marți, 23 decembrie 2008

Colinda la Bucureşti

Zilele următoare am avut ocazia să îl cunosc mai de aproape pe stăpânul lui Vasilică. Un ţigănuş care se lăsa să alunece pe scaun şi ofta a oboseală, fără să renunţe totuşi la zîmbet... Ochii îi alunecă spre punga de cadou a unui călător şi începe să comenteze de unul singur: "Cadouri... Duceţi cadouri... duceţi ţuică..." şi improvizează ritmat, repetând la nesfîrşit şi zâmbind: "ţuică, ţuică, ţuică..."
Azi dimineaţă, în 41 a urcat nimeni altcineva decât Capra in person, însoţită de nişte indivizi îmbrăcaţi în costume roşii de Moş Crăciun, murdare şi urât mirositoare. Urlând tot felul de versuri neinteligibile, au avansat spre spatele tramvaiului, făcând o hărmălaie îngrozitoare. Unul dintre ei bătea într-o tobă improvizată dintr-o pânză de rafie (din acelea din care se fac sacoşele, cu dungi albastre şi roşii) întinsă pe un cerc. M-a amuzat din ce poate fi făcut un instrument muzical (sau, mă rog, de hărmălaie...) şi i-am dat dreptate lui Leone care a crescut într-un cartier cu mulţi ţigani şi care spunea că ţiganul poate să nu aibă de mâncare, dar muzică în curte tot are şi dansează, chiar şi cu burta goală. Un popor spiritual, nu? Au descoperit că veselia nu trebuie să fie condiţionată de aspectul material, ba chiar funcţionează ca un fel de antidot. Când sunt tristă şi încep să dansez, îmi trece; iar lor probabil că le trece foamea dacă dansează sau cântă.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro