joi, 29 octombrie 2009


Bye bye , Surabaya!

Singura bule de pe vas, ma strecor printre privirile tuturor. Puntea cea mai de sus, asa cum mi-am imaginat, luna atarna din cer, leganandu-se, jumatate.
Plecam cu intarziere... bye bye Surabaya - raman in urma luminile orasului si portul care mi-a devenit familliar.
Surabaya e cel mai mare port pe care l-am vizitat pana acum - lasam in urma vase tip cargo, vase de pasageri ancorate in apropiere de port, incet-incet se face liniste, doar vantul si sunetul regulat al motorului.
Oamenii dorm invalmasiti si, da, avem un cocos la bord care tine sa isi faca datoria, il aud de unde stau cocotata, izolata in momentul asta al calatoriei la care m-am gandit atat. Al doilea cocos isi face auzita prezenta... dialogheaza.
Stele sudului, deasupra, necunoscute. Indonezia mi-e draga, ca o lume la care am visat si mi-a depasit asteptarile.
Vantul imi flutura parul, adormindu-mi gandurile, amortindu-le pe masra ce intunericul se apropie tot mai mult. Curand, nici o lumina decat punctele albe ale stelelor. Ca marinarii de la inceputul lumii... Imi lipseste petecul lipit de ochi si papagalul...
...................................................................................................................................................................

Am dormit aproape in continuu 20 de ore, incercand sa tin sub control senzatia de permanenta ameteala. Intr-una dintre pauze, spre seara, am urcat din nou pe puntea de sus.
E un sentiment ciudat de tristete in mijlocul marii. Mi-am imaginat ca daca as vedea apa oriunde imprejur imi va da o senzatie de liniste, de impacare. In schimb, e mai mult gustul amar al depresiei, al disperarii.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro