Laos - amazing nature

Laos e o tara de o frumusete dureroasa – natura neatinsa de valurile de turisti, copaci cu forme uimitoare, cascade si paduri, drumuri pustii pe care gonesti de unul singur pe motocicleta...

Plictisita sa tot calatoresc de una singura, m-am lipit la granita cu Laos de un grup de englezi care aveau aceeasi destinatie ca si mine – Pakse - si aproximativ acelasi plan – sa inchirieze motociclete si sa faca turul cascadelor din sudul Laosului. (apropo de pacalelile de la granita, daca nu esti pe faza dai trei dolari in plus pe care ofiterii ti-i cer drept „taxa de stampila”. Dolarii din Cambodia i-am evitat – le-am spus verde in fata ca nu exista o asemnea taxa si dupa ce au vazut ca nu renunt, mi-au stampilat pasaportul, insa in Laos, n-am avut incotro si a trebuit sa platesc dolarul-spaga pentru ca ofiterul n-a vrut in ruptul capului sa ma lase sa trec).

Mi-a parut rau ca din goana motocicletelor nu prea poti surprinde mare lucru... Oamenii din Laos seamana cel mai mult cu indonezienii – zambesc mult si e usor sa le inveti limba pentru ca te saluta mereu cu „sabaidy” si nu cu hello si spun multumesc – „kop ceai”. Cand trecem prin sate, ies la strada si ne fac cu mana, ne saluta cand trec pe langa noi pe biciclete sau motociclete (mi-am amintit de obiceiul din Romania de a spune „buna ziua” cand te intalnesti cu cineva pe o poteca de munte). Casele seamana cu cele din Cambodia, facute din stuf sau lemn, rudimentare, sarace... Oamenii sunt, insa, diferiti. O alta atmosfera imbraca Laosul - e una dintre cele mai linistite tari din Asia de Sud-Est...

Copacii sunt parte din amprenta acestei tari. M-as fi oprit la fiecare suta de metri sa ii fotografiez pentru ca nu am vazut pana acum copaci cu forme atat de armonioase, chiar si cei uscati isi infasoara si desprind ramurile atat de frumos de parca ar fi pictati pe cer. Sunt copacii care isi intind larg ramurile creand o pata larga de umbra, copacii supli si jucausi, cu doar cateva cuiburi de ramuri in varf...

Din pacate, situatia infrastructurii din Laos incape in acelasi adjectiv: dureroasa.
Unele drumuri sunt neasfaltate, altele sunt pline de gauri imense in asflat (m-am pregatit cu varf si indesat pentru proba de ocolit jaloane cand imi voi lua permisul pentru motocicleta). La finalul „expeditiei” eram rupti in doua si rosii din cap pana-n picioare de la praful caramiziu de pe drum...

Cele doua nopti de pe drum am dormit in case de stuf ca ale laotanilor, in apropiere de cascade, trezindu-ne infrigurati de dimineata. Mancarea a fost meniul obisnuit al Asiei de Sud-Est – orez sau taitei in diverse combinatii. Englezii serveau meniu traditional, dar cam in sila, cautand pe unde se poate mancare vestica. De cand i-am cunoscut, a inceput sa-mi fie dor de mancarea de acasa si, de doua zile de cand sunt in Vientiane, mananc in continuu paine goala. Laotanii fac paine adevarata, cu gustul de acasa, cea mai buna din Asia si fara preturi speciale pentru bule! Ma asteapta Nepalul unde va trebui sa ma obisnuiesc din nou cu mancarea asiatica, asa ca o mica „vacanta” culinara a fost binevenita...