Aflată la 3.000 de metri, zona de ski este foarte întinsă, cu pârtii pentru toate nivelele de pregătire și un peisaj superb. Autocarul ne-a dus până la aproape 1.750 de metri, printre munți imenși, brazi ninși și cascade înghețate. Vara trebuie să fie minunat.
Telecabina urcă până la 2600 de metri - punctul Gamsgarten, unde găsești restaurante, magazine de sport și centru de închiriere pentru skiuri. Peste tot în jur se ridică munții, ne aflăm într-o căldare glaciară care viermuieşte de skiori pe care îi vezi coborând ca furnicile pe versanţi. Din acest punct, alte trasee de telecabină şi telescaun te urcă la peste 3.000 de metri. Un alt punct intermediar cu restaurante și centru de închiriere se află la 2900 metri, Eisgrat. Cel mai înalt din zonă, vârful Schaufelspitze are 3333 de metri, este accesibil cu telescaunul şi pune la bătaie pentru schiorii înfometaţi restaurantul Top of Tirol. Din păcate, l-am descoperit abia acasă, uitându-ne pe hartă pentru a reproduce traseele pe care le-am coborât. Oricum, a fost prima urcare din viaţa mea la peste 3.000 de metri – 3011 – de unde ne-am aruncat pe pârtii.
Zăpada și pârtiile au fost cât se poate de confortabile, ca și plimbările cu telescaunul până în vîrful lumii, unde te ciupea gerul de obraz și soarele te făcea să te strâmbi de lumină.
Viteza, durerea în picioare la coborârile lungi, aerul rece și munții incredibil de albi creau o lume paralelă față de viața mea reală în care aș fi vrut să găsesc un loc permanent.
În jurul prânzului ne-am refugiat într-unul din restaurantele de la Gamsgarten – un împinge tava la care am mâncat și am băut copios cu 15 euro (pentru austrieci e un fel de „moca”) și am făcut din nou comparația cu România unde prețurile cele mai mari se află la localurile de la baza pârtiilor, doar sunt cele mai apropiate. În aceeași idee, la noi nu ar fi funcționat niciodată sistemul de a-ți lăsa schiurile nesupravegheate într-un suport nepăzit și de a le lua înapoi când termini masa la restaurant. Cred că s-ar fi făcut o bulibășeală, plus că nu se știe niciodată dacă le mai găsești. Apropo de corectitudinea austriecilor, șoferul autobuzului pleacă din stațiunile de ski atunci când ceasul arată fix 16.30, iar dacă a apucat să închidă ușile, sub nici o formă nu le face concesii celor care întârzie.
Deranjant pe pârtiile de ski este faptul că toate inscripțiile sunt în germană, iar dacă nu ai habar pierzi informații prețioase, de exemplu cam unde trebuie să te așezi pentru ca telescaunul să te preia fără probleme. Modalitățile de îmbarcare merg de la „luat pe sus de pe zăpadă” până la „dus la poziția optimă” de o bandă rulantă.
Mi-ar fi plăcut să stau o săptămână să schiez doar la Stubaier, să descopăr toate pârtiile pentru că într-o singură zi nu ai nici o șansă. În plus, e păcat să pierzi - ți se oferă atâta varietate încât e păcat să nu vezi ce ascunde – cum se vede priveliștea de pe nu știu ce vârf sau cum este să treci printre doi munți, cum se schiază pe un versant sau altul al muntelui, cum se sare de pe mici trambuline sau cum ar fi pe pârtia de slalom, mai ales că peste tot te duce telescaunul care îți dă ocazia să te odihnești între coborâri.
Plecăm cu părere de rău, sperând că ne vom întoarce cândva, făcându-ne planul despre antrenamentul la skiat în România... am ajuns deja la jumătatea vacanței și... nu vreau să îmi imaginez lumea de birou și metrou din București.
După ce autobuzul ne aduce înapoi la Innsbruck facem o plimbare prin centru și apoi intrăm într-o cafenea aproape goală. Pe masă găsim un ziar format tabloid (gen Libertatea – am dat și peste fata de la pagina 5) pe care îl răsfoim ș citim stricat titlurile. Din 28 de pagini, aproape jumătate (12) erau despre sport. Despre fotbal nici un rând, în schimb se scria despre ciclism, tenis de masă, hochei și ski. Și dacă tot am ajuns în acest punct, un alt capitol la care austriecii nu stau bine este prezentarea meniurilor și în limba engleză, pentru tot turistul. Deși chiar nu e stilul lor să facă faze din astea pentru că în Austria totul pare să fie pregătit pentru plăcerea turiștilor, iar chinuitul cu pronunția germanei nu prea este o plăcere. Ei, îmi fac și eu debutul în învățarea limbii germane, mai ales dacă vreau să mă mut în Austria... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu