Babadag (16.00 – Geamia. Muzeul de Artă Orientală. Abandonez ideea de a mai ajunge la Slava Rusă astăzi și caut cazare) – 16.30 (cazare la tanti Mariana)
- Babadag – plin de indicatoare cu puncte de interes turistic – Geamia, mormântul unui „bey”, Muzeul de Artă Orientală. Localnicii habar n-au cam ce conține muzeul, dar prea sună bine „Muzeul de Artă Orientală Babadag”, așa că decid să dau de el… E cu lacătul pe ușă, într-o casă cu pridvor. La Geamie am mai mult noroc – e autentică, pe ușă anunțurile sunt scrise în turcește și e înconjurată de o grădină care îmi amintește de Istanbul. În curte, întreb un bărbat care-i drumul spre Slava Rusă. Mă privește ciudat… o femeie care călătorește singură, cu bagajul pe bicicletă. Îi și traduce unui turc mai în vârstă care nu vorbește românește.
- E 4 după-amiaza. Deși mi-am propus să nu pedalez decât dimineața și seara, n-am avut răbdare să stau degeaba la orele cu arșiță. Până la Slava Rusă mai sunt 7 km. Încerc să merg mai departe, să înnoptez acolo, dar am picioarele moi, simt că nu mă mai ascultă. Trebuie să renunț și să caut cazare în Babadag.
- Unii îmi sugerează popasul „La iepurași (mmm…). Alții spun că proprietarul (mahăr local) nu m-ar primi cu cortul pentru că vrea să-și „dea” camerele la căsuțe. Fac o încercare la o casă în fața căreia stă o femeie cam brunetă. Îi spun ce vreau și se uită lung la mine. Fata de la bar îmi zice: „doar să mai întrebați la oameni”. Așa am ajuns la tanti Mariana. Văd o casă cu o curte mare, în pantă, chiar la șosea, cu de toate – porumb, roșii, dovlecei. Urc pe cărarea care trece prin porumb. Mă uit în curtea de lângă casă. E toată plină cu piatră și beton – n-am unde să pun cortul. Două femei stau mai departe la o masă sub viță. Dau să mă întorc, să plec – n-are rost să mai întreb, dar m-au văzut și mă strigă.
-Credeam că mă puteți ajuta, dar îmi dau seama că nu puteți
-Spune ce vrei, poate că pot, se aude vocea unei femei, îngroșată de fumat
-Eu nu cred că puteți. Fac un circuit prin Dobrogea, în seara asta trebuia să ajung să dorm la Mânăstirea din Slava Rusă, dar sunt obosită și nu mai pot continua.
-Păi dormi la mine în casă. Gata, s-a rezolvat. Vezi, dacă nu spui.
-N-aș vrea să vă deranjez… bat în retragere din cauza vocii groase, de bărbat, transformată de miile de pachete de țigări care-i atârnă de corzile vocale și din cauză că intuiesc că tanti Mariana e genul de om pe care în mod normal l-aș evita, dar nu mai am încotro.
-Păi ce să mă deranjezi, că eu sunt singură.
- E un om bun și eu am învățat să fiu mai deschisă către tipuri diferite de oameni. În plus, eram oaspetele ei și nu prea aveam ce să fac. Tanti Mariana fumează ca un turc, e disperată când rămâne fără țigări și are unul dintre limbajele cele mai șanțo-file din câte am auzit („așa sunt eu, mai de gașcă). După ce mi-am tras sufletul:
-Ți-e foame?
-Nu… am mâncat înainte de Babadag…
-Vrei să te speli?
-Da, aș vrea…
-Bine, uite, ia ligheanul de acolo, umple-l cu apă și să te duci în casă să te speli. Îți dau prosop…
-Nu vă deranjați, am și eu prosop și săpun.
Tanti Mariana apăruse cu prosop și gel de duș…
-Nu, serios, am și eu… Nu-i nevoie…
-Ia, fă, pizdă și spală-te! (spus nu cu răutate, dar cu fermitate, ca să mă convingă)
N-am ce face, râd și intru să mă spăl.
- După „duș”: „Ei, ești obosită sau mergem vagaboande prin sat?” „Mergem”, îi spun. Aveam să o cunosc pe una dintre vecinele ei - o batranica chinuita și pe Sabina, una bucata intelectuala si filosoafa locala.
- Tanti Mariana are cinci băieți, toți plecați la muncă în Italia. Până seara, am aflat povestea fiecăruia – care e căsătorit, care urmează, care așteaptă un copil, pe care ar fi bine să-l cunosc și eu („că nimic în viață nu e întâmplător… tu erai pisica albă care mi-a trecut prin curte de dimineață”), povestea lui Tanti Mariana, de când era mică și până acum, când s-a îndrăgostit și a vrut să-și refacă viața cu un văduv care lucrează acum în Spania. „Înainte să plece, m-am rugat la Dumnezeu și i-am zis: Doamne, dacă nu este să fim împreună, nu mă lăsa să plec de acasă. Și am căzut în veceu. M-am tăiat și la mână”… Tanti Mariana a plecat de-acasă la 12 ani. „Tata bea și o bătea pe mama. Eu îi luam apărarea și apoi ea se culca cu el și eu mâncam bătaie. Când am plecat, tata mi-a aruncat o boccea pe geam. Stăteam cu bocceaua aia și plângeam. Și a venit o lipoveancă, m-a întrebat de ce plâng. I-am spus și mi-a zis să nu mai plâng, că mă ia cu ea la muncă. Tanti Mariana a lucrat la cules, rupea vârfurile la porumb – „6 le lăsam, 2 le rupeam, că erau puși masculi și femele”. După aceea a lucrat la muls vacile. „Furam câte un borcan din ăla mare de smântână, lapte… S-a căsătorit cu un bărbat care părea muncitor – după cum arăta grădina, foarte îngrijită – dar pe care-l vorbea doar de rău: o bate și nu l-a iubit niciodată. „Poți să faci sex cu cineva pe care nu-l iubești? Uneori beam ca să pot face sex cu el…”
Sabina – un guru local
- Prima oprire în sat a fost la o bătrânică singură, căreia tanti Mariana i-a testat tensiunea și glicemia și i-a cerut bani cu împrumut.-N-am, Mariana, că i-am dat pentru pomana de 40 de zile…
-Eu, la al meu, nimic nu-i fac!
-Trebuie să fac, măcar la 40 de zile, că știe lumea… altfel… ce-am trăit cu el! Că se îmbăta, venea acasă și ne bătea. O dată am fugit de frica lui și m-am ascuns în pod, cu fata. Era un frig că era iarnă! Aveam un șorț, m-am întins pe spate, am ridicat poalele și am învelit fata și așa am dormit cu ea pe piept. Dimineața, după ce a plecat, am coborât.
- A doua vizită a fost la Sabina, prietena lui tanti Mariana. Locuiește la marginea satului, pe un deal, într-o căsuță mică (două-trei camere), ea și Emre, fiul ei. Peste tot în jurul casei sunt flori, plantate în pământ sau în ghivece. Sabinei nu-i plac plantele fără flori. Vrea chiar să-mi dăruiască și mie un ghiveci – încerc să refuz politicos (de la Mânăstirea Histria primisem de dimineață o iconiță – cum ar fi să car toate astea pe bicicletă… ) Am noroc – Sabina uită până plecăm.
- De la primele cuvinte, Sabina își desfășoară cu pasiune și seriozitate (nu zâmbește aproape deloc) filosofia în care amestecă idei din budism (trebuie să ne detașăm de tot, să trăim prin ceea ce suntem, să ne bucurăm de creația din jurul nostru), hinduism și creștinism (totul e scris în Biblie, tot ce trebuie să știm). Are capul înfășurat într-un batic, papuci de plastic în picioare, haine de lucru prin curte (o găsim prăjind niște dovlecei) și folosește cuvinte cum ar fi „darwinism”, „grotesc”, „intuiție”, „entitate”. Fiul ei se pregătește să dea admitere la medicină, la Constanța, așa că bănuiesc că citește din cărțile lui și își face propria părere, propriul mix de credințe. Oricum, mă uimește să descopăr că multe dintre părerile ei sunt și ale mele și că multe dintre lucrurile pe care le spune se potrivesc în viața mea ca într-un puzzle; le-aș putea lua drept semne și aș acționa în consecință dacă aș avea cojones .
- În preajma ei, tanti Mariana – oricât de guralivă și „de gașcă”, tace. Îi spune cine sunt: o călătoare care a cerut adăpost. „Zice că nu-i e frică să meargă singură, vroia să treacă prin pădure la Slava Rusă, vroia să campeze la Gogu” (un loc liber, cu iarbă, pe care-l văzusem la șosea și care se pare că era în fața casei unui dubios local). „Nici nu se pune problema de frică sau de curaj la oameni care călătoresc așa. Ei o fac pur și simplu”, răspunde Sabina. M-a uimit – când toată lumea mă întreabă dacă nu mă tem, cum de ea știa atât de bine că eu nu mă gândesc la asta când călătoresc? De-abia uitându-mă înapoi îmi dau seama cum era să intru fluierând în situații riscante sau cum am trecut pe lângă pericole fără să realizez. Stăm cu Sabina pe scăunele mici, de lemn, bem cafea,tanti Mariana și Sabina fumează.
- Puțin din filosofia Sabinei:
-Dumnezeu te ajută, îți creează condițiile, dar numai tu singur poți să iei hotărârea care să te salveze.
-Trebuie să fii de partea luminii sau de partea întunericului. Calea de mijloc nu există. Dumnezeu spune: ori rece, ori fierbinte, nu călduț. Ori ești curat, ori ești negru din cap până-n picioare și te curățesc. Trebuie să-ți asumi cine ești.
-Eu, când mă rog, mă rog pentru sănătate, pentru fericire. De la mine pornește un cordon de lumină către mulți oameni – către tine, către ea – cordonul ăsta trebuie să găsească traseu, să meargă mai departe, să nu se întrerupă. Trebuie să crezi.
-Nimic nu e întâmplător. Pot eu să mă pun în calea lui Dumnezeu dacă planul lui este ca eu să sufăr pentru ca acești infractori să fie prinși? Știi de ce nu sunt încă prinși? Nu s-a împlinit tot răul pe care trebuiau să îl facă (despre Gogu și „boschetarii” care intrau noaptea prin casele femeilor singure din sat. Sabina auzise zgomot noaptea în magazie și bănuia că ei fuseseră).
-După moarte, tu crezi că sufletul moare? Nu, fetițo! Cum poate să moară o lumină? Strămoșii se așează ca o aură deasupra noastră (cultul strămoșilor din Indonezia – Rere credea că bunicile ei moarte o veghează tot timpul) și de la ei ne vine energia.
-Apar uneori pe pământ oameni pe care îi numim genii. Dar sunt ei genii? Nu, fetițo. Ei au construit acea reușită, acea descoperire care iese la suprafață pe spatele nostru, al celor mulți. S-a acumulat o energie și Dumnezeu a permis descoperirea acelei idei.
-Sabinei îi place să țină predici și să dea verdicte. Am apucat să-i spun despre Indonezia. „Înseamnă că trebuie să te întorci acolo și să închei acest capitol. Să vezi: ori aceea este de fapt țara ta și asta este o țară de împrumut, ori va rămâne totul o amintire frumoasă. Caută, caută pe Internet și ocazia o să apară. Altfel, vei rămâne mereu cu gândul acolo și ce vei face dacă acea entitate care e acolo și care nu e din lumea asta se va trezi și va începe să te cheme? Nu vei putea s-o ignori”.
- Poate că multe idei erau chiar banale, ca cele pe care le auzi în emisiunile de metafizică ale lui Oreste sau ale tipei de pe B1, dar faptul că le auzeam de la o femeie care trăia în Babadag, singură cu fiul ei, în mijlocul unei grădini pline de flori, într-o casă sărăcăcioasă, fără tencuială, o făcea pe Sabina să fie surprinzătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu