Intr-o zi o sa invat sa zbor (Vientiane-Bangkok)

Ador sa zbor. Si chiar daca viata mea de acum inainte e o nebuloasa, cand m-am urcat in avion am gandit: „Sunt sigura ca intr-o zi o sa invat sa zbor”. Sau sa sar cu parasuta.
E una dintre activitatile care iti golesc mintea de orice, ca si skiul sau snorkellingul. Privesc in jos, spre formele abstracte create de oameni pe pamant si ma simt ca in Pulau Derawan in Indonezia (pulau=insula), cu Gosia, cand priveam spre viata subacvatica de dedesubt.
Ador sa fiu un vagabond al aeroporturilor. Sa arat ca un calator fara bani, sa ma plimb prin magazinele sclipitoare, sa petrec ore in sir citind in waiting lounge, sa dorm in aeroport, sa pastrez din sucul sau mancarea din avion pentru „mai tarziu” (Thai Airways si Jet Airways – India au avut mancare si dulciuri excelente!)
Iubesc aeroporturile, simt ca aici se deschide lumea, ca intr-adevar calatoresc. Poate pentru ca sunt atat de rare in calatoriile mele; le savurez. Aerul lor fancy, muzica lor clasica la volum discret, protocolul de zbor, pilotii si stewardesele cu trollerele lor elegante... Sa beau cafea cu lapte si sa ma uit la nori...