Scena tipica!!!

Criza varstei

Se itea sub ochi, fin, doar cand intorceam capul si lumina cadea intr-un anume fel. Un rid trecând pe furis peste obrazul meu, ca un avertisment. Ma imaginez cu greu batrana, dar atunci parca ideea unui chip imbatranit, de 40 de ani, care sa-mi apartina, a parut posibila. Batranetea sperie si e frustranta doar pentru cei care nu sunt multumiti de ceea ce au realizat in viata, care regreta anumite oportunitati de care nu au profitat, care ar fi vrut sa faca altfel, iar acum sunt coplesiti de senzatia ca nu mai pot repara nimic. Poti sa imbatranesti frumos daca ai mers pe calea ta, daca ai fost egal cu tine insuti, daca nu te-ai tradat si ti-ai asumat deciziile – bune sau rele – pentru ca simti ca nu ai imbatranit degeaba.
Acum imi dau seama ca suferinta, pe care am alungat-o cu atata incapatanare din viata mea este singura modalitate prin care putem evolua, prin care putem invata ceva din viata. Am crezut mereu ca trebuie sa fim fericiti in viata asta pentru ca este singurul lucru cu care ne alegem, clipa traita, amintirile frumoase. M-am temut sa fac greseli, am mers cu grija, fiind constienta ca un singur pas in dreapta sau in stanga ma va arunca de pe sarma si totusi, singura modalitate de a ajunge intelept, de a putea avea ceva de daruit copiilor tai este sa gresesti si sa inveti. Sa cunoști viata, în complexitatea ei, in contrariile ei. Mai ales ca de multe ori esti pus in situatii in care nu credeai ca vei putea ajunge. Sa stii cum este sa fii drept, dar si cum este sa ratacesti, cu sau fara voia ta.
In afara de lumea exterioara, vad destinul nostru ca pe un imens labirint, ca pe un imens ghem de carari care se intersecteaza in tot felul de puncte. Simpla decizie de a lua liftul sau de a merge pe scari iti poate influenta serios viitorul. Lumea e un amalgam de destine. Ce se întâmpla daca Leone nu cumpara conserva care l-a facut sa-i fie rau la munte, inainte sa ne intalnim noi? Daca nu facusera aprovizionarea la magazinul de unde a cumparat-o? Sau daca ii dadeau una buna si nu una stricata? Sau daca eu decideam sa stau acasa, sa nu mai merg la munte? Nu ne-am fi cunoscut niciodata, n-as fi invatat niciodata sa cant la chitara, sa skiez, n-as fi facut niciodata dans... Si totusi, as fi trait poate viata mea linistita de la Galati
cu senzatia ca sunt implinita, ca nu puteam obtine mai mult, fiind doar jumatate din ceea ce as fi putut deveni.

Mâncarea oficială a călătorilor...

Cu multumiri fotoreporterului Business Standard Marius Paun pentru executie!!!

Gastein, stațiune de ski lângă Salzburg – frig și zăpadă subțire

Skiul la Salzburg nu a fost nici pe jumătate la fel de plăcut ca la Innsbruck. Nici muntele și nici oamenii nu au fost la fel de prietenoși cu noi. Recepționera ne-a spus că skibusul pleca din Piața Mirabelli și că prețul unui bilet dus-întors este de 13 euro. La fața locului am descoperit un scoțian șmenar care făcea pe ghidul și chelea turiștii de bani mai ceva ca un român versat de-al nostru. A mers până acolo că i-a cerut unei brazilience care avea până în 18 ani 60 de euro să îi facă rost de un anume fel de skipass. Se înfigea să ne ia tuturor banii pentru skipass – unii i-au dat, noi am preferat să ne luăm personal. Skiul este mai scump aici decât în Innsbruck, iar stațiunea unde ne-a dus nu prea ne-a plăcut. La o altitudine mai joasă și distranță cam de o oră față de Salzburg, Gasteinul nu are munții ninși cu care ne obișnuisem la Innsbruck. Aici, doar crestele sunt albe și imediat mai jos, brazii negri mușcă din peisaj. Din păcate, am purtat pe toate pârtiile cu mine aparatul foto care era inutil fără baterii (din neglijență, am uitat să cumpărăm, așa că nu am poze din Gastein). Oricum, la Stubnerkogel (2250m) era foarte frig, bătea vântul de mă plimba cu schiuri cu tot, iar pârtiile aveau porțiuni cu gheață și porțiuni unde zăpada era foarte subțire. Restaurantul din vârf, era, însă foarte elegant, lucrat în lemn și oferea o priveliște frumușică.
A rămas totuși plăcerea de a te arunca pe schiuri în văi, peste praguri, de a nu te mai gândi la nimic în acel avânt, în acel dans care nu îți lasă în minte decât gândul la mișcarea pe care o creezi, la simetria, frumusețea și echilibrul ei. Pârtiile erau foarte lungi, coborai de la 2250 până la 850 de metri, ceea ce era foarte bine pentru că te puteai bucura cât mai mult de zăpadă, doar că trebuia să mai facem popasuri din loc în loc să ne odihnim picioarele, jurând că la București vom lucra mai mult „bulanul”.
În autocar, mă apucă o deznădejde la gândul că mâine va trebui să ne facem bagajele. Plec din Austria cu o tristețe, cu un sentiment de înstrăinare, cu un dor de o țară cu care am vrut să mă identific, de care am crezut că pot să aparțin (dar totul era doar pentru o vacanță...), iar acum, la întoarcere, rămâne în urmă, ne despărțim ca într-o idilă trăită intens, care știam că va dura doar câteva zile.
Pentru un șut înapoi la realitate, scoțianul ne dezgustă la maximum, amintindu-ne încă o dată că avem la dispoziție băuturi în minibarul autocarului, trecând pe la fiecare să ne arate insignele cu stațiunea pe care le are la vânzare și spunându-ne că a fost o plăcere pentru el să ne conducă spre ski, speră că și pentru noi compania lui a fost plăcută și ne roagă, dacă dorim, să lăsăm un bănuț pentru el și șofer, asigurându-ne că acești bani vor fi utilizați chibzuit pentru administrarea unei berării locale. Deci, da, omul nu are școala vieții în România, dar se descurcă la fel de bine la fraierit turiști ca și patronii noștri de restaurante care au note de plată „speciale” pentru turiștii străini. Cum zice Leone: „Ăsta l-ar vinde și pe taică-su tranșat și făcut sandvișuri în autocar!”...

A doua zi in Salzburg - 5 ianuarie

Salzburg by night

Hohensalzburg, văzută dintr-un parc de pe dealul Kapuzinerberg

Leone, pocăit după "Maison de plaisir" și gata să se călugărească, în poarta Mânăstirii capucinilor

Salzburgul, văzut de pe Kapuzinerberg

Zâmbet de vacanță

Aerul medieval al Salzburgului

Tentații... chiar și pentru Moș Crăciun

Biserica Sf. Andrei, decorată mai deosebit față de alte biserici, în stil modernist

Cântând din flautul femecat pentru încîntarea a două broaște țestoase, în Grădinile Mirabelli

Grădinile Mirabelli, pline de trandafiri vara și ușor dezolante iarna

Intrarea într-o bancă în Salzburg

Conservatorul, denumit Mozarteum

Sunetul muzicii, filmat în împrejurimile Salzburgului, nu lipsește nici de la Teatrul de păpuși

Râul Salzach care traversează Salzburgul

Atelierul unei sculptorițe, în orașul vechi

Curte interioară care leagă câteva dintre străduțele orașului vechi

Salzburg - poze

Casa unde s-a născut Mozart

Imagini din Biserica Franciscană

Domul din Salzburg

Altarul din Dom

Am întâlnit multe cupluri care călătoresc împreună cu copii foarte mici, cum face și tipul din imagine. Soția a fost un pic surprinsă că îi fotografiez soțul, deși cred că până la urmă s-a amuzat.

În Kapitelplatz lumea joacă șah plimbându-se pe tablă...

Kapitelplatz, văzută de la cetate

La Hohensalzburg există un muzeu al marionetelor unde poți cumpăra bilet pentru reprezentația baletului "Spărgătorul de nuci" de la Teatrul de Păpuși din Salzburg. Cred că sunt cei mai tari păpușari dacă au reușit să reproducă mișcările din balet.

Vedere de la Hohensalzburg

Luând taurul de coarne, în descoperirea Salzburgului

Ne bântuie fantoma munților de la Innsbruck

Dintr-un centru medieval nu puteau lipsi plimbările cu trăsura

Deși în Austria nu am văzut nici un câine vagabond, austriecii sunt foarte atașați de animalele lor de companie. Cocoana din imagine a intrat în restaurant ținând în blănet un cățeluș.

Salzburgul are mai multă savoare vara, când se umple de flori. Sus, cetatea Hohensalzburg. Austriecii decorează vitrinele magazinelor cu multă grjă și foarte original. Pufoșii formează decorul dintr-o vitrină.

Fântână arteziană, la intrarea în orașul vechi, pe care nu am avut ocazia să o vedem în acțiune.

Salzburg, oraș de cultură și ftze - 4 ianuarie

A doua zi am mâncat ceva, dezgustați de ceea ce puteau numi gazdele noastre mic-dejun – câteva felii extra subțiri de șuncă și cașcaval, câteva lingurițe de dulceață, trei cubulețe de unt, cafea și suc de portocale (cred că îi costa mai puțin de un euro de persoană) - și ne-am mutat la hotel. Vestea i-am dat-o hippiotului care n-a opus deloc rezistență; probabil se așteptau sau mai primiseră această reacție.
Pe la 10 jumătate, după ce ne-am instalat, am ieșit să descoperim Salzburgul – un târgușor medieval plin, mai ales în centru, de magazine de firmă, cu articole de vestimentație, dar și bijuterii și parfumuri.
Salzburg este al patrulea oraş ca mărime din Austria, capitală a statului federal Salzburg. Oraşul Vechi (Altstadt) din Salzburg este renumit pentru arhitectura sa barocă în toată lumea, având unul din cele mai bine păstrate centre din lumea germanică. Este înscris ca Loc din patrimoniul mondial pe Lista UNESCO din 1997 (vezi și http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/fastvers.htm pentru ce avem noi frumos în țară).
Nici pe departe la fel de prietenos cu noi ca și Innsbruckul, Salzburgul este un oraș scump – totul costă cu cel puțin un euro mai mult decât în Innsbruck - și se vede că exploatează la maximum apetitul pentru cumpărături al turiștilor, chiar și numai după faptul că toate magazinele de suveniruri erau deschise duminica – în Innsbruck nu prindeai așa ceva – toată lumea era la ski. La Salzburg este pentru prima dată când ni se cer bani pentru a merge la toaletă într-un local unde consumăm – așa ceva doar în România am mai văzut.
Bântuim câteva timp prin magazinele și piețele din centru, apoi ne decidem să urcăm la cetatea veche, cocoțată pe un deal. Hohensalzburg a fost construită în secolul 11, pe ruinele unui castru roman iar înfățișarea actuală datează din secolul 16. Aflăm că numele orașului vine de la „salz” – sare în germană datorită salinelor aflate în zonă. Cum în perioada medievală, sarea era principalul conservant, aceste resurse erau la mare preț.
Reveniți în oraș asistăm în Kapitelplatz la finalul unei partide de șah pe tabla cu piese care îmi ajung până la genunchi, intrăm în Domul construit în anul 774 și în Franziskanerkirche (Biserica franciscană).
În Salzburg este mult mai frig decât la Innsbruck și se pare că perioada recomandată pentru vizitare este vara (după spusele lui Leone care a văzut orașul în sezonul respectiv), când pe la ferestre apar flori și pot fi admirate grădinile Salzburgului, una dintre atracțiile turistice.

Innsbruck by day - foto

Innul

Pe chei

Austriecii urmăresc competițiile de ski pe unde apucă - în baruri, la hoteluri, dar și în fața magazinelor de electronice...

Uriașul care aprinde felinarele din Innsbruck

Innsbruck by day - 3 ianuarie

În sfârșit vedem Innsbruckul ziua pentru că până acum ajungeam în centru doar seara, obosiți după o zi de ski. După-amiază trebuie să plecăm spre Salzburg și înainte de asta dăm o tură prin centrul orașului și facem ceva shopping în magazine de sport. E sâmbătă și toată lumea a ieșit la plimbare. Deși mentalitatea generală (chiar și la românul cu care am coborât pârtia la Axamer) este că austriecii sunt un popor rece, mie nu mi-au lăsat deloc impresia asta. În magazine toți vânzătorii zâmbesc, te salută de la intrare și dacă le spui că doar arunci o privire te lasă în pace și nu îți suflă în ceafă sau nu te sâcâie arătându-ți alte sortimente. Cârnd am intrat într-un magazin detsul de select, un vânzător trecut de 40 de ani a zâmbit, s-a apropiat de noi și a spus „this is very very nice” ... Am crezut că vrea să îmi arate un articol de prin magazin, dar de fapt m-a apucat, glumind, de nasul căciulii mele cu cap de cățel.
Într-o altă galerie de shopping, mi s-a părut incredibil că un grup de oameni (erau cam cinci-șase) stăteau în fața vitrinei unui magazin de electronice unde se afla un televizor deschis pe un program care transmitea o competiție de ski, iar toți o urmăreau. De altfel, în toate cafenelele unde există un televizor, acesta este întotdeauna lăsat pe un canal de sport și se urmăresc concursurile de ski.
Este o țară cu o cultură puternică pentru sport. Prin Innsbruck circulă sute de biciclete pe care stăpânii le abandonează pe oriunde, dar există și locuri special amenajate, ca niște mici parcări pentru biciclete. În permanență trec în stânga și în dreapta oameni cu snowboarduri, skiuri în spate sau chiar încălțați cu clăpari. Toată lumea se îmbracă în geacă de munte și bocanci, iar magazinele de sport au nenumărate sortimente de haine și încălțăminte de calitate pentru munte, cu prețuri totuși ceva mai ridicate decât în România (bocanci – în medie 180 euro, geacă 250, dar merge și până la 500, skiuri – cam 300 euro, clăpari – 350-400 euro).
Și încă un lucru surprinzător – austriecii nu au fitze. Ce vreau să spun cu acest lucru: nu au nici o jenă să se descalțe în tren și să stea așezați turcește sau să pună picioarele pe scaunul din față în timp ce se uită la un film pe laptop. Probabil dezinvoltura nu este specifică doar austriecilor: cea mai tare era finlandeza care a stat cu noi la pensiune și care cobora la micul dejun doar în șosete, când toți – inclusiv gazda – eram încălțați în bocanci; peste tot prin pensiune mergea la fel.
Când am fost să mâncăm la Stubaier, cel care servea a scăpat câțiva cartofi din paletă, așa că i-a luat cu mâna și i-a pus în farfurie; nici șnițelul nu a reușit să îl pună pe tot, o parte a căzut înapoi și nu se mai dădea luată cu paleta, așa că a luat-o cu mâna. Nimeni nu a protestat.
Austriecii par să fie mari iubitori de animale – intră peste tot cu cățeii: în magazine, în restaurante. E caraghios și ciudat să îi vezi cum se plimbă printre standuri și se uită la haine ținând cățelul în lesă. La restaurnatul în care am intrat la gară, cățelul se afla chiar după tejghea. Era al barmanului care probabil nu avea cu cine să îl lase; în plus, era un puiuț de o rasă de talie mare - părea un fel de ciobănesc - și avea chef de joacă, așa că din cînd în cînd mai scotea câte un lătrat care îi făcea să tresară pe clienți. Până la urmă, într-un moment de respiro, barmanul s-a văzut nevoit să îl ia la plimbare prin gară.
Cred că Austria e cea mai frumoasă țară pe care am vizitat-o până acum. Pe lângă minunatele peisaje, are farmecul civilizației, al lumii în care poți să îți permiți lucrurile de bun-simț de care un om are nevoie pentru a fi mulțumit și a duce o viață frumoasă – o casă, o mașină, skiuri, o afacere, dacă îți dorești.
Ne-am atașat de Innsbruck și ne-a părut rău că plecăm deși următoarea destinație, Salzburgul, era, de asemenea, o destinație de referință pe harta Austriei. Dar ne simțisem atât de bine la Pension Paula, micul dejun era atât de plăcut cu priveliștea de pe fereastra imensă, cu atitudinea de bun-simț și zâmbetul lui Wolfgang care ne întreba în fiecare dimineață „What would you like to drink?”, atmosfera cosmopolită de la pensiune, ne obișnuisem cu munții imenși pe care îi vedeam zilnic...
Şi aveam o presimţire că ceva nu va fi ok. Nu a fost nevoie să luăm alt bilet şi l-am folosit pe cel Sargans (Elveţia) – Bucureşti, deci o veste bună pentru noi. Lucrurile nu au evoluat la fel când am coborât în gară la Salzburg. Am dat peste un şofer pe care l-am mirosit ca fiind „şmenar” (îmi amintesc de bunul-simţ al şoferului din Innsbruck şi BMW-ul lui cu canapele de piele) şi aşa a fost pentru că ne-a plimbat prin cartierul unde trebuia să ajungem pretextând că vrea să ne ducă la un loc de cazare despre care ştia, de fapt, că este închis. În fine, ajunşi la detinaţie (o viluţă care a părut pentru noi situată la marginea oraşului într-un cartier de case), am descoperit că nici camera pe care o rezervasem nu era aşa cum ne aşteptam. Gazedele – trecute de 40 de ani, un ochelarist cu părul lung şi alură de hippiot şi soţia lui, care râdea tare din te miri ce – ne puneau la dispoziţie un întreg etaj, cu baie şi bucătărie, însă peste tot era foarte frig. Încăzeau baia şi dormitorul cu o singură sobă comună şi, deşi ne-au promis că se va încălzi până seara, am făcut frigul noaptea respectivă. În baie nu aveau încălzire şi, în plus, peste tot mirosea ciudat... De intenet wireless nu putea fi vorba. Am început să „plângem” după Wolfgang şi pensiunea lui – dacă aveți nevoie de cazare în Innsbruck – http://www.pensionpaula.at/, v-o recomand.
Aşa că am ieşit la 8 seara în oraş să căutăm cazare (vila noastră era chiar la zece minute distanţă de centru), am întrebat pe la câteva hoteluri din preajmă şi am ales preţul cel mai mic (cu 2 euro pe noapte mai mic decât la Abfalterblick)– un hotel de partu stele care, cum aveam să vedem a doua zi, era cam de trei la noi în România. Am dat o tură prin centru, am pus la punct strategia de a le argumenta gazdelor a doua zi dimineață că noi plecăm și ne-am întors.
Etajul nostru era decorat, totuși, cu gust, mobilierul avea un design tradițional, abajururile erau din răchită, prin diverse colțuri găseai coșulețe cu flori, dar era prea mare, era frig și oarecum sinistru.

Stubaier Gletscher - the best

La 3011 m

Debarcare la 3011 m

Punct intermediar - Eisgrat

În vale, centru turistic Gamsgarten

Cu telecabina, spre Gamsgarten

Mascota Stubaier Gletscher

La coadă la skipass pentru Stubaier - arată ca la aeroport

Una dintre parcarile de la poalele zonei de ski Stubaier - cred că, per total, 500 de mașini erau parcate jos

În drum spre Stubaier

Talentele se cresc de mici - priviți-l pe skiorul cu casca galbenă!!!