joi, 11 decembrie 2008


Meşteşurguri furate...

Turnul Galatei oferă o minunată privelişte asupra Istanbului care te face să-ţi iei lumea în cap şi să nu te mai întorci acasă. Galata arară ca un orăşel medieval, cu străduţe înguste, înţesate pe o parte şi pe alta de magazine de haine, bijuterii şi instrumente muzicale. Dincolo de Galata, descoperim strada principală de shopping a oraşului, botezată de noi "Oxford Street", după centrul cumpărăturilor din Londra. Tot pe "oxford street"-ul turcesc îl întâlnim pe vânzătorul de îngheţată care dădea un adevărat spectacol până îţi vindea îngheţata, plimbându-ţi-o pe sub nas şi prefăcându-se că o scapă pe jos.
Istanbulul e un oraş plin de inspiraţie şi creativitate, dar şi un oraş al desfătării. Peste tot, artiştii au magazine sau simple tarabe unde îşi vând creaţiile care variază de la tablouri, până la bijuterii şi haine brodate, şalvari înfloraţi... Cerceii atât de variaţi mă atrăgeau către fiecare panou, să îi studiez şi să-i ating, aşa că, din când în când, prietenii mei se trezeau că vorbesc singuri când mi se adresau, pentru că mă desprindeam brusc de micul nostru grup, în vânătoare mea după cei mai frumoşi cercei.
Inelele din cupru atât de spectaculoase au fost cele care m-au făcut să îmi propun să învăţ cum se fac bijuteriile unicat pe care le găseai peste tot. Leone nu mi-a dat nici o şansă să smulg secretul de la vreunul din artiştii bijutieri care expunea în piaţa din port, dar încăpăţânarea îmi spunea că nu pot să renunţ. Am intrat în vorbă cu un bătrânel cu care m-am înţeles mai mult prin semne şi mai slab în engleză şi care mi-a arătat cum îndoia cuprul, cum imprima desene pe foiţa arămie şi mi-a explicat că pot merge la atelierul lui dacă vreau să văd mai multe. Aşa că, în ziua următoare, Leone a mers cu mine până în cartierul unde, într-un mic magazinaş şi un atelier la subsol, fratele bătrânelului şi fiul său făceau bijuterii. De data asta comunicarea a fost mai simplă în engleză cu fratele care avea cam 50 de ani decât cu fiul, de vreo 20. Mi-au creat pe loc două inele, mi-au arătat piroanele cu care imprimă modele în cupru, soluţiile acide cu care înnegresc cuprul, polizorul de la subsol, iar eu îmi făceam deja planurile despre cum mi-aş putea înghesui un atelier de genul ăsta în apartamentul din Bucureşti. "Firele de cupru se obţin simplu, furi nişte cabluri, le decojeşti şi gata, ai firele!", m-au lămurit prietenii care aveau acum un nou subiect de mişto.
Atelierul turcilor era de o ordine impecabilă, iar magazinul - împânzit cu sute de modele diferite de bijuterii. Le-aş fi cumpărat pe toate dacă se putea. Instrumentele erau moştenite din generaţie în generaţie, o dată cu meşteşugul de bijutier pe care l-am furat şi eu în trecere prin Instanbul.
Oraş al desfătării în puf, al mîncărurilor deosebit de gustoase şi al muzicii care te îmbie să dansezi în ritmuri lascive. Seara mergem să ne tolănim pe perne şi învăţ de la cel care ne serveşte (patronul însuşi) cum se face o lalea dintr-un şerveţel de hârtie. Cu o seară înainte, ne agăţase pe străduţele din preajma hotelului - "Come, sit, where are you from? A, Romania, Hagi, Mutu..." abordarea clasică. Roxana îi spune că nu putem rămâne în seara aceea şi atunci ne smulge o promisiune: "But tomorrow? Ok, tomorrow. But if I see you at another place, I shoot you!" Ne-am amuzat de abordarea lui şi am mers a doua zi. Am mâncat baclavale, am văzut cum se aprinde o narghilea şi am fost agăţaţi de o familie de australieni cu experienţă în călătorii care ne-au întrebat ce merită văzut în prima zi. Tatăl, australianul şef, a avut o atitudine interesantă în ceea ce priveşte cina familiei şi i-a spus patronului pistolar: "Avem 30 de lire, daţi-ne să mâncăm ce aveţi mai bun, dar să ne încadrăm în această sumă". Turcul avea să-şi dea toată silinţa ca cina să fie apreciată dacă vroia să şi-i păstreze ca şi clienţi şi totuşi ei nu vor plăti mai mult decât suma oferită - bună strategie...
Comerţul în Turcia e un mod de viaţă, împletit cu abundentul lor spirit artistic. Vând orice, oriunde. Într-o zi, la un colţ de stradă întâlnim un puşti de 10-12 ani, cu un cântar în faţă, aşteptându-şi clienţii să-şi măsoare kilogramele şi citind, cu interes, presa - viitorul sau, deja, actualul antreprenor.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro