duminică, 14 martie 2010


Cambodgia trista

Vorbesc de umanitate, de ura dintre oameni care continua neobosita... cand eu insami sunt, la fel ca sutele de bule care vin anual in Cambodgia, indiferenta. Nu e tara mea, nu e poporul meu, interesul meu e sa merg mai departe in calatoria asta si atat...

Cel mai bun vorbitor de limba engleza pe care l-am intalnit in Cambodgia e un copil fara un picior care vinde carti si fotografii cu Angkor Wat. Are cam zece ani. El si un bule din Canada mi-au dat astazi o lectie care m-a durut, dar mi-a pus in fara ochilor o oglinda si m-a vindecat de a mai fi enervata de hartuiala zilnica: „Miss, want tuk-tuk?”, „Buy something miss...?”

Cambodgienii sunt mai sinceri decat orice alt popor din Asia de Sud-est pe care l-am cunoscut pana acum. Se vede pe fata lor: „Al naibii bule, are bani sa calatoreasca, dar se tocmeste cu noi la un dolar”...

La bodega autohtona unde mananc, barbatul din Canada sta sa-mi asculte peripetiile de azi dimineata: soferul de tuk-tuk pe care il tocmisem sa ma duca la temple nu a mai venit, am luat un altul care mi-a spus abia dupa ce am vizitat doua temple ca nu poate sa stea cu mine toata ziua pentru 10 dolari (desi asta e pretul normal pentru o zi, o stiu de la turisti) si m-a lasat in mijlocul parcului Angkor Wat (practica destul de comuna – in Phnom Penh, soferii te duc la destinatie si iti cer un dolar in plus). Cand sa ma cazez in prima seara, la hostelul unde vroiam sa stau (recomandare Lonely Planet!) nu curgea apa, baiatul de la receptie a spus ca va rezolva, dupa o ora situatia era la fel, asa ca decid sa plec. Imi raspunde ca daca vreau sa imi las inca zece minute rucsacul in camera, trebuie sa platesc o noapte si, de asemenea, daca e ceva in neregula cu camera va trebui sa platesc...
Si, acum, colac peste pupaza, femeia de la bodega imi spune ca mi-am pus prea mult in farfurie...

Canadianul imi arata, la randul lui, pozele pe care le-a facut azi-dimineata – satele sarace pe care le-am vazut din autobuz, case din stuf, barci, un macelar care taie un animal. Ma intreaba: „Stii ce este?” si zoomul camerei imi apropie capul jupuit al unui caine. „Sunt motive pentru care trebuie sa ii intelegem, sunt foarte saraci”...
Stau la cel mai ieftin hotel si mananc cea mai ieftina mancare, merg pe jos kilometri ca sa economisesc bani, nu sunt un bule care coboara din autobuzul companiei de turism, viziteaza templele si se intoarce in habitaclul de aer conditionat. Si totusi, mi-a fost rusine. Eu sunt stresata ca nu voi avea bani sa ajung pana in Nepal, ei locuiesc in colibe de stuf. Eu nu pot rezista sa nu cumpar palarii, ei nu au ce manca. Si, in plus, acum sunt maestra la targuiala...
Mai si spun ca as vrea sa cunosc adevarata Cambogdie! Asta e adevarata Cambodgie.


Mai tarziu in aceeasi seara am iesit la plimbare cu un mic pachetel cu ceva haine de-ale mele si o suma modesta de bani. Le-am dat unor oameni de pe strada si nu am primit in viata mea un multumesc mai frumos si mai sincer decat cel pe care mi l-au dat ei, iti incalzeste inima cand ii vezi cum se bucura.

Cambodgia e, insa, o tara trista, cat despre oameni, ii simt inraiti, au ceva dureros in interior (bineinteles, experientele fiecaruia sunt diferite, am intalnit oameni care s-au simtit foarte bine in Cambodia)...


Scriu acum din Laos, care nu e o tara mai bogata decat Cambodia, chiar dimpotriva. Vientiane e, insa, cea mai linistita capitala pe care am intalnit-o in Asia de sud-est. E incredbil ca poti sa te plimbi prin piata linistita, fara sa te agate nimeni sa cumperi ceva... Iar oamenii din Laos, cel putin cei din provincie sunt, intr-adevar, deschisi si simpatici. Impreuna cu un grup de englezi am facut un tur cu motociclete in sudul Laosului si oamenii din sate ieseau la strada, facandu-ne cu mana...

6 comentarii:

Anonim spunea...

Iti urmaresc blogul pentru simplul motiv ca este unul din putinele bloguri romanesti itinerante. Insa in ultimele luni nu pot sa spun ca mi-a placut vreun post - scurte, aparent superficiale, neinteresante pentru un cititor "aleator" doritor de travel blogging.

Acest post este primul pe care l-am citit cu mare interes si placere. Imi doresc sa citesc mai mult despre modul cum percepi oamenii si societatile pe care le vizitezi.

TropaTrop spunea...

S-a notat. Intr-adevar, romanii nu calatoresc prea mult, cel putin nu in felul asta - de a pune o pauza in viata de acasa pentru un an si de a pleca in lume. O fi de vina sistemul - ca-i atat de greu sa-ti cumperi o casa (faci o rata si apoi esti sclav), o fi de vina atitudinea... In Polonia situatia e cam la fel si totusi polonezii (si cehii) sunt cei mai calatori din "Europa de Est".
Oricum, fraza: "Oau, esti prima persoana din Romania pe care o intalnesc" e cea mai frecventa reactie a oamenilor pe care i-am cunoscut in calatorie.

Dino spunea...

Asta e un post trist. E altfel decat celelalte, devii mai personala si vorbesti despre necazuri, probleme. SIncer, pana acum avea senzatia ca totul e aproape roz in calatoria ta... : )

TropaTrop spunea...

Da, pana acum nu am mai trecut prin tari atat de sarace si care sa fi suferit traume atat de recente... In afara de calatoria cu vaporul intre Kalimantan si Sulawesi in Indonezia cand doi pustani au incercat sa-mi fure geanta in timp ce dormeam si pana in Cambodgia nu am avut neplaceri (decat cele normale asociate unei calatorii prin Asia unde nimic nu merge uns ca in vest). Si calatoresc in cel mai ieftin mod, impreuna cu bastinasii (e pitoresc si cea mai directa cale catre oameni - numai ca in Cambodia, de exemplu, cu autobuzul merg cei instariti). Sunt multe povesti de spus, doar ca atunci cand esti "pe drum" nu ai ragaz sa le compui, sa le dai culoarea locala care sa se imprime si in imaginatia celui care citeste, sa creeze imaginea pe care tu ai vazut-o.

Dino spunea...

Da, atunci cand esti in mijlocul calatoriei nu vezi padurea din cauza copacilor. Cel mai bine vei vizualiza totul dupa ce vei ajunge acasa si vei lua 1-2 saptamani de pauza. Totul se va rearanja si la nivel inconstient.

TropaTrop spunea...

Da, chiar sunt curioasa cum ma voi simti din nou in Bucuresti, intoarsa la vechea mea viata dupa atatea luni de "boemie"...
Nu ma pot imagina angajata din nou :)

About

toateBlogurile.ro