joi, 11 decembrie 2008

Palatele sultanilor

Impresionante. Palatul Dolmabahce şi Palatul Topkapi. Primul este modern, a servit drept sediu al administraţiei otomane între 1853 şi 1922. 14 tone de aur foiţe au fost folosite pentru impodobirea tavanelor din palat. Cel mai mare candelabru din cristal de Bohemia decorează palatul, reprezentând un cadou oferit de Regina Victoria. Popularul Ataturk, primul preşedinte al Turciei şi-a petrecut ultimele zile în Dolmabahce în 1938 şi a murit într-unul din dormitoarele care în prezent face parte din circuitul turistic al muzeului.
Cel de-al doilea este palatul tradiţional al sultanilor, în care generaţii de conducători au locuit între 1459 şi 1853, când sultanul Abdul Mecid I a transferat sediul în Dolmabahce. După prăbuşirea imperiului Otoman, în 1921, palatul a fost transformat în muzeu. La Topkapi am descoperit sabia lui Ştefan cel Mare şi ne-am minunat de imensele cazane în care se gătea pentru mulţimea adăpostită în palat, de cadourile opulente primite de sultani, dar şi de priveliştea asupra strâmtorii Bosfor. Topkapi a fost comandat de sultanul Mehmet al doilea în 1459 şi terminat în doar şase ani.
La Dolmabahce am prins schimbarea gărzii, la Topkapi, o paradă a locuitorilor de altădată ai palatului.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro