Oricat as iubi aeroporturile, protocolul de tranzit din New Delhi e cel mai de cacao de care am avut parte pana acum. Practic, esti restrictionat intr-o zona de dimensiunea salii de asteptare din autogara din Galati, cu aproximativ acelasi aspect. Magazinele unde sa te zgaiesti sa mai treaca timpul sunt dincolo de check-in, asa ca... adio! Ma foiesc, incerc sa ies pe cealalta usa, dar indianul ma trimite inapoi ca pe catei sau pe copii, imi arata cu degetul: "Go inside!"
Nu e nimic de facut, pe pereti sunt vreo doua televizoare fara glas, asa ca degeaba sunt pe Discovery, nici macar nu au subtitrari. E suportabil, dar nu daca trebuie sa dormi acolo - doar cateva scaune pe care te poti intinde (vanez, bineinteles, unul dintre ele), restul tari si despartite de bare, sa nu te poti lungi.
Dau de urma unei retele internet wireless, chipurile free, numai ca trebuie sa te inregistrezi cu numarul de telefon din tara de origine si se pare ca programul nu a auzit de Romania, asa ca trebuie sa ma rog de o indianca sa-mi imprumute numarul ei de telefon. E de acord, dar imi spune ca dupa o ora conexiunea se intrerupe si nu vrea sa-si mai introduca numarul de telefon inca o data. Halal wi-fi free!
Trebuie sa ajung intr-o zi si in faimoasa Indie, dar dupa cum arata lucrurile in aeroport, locatie cat de cat civilizata, nu vreau sa-mi imaginez felul in care functioneaza societatea in restul tarii. Nu s-a auzit de cozi organizate, lumea se imbulzeste dezordonat, care cum apuca, zborurile sunt intarziate, isi schimba ora de decolare sau poarta in ultimul moment... Dezamagire fata de aeroportul modern si elegant din Bangkok. Si... oamenii de la check-in poarta arme. Nu mai am aceeasi simpatie pentru India cand am aflat ca, impreuna cu China, sustine dictatura militara din Myanmar.
Nu e nimic de facut, pe pereti sunt vreo doua televizoare fara glas, asa ca degeaba sunt pe Discovery, nici macar nu au subtitrari. E suportabil, dar nu daca trebuie sa dormi acolo - doar cateva scaune pe care te poti intinde (vanez, bineinteles, unul dintre ele), restul tari si despartite de bare, sa nu te poti lungi.
Dau de urma unei retele internet wireless, chipurile free, numai ca trebuie sa te inregistrezi cu numarul de telefon din tara de origine si se pare ca programul nu a auzit de Romania, asa ca trebuie sa ma rog de o indianca sa-mi imprumute numarul ei de telefon. E de acord, dar imi spune ca dupa o ora conexiunea se intrerupe si nu vrea sa-si mai introduca numarul de telefon inca o data. Halal wi-fi free!
Trebuie sa ajung intr-o zi si in faimoasa Indie, dar dupa cum arata lucrurile in aeroport, locatie cat de cat civilizata, nu vreau sa-mi imaginez felul in care functioneaza societatea in restul tarii. Nu s-a auzit de cozi organizate, lumea se imbulzeste dezordonat, care cum apuca, zborurile sunt intarziate, isi schimba ora de decolare sau poarta in ultimul moment... Dezamagire fata de aeroportul modern si elegant din Bangkok. Si... oamenii de la check-in poarta arme. Nu mai am aceeasi simpatie pentru India cand am aflat ca, impreuna cu China, sustine dictatura militara din Myanmar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu