Ochiometric, n-ai zice ca poporul asta iubeste mancarea, daca te iei dupa aspectul lor de slabanogi. De fapt, cand ii intrebi ce mai fac, 90% din cazuri mananca, au terminat de mancat sau se pregatesc sa manance. Replica „sudah makan?” (ai mancat deja?) e un fel de intrebare de politete, de acelasi rang cu „ce mai faci?” Asa ca Islamul a nascocit sacrificiul potrivit pentru a demonstra credinta, facandu-i sa renunte, timp de o luna la distractia preferata – in timpul Ramadanului.
Seara, Jogja se invaluie in mirosul intim si primitor al mancarii calde, al fumului de sate, al tentatiei „roti bakar” – mahalaua inghesuita si draga.
Indonezienii mananca orez la fiecare masa, chiar si la micul dejun si au idei preconcepute legate de gusturile culinare ale vesticilor, despre care cred ca NU POT manca orez si ca nu suporta mancarea picanta. Foarte adevarat, calatoria in Asia iti cam schimba gusturile culinare, fie si din cauza faptului ca sosurile variind de la extrem de picant la dinamita iti cam anesteziaza papilele gustative, asa ca dupa cateva luni, mancarea nu mai are gust fara „sambal” (sos picant). Exista si restaurante unde sambalul nu e dinamita, dar nu acolo se afla distractia, ci in standurile care rasar pe strazi la apusul soarelui si servesc o varietate ametitoare de bunatati – mancare la tepusa – sate (carne de vita sau pui in bucati mici, trase in tepusa, pestisori fripti, oua de porumbel fierte si insirate pe un betisor), tempe (boabe de soia preparate cu un fel de fungus si taiate in felii care apoi se prajesc) si tahu (tofu), gorengan (diverse feluri de chiftelute vegetariene prajite), martabak (clatita umpluta cu carne si verzaturi), banane prajite si tot felul de alte prajiturele...
Mentinerea siluetei nu se afla pe „to do list” in Indonezia avand in vedere ca mancarea traditionala se bazeaza in proportie de 80% pe prajeli si pentru bauturi se foloseste foarte mult zahar! Pe de alta parte, totul este natural si e preferabila o farfurie de orez unor felii de paine cu chimicale (indonezienii mananca incredbil de mult orez la o masa, care are si rolul de a atenua gustul picant al mancarii).
Inainte de a calatori in Indonezia e bine sa va faceti vaccinurile anti-hepatita, iar apoi sa inchideti ochii la aspectul igiena alimentara si sa incercati cu incredere mancarea vanduta pe strada (e cea mai delicioasa, iar eu nu am avut nici macar o data probleme cu stomacul in sase luni in care am mancat oriunde), fara sa va uitati prea atent unde e preparata si cum, cat de curate sunt paharele, etc. Toate dughenele par insalubre, dar asta e parte din atmosfera si din distractia de a descoperi gustul locului. Dupa cateva luni, nu mai aveam nici o problema sa punem in cafea zahar cu furnici („extra protein” J) sau sa bem es-jeruk (limonada) in care s-a inecat cate o musculita. La toate s-a adaugat si replica de ironizare a sclifositilor – You are so „bule”!
Jeruk (geruc) – un fruct la limita dintre lamaie si portocala – e baza pentru cea mai populara bautura de aici. Fiind o tara musulmana, berea se gaseste doar in unele supermarketuri si in restauranele pentru bule (brandul indonezian se cheama Bintang (stea). Indonezia are un singur fel de vin „Orang tua” (Parintii) care are gust de sirop de tuse. In Jogja, pe strada Sosrowijayan, in fata supermarketului Circle K, vinerea seara se strang 50-60 de oameni care stau in fara supermarketului (Vizavi e Bintang cafe, un local pentru bule cu muzica live), beau bere si rontaie alune de pamant – e o ocazie buna pentru a cunoaste alti calatori sau pentru a socializa cu indonezienii.
Seara, Jogja se invaluie in mirosul intim si primitor al mancarii calde, al fumului de sate, al tentatiei „roti bakar” – mahalaua inghesuita si draga.
Indonezienii mananca orez la fiecare masa, chiar si la micul dejun si au idei preconcepute legate de gusturile culinare ale vesticilor, despre care cred ca NU POT manca orez si ca nu suporta mancarea picanta. Foarte adevarat, calatoria in Asia iti cam schimba gusturile culinare, fie si din cauza faptului ca sosurile variind de la extrem de picant la dinamita iti cam anesteziaza papilele gustative, asa ca dupa cateva luni, mancarea nu mai are gust fara „sambal” (sos picant). Exista si restaurante unde sambalul nu e dinamita, dar nu acolo se afla distractia, ci in standurile care rasar pe strazi la apusul soarelui si servesc o varietate ametitoare de bunatati – mancare la tepusa – sate (carne de vita sau pui in bucati mici, trase in tepusa, pestisori fripti, oua de porumbel fierte si insirate pe un betisor), tempe (boabe de soia preparate cu un fel de fungus si taiate in felii care apoi se prajesc) si tahu (tofu), gorengan (diverse feluri de chiftelute vegetariene prajite), martabak (clatita umpluta cu carne si verzaturi), banane prajite si tot felul de alte prajiturele...
Mentinerea siluetei nu se afla pe „to do list” in Indonezia avand in vedere ca mancarea traditionala se bazeaza in proportie de 80% pe prajeli si pentru bauturi se foloseste foarte mult zahar! Pe de alta parte, totul este natural si e preferabila o farfurie de orez unor felii de paine cu chimicale (indonezienii mananca incredbil de mult orez la o masa, care are si rolul de a atenua gustul picant al mancarii).
Inainte de a calatori in Indonezia e bine sa va faceti vaccinurile anti-hepatita, iar apoi sa inchideti ochii la aspectul igiena alimentara si sa incercati cu incredere mancarea vanduta pe strada (e cea mai delicioasa, iar eu nu am avut nici macar o data probleme cu stomacul in sase luni in care am mancat oriunde), fara sa va uitati prea atent unde e preparata si cum, cat de curate sunt paharele, etc. Toate dughenele par insalubre, dar asta e parte din atmosfera si din distractia de a descoperi gustul locului. Dupa cateva luni, nu mai aveam nici o problema sa punem in cafea zahar cu furnici („extra protein” J) sau sa bem es-jeruk (limonada) in care s-a inecat cate o musculita. La toate s-a adaugat si replica de ironizare a sclifositilor – You are so „bule”!
Jeruk (geruc) – un fruct la limita dintre lamaie si portocala – e baza pentru cea mai populara bautura de aici. Fiind o tara musulmana, berea se gaseste doar in unele supermarketuri si in restauranele pentru bule (brandul indonezian se cheama Bintang (stea). Indonezia are un singur fel de vin „Orang tua” (Parintii) care are gust de sirop de tuse. In Jogja, pe strada Sosrowijayan, in fata supermarketului Circle K, vinerea seara se strang 50-60 de oameni care stau in fara supermarketului (Vizavi e Bintang cafe, un local pentru bule cu muzica live), beau bere si rontaie alune de pamant – e o ocazie buna pentru a cunoaste alti calatori sau pentru a socializa cu indonezienii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu