joi, 31 octombrie 2013

Decalogul excursiilor în deșert - așa cum l-am învățat noi...

Familia ne lasă să dormim cât vrem și ni-l dă pe Ayoub, un puști de 18 ani, drept companie la micul-dejun. Suntem asigurați de milioane de ori că trebuie să ne simțim ca la noi acasă și că, la întoarcerea din deșert, e musai să rămânem din nou la ei.

Promitem! și ne mutăm la vecinul lor, Ali care organizează excursii în Sahara... 

Mic-dejun cu Ayoub

Ce am învățat despre negocierea unei excursii în deșert și punerea în practică:


1.      A se prefera întotdeauna transportul cu mașini, nu cu animale. Nouă ne-au dat două cămile tinere, cum spunea ghidul nostru „neobișnuite să muncească” care mugeau și grohăiau a protest de fiecare dată când trebuiau înhămate și li se punea în spate enorma greutate – cortul, apă, oale, mâncare... Îmi era groaznic de milă, mă simțeam vinovată pentru fiecare lucrușor pe care l-am luat în plus! Uitați de experiența exotică de genul... „mergem cu cămilele, cum mergeau și beduinii” pe care am luat-o eu în calcul, cu mașinile oricum ajungeți în locuri mai izolate. Alături de cămile, trebuie să mergeți pe jos și, deși peisajul este spectaculos pentru noi, turiștii, de fapt e doar un fel de plimbare prin spatele satului. În două zile nu poți ajunge prea departe...

Orășelul Tamegroute, în drum spre deșert 

2.      Stabiliți clar unde și cum veți merge. Noi ne-am imaginat că vom merge PE cămile, însă în situația de față ieșea din discuție... 

Dromaderii noștri

3.      Verificați înainte prețurile pe net. Negociind, mai puteți reduce din preț. În cazul nostru, se pornise de la 2300 Dirhami (200 euro) – 2 nopți, 2 persoane și am obținut 1800 Dirhami (160 de euro).

4.      E posibil ca ghidul să vă solicite să cumpărați apă la plecarea în excursie pretextând că aceasta nu a fost inclusă în preț - deși la plecarea din Zagora era clar că toate cheltuielile sunt curpinse în prețul plătit agenției.

5.      Atenție cum negociați transportul din oraș până în oază și retur (noi ne am pomenit că plecăm cu un bus care aducea oamenii de la piață, iar retur am așteptat de ni s-au lungit urechile dupa un taxi...

6.      Nu luați cu voi lucruri în plus – ghidul ne-a pregătit toată mâncarea – trei feluri pe zi. Nu aveai când să ronțăi din eventualele provizii din rucscac. N-am avut timp nici măcar să îmi schimb hainele în cele două nopți de stat în deșert.

7.      Eșarfele sunt piesa de echipament esențială – pe cap, în jurul nasului și al gurii dacă nu vreți să scrâșniți două săptămâni nisip.

8.      Aveți grijă ce aparat foto luați cu voi. Recomand unul ieftin, gata să fie aruncat după ce și-a făcut datoria în deșert sau pur și simplu folosiți telefonul. Aparatul meu, un compact foarte bun de la Sony a refuzat să se mai deschidă din a doua zi „de deșert” din cauza nisipului care s-a strecurat în mecanismul obiectivului... așa că n-am putut fotografia una dintre cele mai colorate părți ale excursiei – nunta lui Moatacim!

9.      O ideee bună ar fi să solicitati ghidului să vă indice locurile pe care ați convenit să le vedeți....... atenție la reperele din jur: munți, relee sau zgomot de mașini care vă indică faptul că vă învârtiți în cerc...)


10.      Răbdare, răbdare. În zonele mai tradiționale, lucrurile nu merg ca la noi în Europa (nici măcar ca în satele noastre...), orarul pentru autobuze e un fel de noțiune SF neinventată încă, oamenii nu se grăbesc, transportul pe care îl aștepți vine „când vrea Allah” și până atunci nu ai ce face... În plus, oamenii nu înțeleg de ce atâta grabă pe europeni...   

Tamegroute. Pe strasse - Cafe Sahara

În sătucul M'Hmid, locul de plecare a "caravanelor" turistice

Se poate înnopta într-o... să-i zicem "pensiune" construită din pământ

O luăm la picior, prin spatele satului

Și tot mai departe, în deșert


marți, 29 octombrie 2013

Astronaut inițiez procedura de aterizare în deșertul Zagora

De mult mă întrebam cum o fi să te antrenezi ca astronaut. În călătoria cu autobuzul spre Zagora, traversând munții Atlas, am avut ocazia unică de a afla.

Șoseaua urcă de la câmpie la 2260 de metri – altitudinea maximă a trecătorii Tizi n'Tichka (în traducere, Trecătoarea Pășunilor), cea mai înaltă din nordul Africii. Un drum pe care deseori două mașini alăturate nu pot trece. Șoferul anticipează, observă înainte luminile altor călători în bezna fără fisură a nopții.

Drumul se învârte în ace de păr și îți vine să dai naibii orice amintire de pe Transalpina sau Transfăgărășan, luminițele celorlalte mașini se văd când sus, deasupra capului, când jos, mult sub noi. Sau cel puțin așa mi s-a povestit pentru că eu, personal, nu mai știam de mine – eram în mijlocul unei centrifugi care nu se mai oprea. "Houston, we have a problem!" 


Pozele au fost făcute de Leo pe drumul de întoarcere în timp ce eu aveam aceeași ocupație cu jumătate din autobuz: îmi vărsam necazul în pungă... renunțând la gândul că aș putea fi vreodată bună de astronaut sau măcar de pilot de avion...


În Zagora am ajuns cu greu, după o călătorie de nouă ore... e 11 noaptea și trebuie să căutăm rudele lui Abdessamad din Fes la care am putea înopta. Străzile sunt pustii, acoperite de praf... intrăm într-o dugheană de telefonie mobilă să întrebăm de Moatacim Naciri. Oamenii se pregătresc să închidă, dar suntem niște apariții prea interesante și or fi curioși de legătura dintre noi și Moatacim, așa că îl sună... 

Abdessamad ne-a avertizat că prietenul lui nu știe o boabă franceză... iar noi nu vorbim arabă...
În 10 minute apare Moatacim într-o Dacie Logan (foarte populară în Maroc, de! influența franceză de la Renault) plină de fete, cu portbagajul înțesat de prăjituri... și așa aflăm că în câteva zile va fi ginerică! Am picat cum nu se putea mai bine, la nuntă!



Casa lui Moatacim e un ditamai palatul și noi suntem cazați într-un salon căptușit cu canapele roşii pe care sunt împrăştiate perne. Prin casă mişună familia – adunați din toată țara și o droaie de copii curioși. Toată lumea e foarte primitoare, ni se dau prăjituri și scotocim cât mai mult prin franceza din liceu ca să putem vorbi fluent cu toți... Ne relaxăm, am ajuns cu bine... a trecut deja de miezul nopții, așa că ni se dau câteva pături groase și grele sub care adormim buștean... A doua zi vecinii lui Moatacim ne vor ajuta cu excursia în deșert...
  


Leo pe post de pașă în salonul arab


Ce se vedea pe fereastră: o grădină cu două văcuțe, amândouă dar de nuntă - una pentru mire, una pentru mireasă, ce romantic... Pe una dintre ele aveam să o găsim tocăniță la întoarcere...

Pregătiri de nuntă

La vecini: un hostel foarte primitor - Chez Ali


Cu o grădină patrulată de păuni







luni, 28 octombrie 2013

Rugăciunea în avans

N-ai nici o scuză dacă ai ratat rugăciunea pentru că erai în tren sau în autobuz... Cei mai credincioși musulmani își fac rugăciunea în avans, chiar în stația de autobuz, dacă știu că ora chemării la apel îi va prinde în deplasare. (a se observa pet-ul de 5l umplut cu pietre care închipuie Mecca).



Autobuzul nostru spre Zagora - poarta deșertului, a avut ceva ore întârziere la plecare... așa că am putut observa îndeaproape ritualul.


Ghiont de motocicletă și manele marocane în Marrakech

-          Unde? în centrul orașului? dar nu mai sunt autobuze la ora asta...
În tonul vocii pune toată compătimirea mimată de care este în stare.
                      
-           Luați un taxi, vă duc eu..., găsesc imediat soluția taximetriștii care așteaptă în fața gării ca niște hultani să le pice în plisc vreun american sau german mai în vârstă sau mai necălătorit. Noi, însă, cunoaștem refrenul din Gara de Nord...


La câțiva pași, dincolo de intersecție, așteaptă troleibuzele pentru celebra piață Jemal El Fnaa... așa că, faceți loc în burtă... am ajuns în Marrakech!!! 



La botul cămilei în Jemal El Fnaa 



Noaptea Jemal El Fnaa se transformă într-o imensă bucătărie. Sub prelatele corturilor improvizate apar oale uriașe și „chefi” gata să te îndoape cu bunătăți locale. Înghițim o supă de linte care ne merge ca unsă ... iar paharul cu ceai de mentă ni se tot umple.

-          C’est bon? Suntem întrebați constant.

Tres bon, te lingi pe degete...

În timpul zilei Jemal El Fnaa e o bătătură prin care se perindă calești trase de cai, cântăreți de gnawa, fermecători de șerpi sau pictorițe de desene tradiționale pe mâini, ademenind turiștii.

Înoptăm la Rainbow Hostel, un loc pictat din tavan până în podea, multicolor, cu o atmosferă ușor halucinantă, de parcă ar fi suficient să inspiri aerul din interior ca să fii un pic „fumat”. Pentru 5-6 dolari primești un pat, duș cu apă caldă și mic dejun copios. Ce-și mai poate dori un călător ca noi?


Nu e o statuie, e un nene care stătea gură-casă în fața unei cărămizi

A doua zi luăm Marrakechul la picior. Primul oraș-capitală al statului marocan unit (în secolul 11), locul unde triburile din așa-numit Bled El Siba (tărâmul fărădelegilor) se întâlneau cu cele din Bled El Makhzen (tărâmul guvernului), punct de oprire a caravanelor pe ruta comercială trans-sahariană. Întemeiat de membrii dinastiei almoravide în secolul 11, nomazi fanatici sosiți din vestul Saharei, acoperiți cu văluri sobre, asemănători tuaregilor...



 Haos colorat în medina... vânzători ambulanți de alune, de prăjituri, în plus: de căciuli colorate specifice cântăreților „gnawa” și fosile – care mai autentice, care mai fabricate...

Căciulițele cântăreților de gnawa

N-avem noroc – Palais Royal este închis, la fel și Jardin Agdal... Rămânem doar cu Mormintele Saadite – o uimitoare construcție cu pereții lucrați complet în filigran. Te gândești la o peșteră cu stalactite de o simetrie migăloasă.


Interiorul Mormintelor Saadite 


Dinastia saadită vine din Valea Draa (sudul Marocului) și cucerește Marrakechul în secolul al 16-lea. Primul sultan din această dinastie a urcat pe tron după ce și-a ucis toți rivalii. După prăbușirea dinastiei, maniacul de Moulay Ismail, patronul Meknesului (http://www.tropatrop.blogspot.ro/2013/10/sange-si-glorie-in-meknes-cu-moulay.html) a zidit mormintele, fiind descoperite abia de francezi...în secolul 20.

 Așa se fac mozaicurile


La discuții

Culorile Marocului

Magazin de fosile

E ultima zi din an... după un pui de somn la hostel, ieșim în oraș s-o facem lată cu un grup colorat de couchsurferi – doi olandezi gay, o rusoaică și iubitul ei neamț, un marocan plecat la studii în Japonia, un altul în Germania... și o indoneziancă născută în Suedia care urma să meargă anul viitor să-și cunoască pentru prima dată familia din Indonezia. Suntem întrebați despre rromi... („Rromii vin din România, nu?” – pare logic, 
așa-i?)

Din lunga istorie pe care o am cu motoarele... 2012 pare că ține să-și scoată pârleala pe ultima sută de metri – cu vreo oră înainte de 12 noaptea, cum mâncam liniștită un sandviș sporovăind cu olandezii, mă trezesc că-mi zboară mâncarea din mână și că sunt aruncată de pe scaun. Un marocan amețit n-a mai nimerit drumul drept pe străduța îngustă și s-a oprit cu motorul fix în noi – noroc că a mai avut ceva reflexe de frânare... Timp de un sfert de oră grupul ne întreabă continuu dacă suntem bine și eu primesc un nou sandviș din partea casei...

Petrecerea de Anul Nou ne dă ocazia să vedem cum se distrează tinerii marocani în club... Se dă din fund pe un fel de manele locale și playlistul numără maximum zece piese. N-am ce face – superstiția potrivit căreia trebuie să fiu veselă la miezul nopții mă scoate la dans, deși veselia e cam cu dinți... ! Marocanul din Japonia găsește o fată și în zece minute îi bagă limba pe gât, se fac poze, se schimbă pălăriile...

Ne retragem repede, a doua zi plecăm spre deșert...



Gara din Marrakech - asta-i gară sau e mall?



marți, 15 octombrie 2013

Zgâriați cu țeapa turistică în Casablanca

Casablanca e printre cele mai mari țepe turistice.

Te incită poate sonoritatea, îţi imaginezi poate cadre cu romantice stăduțe întortocheate, ca în film... însă, de cum cobori din tren, privirea ți se ciocnește metalic de niște zgârie-nori care blochează orizontul (ca oricărui centru de afaceri respectabil, nu-i lipsesc turnurile gemene). Imaginile din film, reprezentative pentru Maroc, au fost filmate, de fapt, în Tanger. 

Și chiar dacă știm că acum Casablanca e un oraș pentru business, capitala economică a Marocului și, ca turist, nu ai ce face mai mult de câteva ore, parcă n-am vrea să ratăm ocazia de a pune piciorul în celebrul Dar el Beida (literally „casa albă”, denumire sub care a fost reconstruit orașul berber Anfa după un cutremur din jurul anului 1770).



Cele câteva ore pe care i le-am dedicat au fost acaparate complet de uriașa Moschee Hassan al II-lea, construită pe malul mării, de faleză și de suburbiile din apropierea gării. Ca dovadă că e un oraș dedicat afacerilor, Casa (alintătura locală) nu se dezminte – moscheea e singura din Maroc unde pot pătrunde și non-musulmanii contra unei taxe care ni s-a părut destul de mare, comparativ cu restul preţurilor – dacă-mi amintesc bine, aproximativ 60 de lei de persoană. 




pe faleză

Pentru cine are mai mult timp pentru bântuit prin Casa – poate admira clădiri în stil Art-Deco și neo-maur. 

Villa des Arts. 
Multe dintre vilele în stil Art Deco au fost demolate sau transformate în birouri, deși au existat propuneri de înființare a unui cartier istoric în stil Art Deco. Sounds familiar...


Stil neo-maur
Abatorul din Casa, transformat în centru cultural

Ce-a rămas din film - Cafeneaua lui Rick

Și partea mea favorită.... suburbiile!

luni, 14 octombrie 2013

Cât de greu e să explici că vrei să cumperi o sticlă de vin în albastrul Rabat

Am batut țărmul în lung şi-n lat în căutarea unei scoici pe care să mi-o agăț la gât. Nimic. Nisipul e lins de valuri, plaja lată servește drept teren de fotbal, ca orice stradă mai încăpătoare din oraș. N-o fi sezonul scoicilor. În depărtare... se vede Saleh....orașul piraților...



Mi se rotesc ochii printr-un labirint albastru, mă învârt ca o giruetă cu aparatul foto în mână, cum o fi să locuiești aici, între pereții de cer, dincolo de care se deschide oceanul... albastru, albastru... cum o fi dacă blocul din fața blocului meu din București ar fi albastru? Dacă s-ar vărsa o cisternă de albastru peste el în loc de ploaie?

 


din vechea fortăreață a Rabatului

Saleh... sună aventuros... orașul piraților... De sus, din cetatea albastră, pun mâna streașină și mă uit peste ocean, de parcă i-aș vedea venind... întâi un catarg negru de sub orizont, apoi vasul cu totul, cu burta navei  plină de giuvaiere... aspri, întorși din singurătate.

În Rabat nu mai sunt pirați, dar în ceva din asprimea oamenilor, din străzile murdare, dezlânate trăiește spriritul punților de vas, duhnind a pește și a zoaie, al prăduitorilor temuți pe toate mările... care ajung acasă și de-abia așteaptă să plece... care trăiesc cu cruzime astăzi, vânând cum vânează animalele pentru că până la noapte bracazul s-ar putea zdrobi de stânci... 



Mă fascinează ferestrele Marocului, cred că o să fac un post doar cu portretele ferestrelor






În Rabat, capitala administrativă a Marocului ne găzduiește Salim.

Salim-pașa, cum l-am botezat în secret. Rafinat, discret și cu apă caldă în apartameeeeent! (În Maroc apa caldă nu e chiar ușor de găsit, mai ales într-o călătorie low-cost...)
Salim-pașa ne ia cu mașina de la gară deși stă la doi pași, ne servește cu vin și cârnăciori, ne comandă pizza și împarte cu noi prăjitura făcută de fata care în fiecare sâmbătă îi pune apartamentul la punct. Tatăl lui e francez, mama marocancă... Salim și-a făcut studiile în Franța, însă pare că îi place să ducă o viață cu iz boem în Maroc...

La Salim-pașa

El ne-a zis despre festivalul de muzică Mawazine, o ocazie excelentă să vizitați Marocul și să împușcați doi iepuri – vedeți Rabatul la pachet cu o săptămână de concerte gratis!!!




La plecare, vrem să bem un vin cu Salim... Din păcate, ajungem cam târziu la Carrefour: secțiunea dedicată vânzării de vinuri se închide la ora 20.00. Încercăm la buticurile din zonă și ne trezim jonglând cu limba franceză și cu moravurile musulmanilor nebăutori de alcool.

 
-          Est-ce que vous avez du vin?
-          Vin? Vingt quoi?
-          ?!!!! du vin, pour boire...
-          Vingt pour voir?...

Hm... prea complicat.




Spre vechea fortăreață a Rabatului 


În loc de concluzie...

About

toateBlogurile.ro