sâmbătă, 27 februarie 2010

The Death Railway - World War II

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Japonia a ocupat teritorii din Indonesia de astazi, Myanmar, Cambodia, Vietnam, Laos, Thailanda, Filipine, Malaysia, China de est, Korea.
In Thailanda, in apropiere de Kancanaburi, a construit cu ajutorul prizonierilor de razboi si a muncitorilor asiatici din teritoriile ocupate o cale ferata care urma sa serveasca transportului de munitii si provizii spre India (urmatoarea tinta).
Constructia a inceput in 1942, simultan in Thailanda si Burma (Myanmar). Inginerii care au proiectat lucrarea au estimat ca va fi terminata in cinci ani, insa dupa doar 16 luni era functionala, cu pretul a 100.000 de vieti.
Calea ferata se numeste acum „a mortii”, iar cea mai dificila parte a ei a fost numita de prizonieri „hellfire pass” (trecatoarea focul iadului) – cand lucrarile pareau sa nu inainteze suficient de rapid, acestia au fost fortati sa lucreze in schimburi, cate 16-18 ore, chiar si noaptea, la lumina tortelor asemanate cu focul iadului. Uneltele folosite erau extrem de rudimentare, aproape ca au sapat in peretii muntelui cu mainile goale... Alte detalii vi le imaginati – batai, boli, foame...
Ca o ironie a istoriei, a umanitatii cu valurile ei de violenta care nu duc nicaieri, unul dintre podurile caii ferate pentru care au murit atatia oameni a fost bombardat de aliati 20 de luni mai tarziu, iar dupa razboi, britanicii au distrus 4 km de cale ferata de pe teritoriul Burmei pana la punctul de frontiera Trei Pagode de teama ca va fi folosita de grupari separatiste. Pe teritoriul Thailandei, parte din calea ferata e ingropata sub un baraj, parte a fost distrusa si pe 130 de km de sine inca mai circula trenuri.
Muzeul The Hellfire Pass, in apropiere de Kancanaburi, e impresionant, clar, direct si dupa ce pe retina ti se imprima toate imaginile de acolo, ochii nu vor mai vedea niciodata in parcul care conserva urmele caii ferate doar vegetatie arsa de soare, doar stanci, doar munti in departare, ci duritatea pe care trebuie sa o fi avut piatra, aerul de foc, copacii inalti care trebuiau taiati pentru a defrisa zona...
E liniste, pasarile si insectele susura ca intotdeauna, dar aici natura nu e calma, dedesubt pamantul mocneste, scrasneste surd, aici nu e loc pentru pace... Natura de aici nu are linistea eterna a oricaror munti, suferinta se zvarcoleste inca in pietre, strigatele vibreaza inca in pasi...
Si te intrebi – cum de continuam sa uitam? Cum de construim muzee de razboi pentru a nu mai repeta greselile, dar continuam la fel?
Totul e departe de a fi trecut... Memorialele de razboi nu au decat rezultatul de a impresiona turistii timp de cateva ore (poate nici atat), cand, de fapt, suntem aceiasi, cu aceleasi ambitii... Ne vom emotiona gandindu-ne: ce buni suntem, cum ne mai doare suferinta altora – si ne vom intoarce la propria lupta pentru putere (dusa la scara mai mica sau mai mare), la propriile mici minciuni si ambitii... Poate e nevoie ca specia umana sa dispara pentru a fi din nou pace, pentru ca natura sa-si recapete linistea, sa taca strigatul din stanca sparta.

Hell Fire Pass













Caldura coplesitoare mi-a amintit de vizita la muzeul de la Auschwitz. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca un pelerinaj la astfel de locuri ale suferintei omenesti, ne-ar face poate mai putini egoisti, ne-ar ajuta mai mult decat turul la Manstririle din nordul Moldovei in care te chicotesti in masina, bei bere si mananci mici. Cand vom fi nefericiti pentru ca nu ne permitem sa cumparam „nu stiu ce”, ne vom gandi, poate, cat de greu le-a fost lor sa le fie furata viata (si pentru ce?), cand vom fi nemultumiti de corpul nostru, ne vom intreba: „Oare cum e sa iti pierzi un picior sau un ochi?”, cand vom fi obositi sau nervosi ca lucrurile nu merg cum trebuie, cat de obositi au fost ei (culmea e ca am vazut fotografii cu schelete vii care aveau inca zambet pe buze)...
(foto) - Podul peste raul Kwai, parte din calea ferata a mortii


















Dedicatie pacii, din partea unui fost prizonier australian


















Marturie

































Hell Fire Pass


















In memoriam - Australia



























































































Unelte

vineri, 26 februarie 2010

Cu lentila pe Bangkok



















Super pussy... intr-una dintre pietele de noapte ale Bangkokului


















Intrarea la un sex-show costa cam 200 de baht, insa daca nu se face suficienta consumatie se pare ca patronii aplica si o taxa de iesire...













Templu

































Buddha intins


















La templul unde se afla uriasul Buddha intins, lumea lipeste foite de aur pe statui



























In Bangkok se vinde piele cu tatuaje...


















Suvenir din piata de langa templu


















Arhitectura traditionala e grandioasa si foarte sclipareatza


















pazita de tot felul de fiinte mitice...


















dar si soldati ca la Queen Elisabeth














Grand Palace, resedinta regelui, taxa de intrare isi merita tot banii

Ziua la muzee, noaptea la femei

Bangkok e un oras cu sange fierbinte, care iti mentine atentia concentrata si te copleseste cu stimuli extremi 24 de ore din 24. Desi la prima vedere aduce a Kuala Lumpur, diferenta se simte din prima zi al turului de temple – KL e doar un oras pentru facut bani, Bangkok iti reflecta cultura traditionala ziua si raspunde fanteziilor pe care vesticii le au despre thailandeze noaptea.
Senzatia mea a fost ca imaginea femeilor thailandeze a fost pervertita enorm o data cu acest turism sexual si ca sufletul thai e acum inghitit de afluxul de turisti care il transforma intr-un stereotip, in ceva comercial, neautentic. Eu sunt dovada vie – cand am fost la masaj m-am intrebat daca nu cumva in spatele acestui salon se afla si „altceva” si am regretat un pic pentru ca am plecat din Bangkok fara sa vad celebrul ping-pong show (femei care arunca mingi de ping-pong din vagin si, se pare ca nu numai mingi – sageti, panglici lungi sau lame de barbierit...). Toata lumea merge sa-l vada, pentru ca e „parte din experienta”, insa, pana la urma, un bilet in minus e o sustinere in minus pentru genul asta de show-uri... Se pare ca tipele primesc un salariu de vreo 80 de dolari si doar doua nopti libere pe luna. In Lonely Planet scrie ca prostituatele din Pattaya (supranumit si „the city of devil”) vin din Romania si Moldova (ma intreb daca e si asta tot un stereotip? Cei de la LP au uneori multa imaginatie...), asa ca a fost destul de nostim de fiecare data sa spun ca sunt din Romania. (oricum, cea mai frecventa reactie este: „Really? You’re the first Romanian I meet! Cool!”)
Ziua Bangkokul misuna de turisti cu camera foto in mana, te incurci de ei cand vrei sa faci o poza fara oameni, noaptea isi ia un alt chip, animat de pietele de seara care rasar din senin pe trotuare, unde inainte puteai trece nestingerit. Tentatia shoppingului e maxima pentru ca hainele sunt exotice, deosebite si foarte ieftine. Eu n-am putut rezista tentatiei de a cumpara doua carti (una despre traditiile din centrul thailandei si alta despre budhismul din Myanmar), desi chiar NU aveam nevoie de greutate in plus in rucsac...
Bangkokul e mult mai bine organizat ca infrastructura decat KL, insa locuitorii sunt cel putin la fel de aerieni cand vine vorba sa te indrume – mai mult, nu vorbesc engleza sau vorbesc o engleza atat de curioasa ca nu ii intelegi tu pe ei...

miercuri, 24 februarie 2010

Morning enthusiasm

In dimineata asta sunt apucata de entuziasm. Imi pregatesc calatoria in Cambodgia, citesc despre templul Angkor Wat si nu-mi vine sa cred ca voi fi acolo sa-l vad cu ochii mei. Capitala imperiului khmer (802-1432), una dintre cele mai mari puteri din Asia, avea un milion de locuitori cand Londra era locuita de doar vreo 50.000.
Calatoria asta deschide noi lumi pentru mine, complet noi... sigur ca exista documentare, dar sunt doar povesti, doar filme; eu simt ca le descopar cu adevarat, ca au trait intr-adevar, ca voi fi pe pamantul care acum mii de ani a sustinut o cultura atat de diferita de ceea ce-mi este familiar...
Angkor Wat se viziteaza pe bicicleta si se pare ca ai nevoie de minimum trei zile ca sa spui ca ai fost acolo.
Beau cafea, afara soarele necrutator isi ascute privirea, trece o pisica in echilibru delicat sus, pe pervazul geamurilor... Incepe o noua zi in Bangkok, cu ochii larg deschisi si camera la panda.

marți, 23 februarie 2010

Thai massage

De nelipsit din experienta culturii thailandeze este masajul traditional (1h – 7.5 $). Multi spun ca e dureros, ca e un chin si ca ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte sa optezi pentru masaj thai... mie mi s-a parut intr-adevar profesionist, am iesit din salon gata sa o iau de la capat cu turul Bangkokului.
Camera luminata discret, muzica in surdina... te intrebi intr-adevar ce simte un barbat pe care o femeie il atinge in felul acesta... sunt miscari ferme, dar maseuza isi foloseste greutatea corpului pentru a-ti intinde si relaxa muschii corpului, in cele mai ciudate si uneori intime pozitii. Ce face thailandeza asta care zambeste atat de frumos si stie doar 3 cuvinte in engleza cand un barbat nu se poate abtine de la avansuri (de orice fel)? Zambeste si continua? E si altceva in spatele acestei afaceri?
Masajul te face sa vrei sa-ti mentii corpul sanatos si tanar, sub mainile acestei femei care ii da energie si il cunoaste atat de bine, asa cum noi nu ni-l cunoastem – toate punctele dureroase, tot ce stie sa faca... uneori totul iti dispare din minte, raman doar miscarile, ramai doar corp...
La sfarsit ti se serveste un ceai „spicy”, ti se spune sa nu bei apa rece o ora si sa nu te speli pe maini si pe picioare pentru ca muschii – acum calzi – ti se vor raci la loc.
Am incercat sa intru in vorba la final cu „ofiterul de PR” al salonului care te intampina la usa, vrand sa stiu unde invata thailandezii masajul traditional. Raspuns evaziv si usor incurcat (probabil engleza) – la templu, la scoala... „Este traditional, da, dar acum este o afacere, niciodata nu va mai fi ca inainte”, imi spune fata.
La hostel, cer din nou informatii – fata de la receptie imi spune ca nu, nu se invata in familii, chiar daca e parte din cultura traditionala si imi spune sa intreb la scoala de masaj de la templu daca vreau sa stiu mai multe... poate maine...

luni, 22 februarie 2010

Trenul spre Bangkok

Din KL Sentral, trenul spre Bangkok a plecat cu intarziere, ceea ce urma sa imi prelungeasca aceasta calatorie pana la peste 36 de ore...
A fost, insa, o experienta... si nu as schimba-o pe o calatorie cu avionul.
In gara l-am cunoscut pe Boris, un elvetian vorbaret de la care am primit o carte - "Christ philosophe", de Frederic Lenoir care e foarte draguta (cu ocazia asta imi dau seama ca profii de franceza din liceu si-au facut treaba - dupa atatia ani in care nu am vorbit franceza, pot sa citesc o carte fara dictionar). Mi-a scris ceva pe ea si eu o s-o dau mai departe altui vorbitor de franceza, cand o s-o termin (si cand Boris va fi batran, o sa ajunga din nou la el... scanata, in format electronic :).
La frontiera cu Thailanda ne-am intalnit cu o familie admirabila (uneori nu-ti vine sa crezi ca exista asa minuni) - mama (insarcinata cam in luna a 6-7 a - parea foarte tanara, ziceai ca avea 17 ani), tata si CINCI copii (cel mai mare avand vreo 10 ani) calatoreau prin Asia (o sa postez o poza cu ei - atat de frumosi! - ca in Sunetul Muzicii)
Trenul spre Bangkok arata exact ca in filmele cu Indiana Jones - fara ferestre, doar cu niste storuri rabatabile, cu ventilatoare in tavan si foarte, foarte vechi. Bineinteles, toate ferestrele si usile trenului deschise (trenul pana la granita Malaysia-Thailanda a fost si el nostim, usile se inchideau cu zavorul, ca la buda), prin statii se perindau mereu vanzatori ambulanti cu fructe, mancare si apa. Semnalul de tren in garile din Thailanda nu se da prin radio, ci cu un clopot pe care il suna impegatul, ca la cazarma...
In Thailanda, cultura musulmana pare destul de puternica... pentru ca n-am vazut niciodata oameni in Indonezia rugandu-se in tren sau in autobuz, la asfintitul soarelui, dar in trenul spre Bangkok, da...

Finally, out of KL

Am fost fericita sa plec din Kuala Lumpur, un oras in care am fost plina de tensiuni. Degeaba au infrastructura moderna daca in centru localnicii nu sunt in stare sa iti explice cum sa ajungi intr-un loc cat se poate de cunoscut.
Constat ca pe masura ce comunitatile se dezvolta, sunt tot mai orientate spre latura materiala si isi pastreaza tot mai putin din abilitatea de a comunica, de a fi ospitalieri, de a da atentie celor din jur. KL e o comunitate multiculturala, combinatie de chinezi, indieni si malaezieni si, bineinteles, toata lumea este preocupata sa "reuseasca" in capitala. Mi-a lipsit zambetul indonezian si usurinta cu care te determina sa-i raspunzi.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Melaka - Malaysia's cultural center



















Fortareata A Famosa, construita de portughezi. Melaka face parte din UNESCO world heritage, dar, din punctul meu de vedere, a fost o mare dezamagire - e plina de kitsch, strazi inguste cu cladiri vechi sunt arhicirculate de masini, cand, de fapt, ar fi trebuit inchise, orasul vechi e sufocat de turisti, iar vehiculele traditionale (tuk-tuk-uri inflorate) se plimba de colo colo cu difuzoare cu muzica vestica la maximum !!!


















Tuk-Tuk













Un colt de liniste













Kermit, asteptand sa fie preparati... :(((


















Galerie de arta - printre putinele cu ceva lucrari de calitate. In rest, majoritatea suvenirurilor sunt incredibil de kitschoase!


















In A Famosa, un trubadur








Chinez la o bere

Walking around the old area of KL



















In apropiere de Pasar Seni, Kuala Lumpur

















Indianca asteptand sa treaca ploaia





Primii mei pasi... in Asia

In sfarsit, in turnurile Petronas


Turnurile unde isi are sediul compania Petronas care gestioneaza resursele de petrol ale tarii. Cele doua turnuri au 88 de etaje, de exact 297 ori mai inalte decat mine (in hol au un calculator care iti masoara inaltimea - cica am 1.52!!! hm... am impresia ca m-au furat cu 3 cm).
Ca sa urci in podul suspendat de la etajul 41 e gratis, dar trebuie sa te trezesti foaaarte devreme pentru ca numarul de bilete oferite zilnic este limitat. Eu si Dewi (Indonesia) am reusit sa urcam din a doua incercare (in prima zi am ajuns la 8.30 si era prea tarziu).
Inainte sa urci, vizionezi vrei nu vrei un filmulet corporatist despre Petronas, unde afli ca sprijina raliul Malaysiei, investesc in cercetare-dezvoltare si au creat prima motocicleta de curse si prima masina de curse de productie malay..., ca au construit in incinta turnurilor o filarmonica (arata foarte bine in filmuletz. Se pare ca acolo lucreaza si un roman, dupa cate am aflat apoi) si sustin o universitate corporatista...
Pe pod ai 10 minute sa pozezi in dreapta si in stanga...

joi, 18 februarie 2010

Kuala Lumpur














KL e un oras modern, pentru facut cariera si business


















Floare si traseul trenului suspendat
In prima mea zi in KL, strazile erau pustii, agitatia - inca adormita de sarbatoarea Anului Nou Chinezesc


















Kuala Lumpur Telecomunications Tower


















In Putrajaya, capitala administrativa a Malaysiei; foto - barlogul primului ministru


















Moscheea roz, cred ca cea mai frumoasa moschee pe care am vazut-o pana acum, cel putin din exterior, plasata pe malul lacului artificial din Putrajaya















Copilarie urbana








In Moscheea roz, o indianca foarte finutza pe care am pandit-o ceva timp pana sa o prind in poza

duminică, 14 februarie 2010

Singapore



















Cladiri dupa care iti sucesti gatul



























Zanele odihnindu-se













Relaxare la metrou










Smecherii cu cobra in parc... dar uitati-va ce fatza are victima. Ce nu face omul pentru o poza

















Stapanul cobrei














Hm... blocuri deocheate





































St Andrew's cathedral


















Prin Singapore misuna o gramada de bule batrani si calatori


















Solitaire Saint Valentine's - totusi, am primit un trandafir intr-un mall













Ati mai vazut masline asa de colorate?

About

toateBlogurile.ro