La București ploua cu spume... Pe scenă, însă, era zăpadă închipuită printr-o pânză albă care acoperea totul. Decorul în care urma să cânte Hrușcă era rustic și foarte bogat – în fața brazilor naturali luminați de beculețe fusese „parcat” un car, un cuptor scanteia rosiatic în fundal, împodobit cu ștergare, din cealaltă parte a scenei își arunca brațul o cumpănă de fântână.
Începutul spectacolului mi s-a părut prea zgomotos, nu tocmai ceea ce așteptam de la un concert de colinde, am fost luată pe sus din prima de soundul rock, dar totul s-a redresat chiar de la următorul cântec. Hrușcă a fost acompaniat de un clapist cu o figură boemă, un baterist – stăpânul clopoțeilor și de o gașcă de mititei moroșeni în costume populare care mai uitau textul, mai uitau să învârtă fata la joc, spre amuzamentul tuturor...
Cu excepţia melodiei sinistre despre părinţii care se sting de care Hruşcă nu s-a putut despărţi, concertul a răspândit foarte bine starea de Crăciun, de linişte şi bucurie. Pe la mijlocul spectacolului, m-am uitat în jurul meu şi toată lumea avea o figură relaxată, detaşată de tot ce ar putea exista în afară. S-a cântat, s-a „dansat” pe scaune în ritm legănat moroşenesc şi chiar ne-am fi dorit să fie Crăciunul a doua zi.
Hruşcă are un brand personal care îi asigură succesul şi care pare să fie, în mare parte, autentic - accentul lui de maramureşean, bunul-simţ al acelor locuri pe care îl transmite, discreţia, modestia care nu pare falsă, faptul că este promotorul folclorului fără să încerce să epateze ci doar să dăruiască ceva frumos. Un exemplu: „La sfârşit o să vin în foaier şi o să vă dau ISCALITURI pe ce aveţi, pe şerveţele, pe CD-uri, facem şi poze cu telefonul mobil”, a spus spre finalul spectacolului, iar sintagma „telefonul mobil” a sunat foarte nostim încondeiată de accentul local al lui Hruşcă. La toate se adaugă aspectul de bard blond care îl ajută. E drept că, deşi i-a numit „prieteni” pe clapist şi baterist, s-a încurcat când a trebuit să spună care a terminat Conservatorul la Timişoara şi care la Cluj. E imposibil să nu porţi o mască atunci când te expui publicului, altfel nu ai mai avea un spectacol de oferit, nu ai mai fi artist.
Foarte amuzanţi au fost şi cameramanii care filmau spectacolul, tupilaţi printre brazii de pe scenă, cu obiectivele care păreau nişte arme inofensive, cel mult evocând un război de paintball, apăreau şi dispăreau dintre crengile de brazi, la pândă de cadre.
Lumini diverse şi potrivite momentului, un sound impecabil, punctualitate la începerea spectacolului, toate au fost în ton pentru a susţine „brandul Hruşcă”, om din Maramureş, unde lucrurile trebuie făcute cu încetul, temeinic, să iasă treaba bună.
La final, peste colindători au colobrât fulgi artificiali de zăpadă care au zburat apoi spre sală, aducând bucureştenilor zăpada pe care în curand o vor arăta copiilor la televizor, să ştie că există undeva, doar la Bucuresti moşul vine cu ATVul din Unirii, nu-i trebuie zăpadă.
La ieşire, ne-am dorit să se fi răcit brusc şi să găsim totul îngropat în nămeţi şi să fie Crăciun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu