Se itea sub ochi, fin, doar cand intorceam capul si lumina cadea intr-un anume fel. Un rid trecând pe furis peste obrazul meu, ca un avertisment. Ma imaginez cu greu batrana, dar atunci parca ideea unui chip imbatranit, de 40 de ani, care sa-mi apartina, a parut posibila. Batranetea sperie si e frustranta doar pentru cei care nu sunt multumiti de ceea ce au realizat in viata, care regreta anumite oportunitati de care nu au profitat, care ar fi vrut sa faca altfel, iar acum sunt coplesiti de senzatia ca nu mai pot repara nimic. Poti sa imbatranesti frumos daca ai mers pe calea ta, daca ai fost egal cu tine insuti, daca nu te-ai tradat si ti-ai asumat deciziile – bune sau rele – pentru ca simti ca nu ai imbatranit degeaba.
Acum imi dau seama ca suferinta, pe care am alungat-o cu atata incapatanare din viata mea este singura modalitate prin care putem evolua, prin care putem invata ceva din viata. Am crezut mereu ca trebuie sa fim fericiti in viata asta pentru ca este singurul lucru cu care ne alegem, clipa traita, amintirile frumoase. M-am temut sa fac greseli, am mers cu grija, fiind constienta ca un singur pas in dreapta sau in stanga ma va arunca de pe sarma si totusi, singura modalitate de a ajunge intelept, de a putea avea ceva de daruit copiilor tai este sa gresesti si sa inveti. Sa cunoști viata, în complexitatea ei, in contrariile ei. Mai ales ca de multe ori esti pus in situatii in care nu credeai ca vei putea ajunge. Sa stii cum este sa fii drept, dar si cum este sa ratacesti, cu sau fara voia ta.
In afara de lumea exterioara, vad destinul nostru ca pe un imens labirint, ca pe un imens ghem de carari care se intersecteaza in tot felul de puncte. Simpla decizie de a lua liftul sau de a merge pe scari iti poate influenta serios viitorul. Lumea e un amalgam de destine. Ce se întâmpla daca Leone nu cumpara conserva care l-a facut sa-i fie rau la munte, inainte sa ne intalnim noi? Daca nu facusera aprovizionarea la magazinul de unde a cumparat-o? Sau daca ii dadeau una buna si nu una stricata? Sau daca eu decideam sa stau acasa, sa nu mai merg la munte? Nu ne-am fi cunoscut niciodata, n-as fi invatat niciodata sa cant la chitara, sa skiez, n-as fi facut niciodata dans... Si totusi, as fi trait poate viata mea linistita de la Galati
cu senzatia ca sunt implinita, ca nu puteam obtine mai mult, fiind doar jumatate din ceea ce as fi putut deveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu