La shopping

Bazarul Istanbului este cât un cartier care cuprinde zona de haine și bijuterii, zona „materiale de construcţie” şi zona mirodenii. Ne-a trebuit un timp să ne obişnuim cu stilul turcilor de a vinde, prin negociere... şi o dată ce am prins tehnica, am început să ne întrebăm care este suma maximă pe care o putem scadea din pret. Una dintre cele mai mari reduceri ne-a fost făcută la o tobă pe care o cumpăram pentru tata, preţul scăzând de la 60 de lire turceşti la 15.
În timp ce încercam să cumpăr o ie brodată am dat peste cel mai talentat negociator pe care l-am văzut vreodată – o fată din Chile care efectiv s-a rugat de vânzător tot timpul cât am probat eu ia să-i vândă un sari şi a obţinut preţul dorit, în ciuda protestelor turcului, „But for me, there’s no profit!”. Am admirat-o în contextul acela şi m-am gândit că n-aş fi reusit aşa ceva niciodată.
Orgoliul românesc a ieşit la înaintare aproape stricând negocierea şi pentru o pereche de cercei, când noi nu vroiam să renunţăm la preţ, iar vânzătorul l-a luat pe Leone la sentiment: „What is it for you, 5 lira? For her smile! Look, she likes them...” şi pentru că am insistat să nu cedăm, vânzătorul a marşat, aruncând o mică umilinţă care nu mai conta din moment ce noi câştigasem negocierea: „Take care whom you married”, mi-a spus. „He did not want to pay an extra 5 lira to see your smile, but I, a stranger, I give 5 lira for your smile”. M-am distrat de felul în care a știut să ajungă la punctul vulnerabil pentru a câștiga tranzacția, dar Leone a ieșit morcovit.
Bazarul e un paradis de haine hippy și de bijuterii. Acel univers care te atrage ca un vârtej de culori și tentații fascinează orice femeie. Bărbații se declară în scurt timp „căpiaţi”.
Bazarul de mirodenii e o desfătare pentru simţuri – săpunuri naturale, saci cu mirodenii colorate de care nu ai mai auzit vreodată, nuga, rahat, ceaiuri... se îngrămădesc în ochii cumpărătorului atârnând din tavan sau îmbiindu-l cu hălcile apetisante...
În ultima seară, am mâncat sub podul care ducea la Galata. Vânzătorul ne agăţase cu câteva seri înainte, ne numise „my Romanian friends” şi ne scrisese pe o carte de vizită că ne face reducere, aşa că ne-am gândit să proftăm. La masă, ne-a adus o tavă imensă cu peşte nepreparat din care să ne alegem, deşi noi ne făcusem socoteala să nu cheltuim prea mult şi ne hotărâsem la altceva. Peştele de pe tavă era atât de tentant, că ne-am lăsat ademeniţi. N-a fost o alegere rea şi am primit băuturi, ceai şi fructe gratis la desert. La finalul cinei, am concluzionat că, deşi ne-a oferit acea reducere, talentul de vânzător al prietenului nostru turc ne-a determinat să facem o consumaţie suficient de mare ca sa acopere suma pe care trebuia el să o extragă de la o masă.