Am petrecut mai mult
de trei zile chill în Amman datorită planificării generale a călătoriei – ne-am
refugiat în atmosfera de primăvară a Iordaniei pentru două săptămâni, ceea ce e
arhisuficient ca să bifezi totul de pe lista turistică (de fapt, o săptămână e suficient pentru deșert, Petra și Amman dacă te miști repede).
Așa că zilele din Amman au fost veritabile zile de vacanță, în care am vizitat totul în ritmul melcului și ne-am plimbat pe străzi deseori fără o destinație precisă.
Așa că zilele din Amman au fost veritabile zile de vacanță, în care am vizitat totul în ritmul melcului și ne-am plimbat pe străzi deseori fără o destinație precisă.
Un pont foarte util de
care noi am aflat abia în Iordania se numește Jordan Pass https://www.jordanpass.jo/Contents/Prices.aspx pe care dacă îl cumperi te scutește de luat viza
la aeroport și pierdut timp acolo. În plus, reprezintă un discount considerabil
pentru prețul biletelor de intrare la diverse obiective turistice, inclusiv
Petra – check it out!
Ce se poate vedea în
Amman, în afară de Souq (care v-ați prins că a fost locul meu preferat):
The Amman Citadel – complexul arheologic de pe deal. Locuit încă
din perioada Neolitică, a trecut prin mâinile mai multor culturi. În Epoca
Fierului se numea Rabbath-Ammon – o inscripție din această perioadă încă se
păstrează, exemplu de scriere feniciană. A fost apoi ocupată de Asirieni,
Babilonieni și Persani. Grecii au cucerit-o în 331 î.Hr și i-au schimbat numele
în Philadelphia. După Hristos, prin anii 30, a intrat sub ocupație Romană, iar
în secolul șapte au luat-o în stăpânire musulmanii. Muzeul Iordanian de Arheologie se găsește și
el în cadrul Citadelei.
Moscheea Regelui Abdullah – e azurie!!! și are intrare separată pentru turiști
fix printr-un magazin de suveniruri al cărui patron tânăr și foarte comunicativ
ne spune că și-a făcut studiile în Ucraina unde i-a fost și bine, i-a fost și
rău (din cauza culorii pielii, spune el). La întoarcere, ne servește cu ceai și
biscuiți și încearcă să ne convingă să cumpărăm ceva. Pentru fete e obligatorie
împrumutarea (din acest magazin, dar gratis) a unei sutane cu glugă astfel
încât să fim conforme cu obiceiul locului și să ne simțim un pic ”musulmane”.
Covorul dinăuntru e cel mai moale pe care am pășit vreodată și e atââât de
liniște!... că-ți vine să te rostogolești...
Ceas electronic cu orele de rugăciune
Convertita vestimentar la Coran
Galeria Națională de Artă – aproape de Moscheea Regelui Abdullah, în
regiunea cu ministere și clădiri oficiale. E micuță, cochetă, situată în fața
unui parc destul de anost, dar principalul ei atu este cafeneaua de la ultimul
etaj, plină cu perne colorate, cu ferestre imense și terasă! Te întâmpină o
iordaniancă varianta feminină a lui Alladin, asemenea unei sirene cu păr creț,
lung și des care îți servește o cafea cât o supă de mare! (3,5 JOD = 4,3 euro vs.
1 euro un sandviș cu creier/ficat în Souq, după cum vedeți, prețurile variază
mult în funcție de locul unde mâncați/beți).
Jabl Alwiebdh, aproape de Circle Paris (cam așa se împarte geografia stradală a Amman-ului
în cercuri – Circle One, Circle Seven, etc) – un fel de Dorobanți/Primăverii în
București, vile, vilișoare, oameni care plimbă căței (e clar regiunea occidentalizată,
într-o cultură unde câinii sunt considerați murdari), terase și bărulețe foarte
stilate. Am primit recomandarea de la recepționera noastră de la 7Boys Hotel să
mâncăm falafel la Alzumur Flafel și ne-a plăcut mult! (1JOD=1,2
euro).
Observ că nu prea am poze din ”Dorobanți”...
Abdali Mall – doar dacă sunteți curioși să vedeți cum arată mall-urile în Iordania… N-am avut
prea multă răbdare, dar mi-a plăcut bradul de Crăciun, unul dintre cei mai
reușiți brazi împodobiți pe care i-am văzut vreodată și arhitectura sugerând
formele unor plante exotice. Exotic era și faptul că te controlau în rucsac/geantă la fiecare intrare în mall și treceai prin filtru...
Marea Moartă – se face excursie de o zi din Amman, dar, atenție, în extrasezon o zi poate
fi prea mult!!! Cred că se merită doar pe timp de vară, altfel există riscul de
plictis. În plus, atenție din nou, în Iordania nu sunt plaje publice, adică
gratuite. Deși autobuzul (10 JOD dus întors = 12,4 euro) vă va duce la Amman Public
Beach, intrarea în complexul de bălăceală costă 20 JOD de persoană = 24,8 euro
ceea ce e destul de mult pentru ce se oferă. Poți înota, te poți boteza cu nămol
(contra a încă 3 JOD=3,7 euro), poți aduna pietricele de sare… Autobuzul vine să te ia înapoi la șase seara …
ce să spun?! poate e singura dată când poți pluti/înota fără să depui mare
efort, make the best of it!
Pe malul celălalt se vede Israelul...
Și un apus, așa, de final... că n-am avut încotro, a trebuit să-l așteptăm...
În general, în Iordania, o
variantă pentru a nu aștepta autobuzul și a avea flexibilitate este închirierea
unei mașini, în special dacă sunteți mai mulți… e mai ieftin și te deplasezi
mult mai repede dintr-un loc în altul (Amman-Aqaba-Wadi Rum-Wadi Musa)…
Pentru că am petrecut mai
mult timp în Amman, am avut ocazia să luăm și țepe așa că: în materie de cazare
și experiența personală, recomand: Nomads Hotel (https://www.booking.com/hotel/jo/nomads-amman.ro.html)
și 7Boys Hotel (http://www.7boyshotel.com/)
și nu recomandăm Al
Jazeera Hotel Apartments (http://aljazeera-apartments.hotels-amman.com/en/).
Noi am ajuns direct la Al Jazeera (televiziunea mea preferată;) după Petra,
frânți de oboseală, cu mare dor de un duș fierbinte și am dat peste un bloc
care arată destul de neîngrijit pe dinăuntru și un apartament imens, dar rece
(nu s-a încălzit în acea noapte oricât ne-am străduit cu aeroterma și aerul
condiționat disponibile), cu instalații vechi la baie care nu funcționau corect
și apă călâie… În plus, înainte de toate, la recepție ne-au pus în față pentru
semnat o hârtie în Arabă, chipurile că ne asumăm orice daună producem
apartamentului… sigur că n-am semnat, sperăm că pe viitor vor traduce cel puțin
documentul în engleză. Am rămas o singură noapte, deși rezervasem două și ne-am
mutat la 7Boys, la două străzi distanță unde ne-am găsit liniștea și apa caldă
pentru restul vacanței în Amman.
Un comentariu:
PNR Status
PNR Enquiry
IRCTC Train PNR Status
PNR Status Live Enquiry
PNR Status Live Enquiry
Check PNR Status
PNR Status Online
PNR Status Live
Live PNR Status Check
PNR Status Check On Mobile
PNR Status Check SMS
pnr status irctc
railway enquiry
irctc pnr
pnr status enquiry
how to check pnr status
You are post is very nice.
Trimiteți un comentariu