sâmbătă, 13 decembrie 2008


1 decembrie, in Ceahlau

Am ajuns la Cabana Dochia din Ceahlău prin Lutu Roşu (traseu de 3 ore jumate), pe ceață și ninsoare și am fost întâmpinați de cățeii bucuroși de oaspeți. Cabana era plină de lume și atmosferă a fost din plin mulțumită unui grup de la clubul turistic „Roza vîntulurilor” Bucureşti care a avut un laptop şi mult chef de distracţie. Seara am dansat, am trecut pe sub eşarfa de limbo, am jucat ţigăneşte şi ne-am împrietenit.
A doua zi ne-a întâmpinat, de cum am făcut ochi, o privelişte care nu te mai lăsa să prelungeşti somnul de weekend şi te atrăgea afară, la frig. Crestele munţilor erau învelite în nori, aşa că aveai impresia că vezi un ocean din care răsar, din loc în loc, insule. Peste cabană şi vârful Toaca, soarele arunca tente rozalii.
Am urcat către Toaca (1904 m) pe lângă scările care acum sunt complet distruse şi ne-am amuzat făcând poze în cele mai originale posturi, încercând să capturăm şi entuziasmul de a fi la munte pe o vreme atât de însorită, cu „marea alpină” (vorba Anei) sub ochi.
Ne-am cocoţat pe stânci, ne-am bătut cu zăpadă, am vizitat schitul din preajma cabanei şi am prins un asfinţit minunat. Doar prima cameră din biserica schitului era deschisă, de unde turiştii se puteau autoservi cu lumânări şi o mare varietate de podoabe jumătate bisericeşti (pentru că aveau câte o cruciuliţă sau icoană), jumătate laice pentru că se întreceau în aspectul comercial. Nimeni nu vindea lumânările sau lănţicurile, luai ce îşi trebuia, lăsai banu şi plecai.
Seara s-a dansat din nou, până târziu, am zdrăngănit un pic chitara şi ne-am dus la culcare. Nici vorbă de acea atmosferă cu manele şi cabanier naşpa despre care citisem pe forumuri înainte de plecare. In prima zi la cabana nu prea se putea manca decat ciorba si mamaliga, dar meniul s-a diversificat de a doua zi, care a coincis cu reaprovizionarea bucătăriei; aşa că am putut servi friptură cu cartofi prajiti (15 lei), dar şi o delicioasă ciorbă de legume (4,5 lei).
A doua zi, m-am trezit când răsăritul tocmai înroşea zarea, m-am strecurat afară, şi, cocoţată pe stânci, am făcut poze până am rămas fără baterie.
Am fost printre ultimii care au plecat din cabană, descurajaţi de gândul de a ne întoarce la Bucureşti, alegând pentru coborâre drumul prin Poiana Maicilor (cam 4 ore) care a fost foarte plăcut, doar prima parte a coborârii fiind abruptă, ceva mai dificilă.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro