Am aniversat o luna de la aterizarea in Indonezia printr-o excursie pe Gunung Merapi (in limba indoneziana, muntele de foc), un vulcan activ de aproape 3.000 m, din apropiere de Jogja.
Dupa un drum fragmentat intre diverse autobuze, am avut norocul sa fim pescuiti de o masina de familie, cu sase locuri care ne-a trecut serpentinele cu minimum de indispozitie pentru noi (fata de varianta autobuz minuscul in care oamenii se inghesuie pana la refuz).
Urcusul pe muntii din Indonezia incepe noaptea pentru a prinde rasaritul pe varf si a cobori pe racoare (cat de cat), asa ca pe la 12 si jumatate ghidul ne-a batut in geam, iar la 1 eram la inceputul traseului.
In prima parte a urcusului alunecam prin praful care ne intra in toate orificiile posibile, urmeaza etapa stanci de catarat si transpiratie rece, vant, dupa care, mai aproape de varf, descoperim ca stancile incep sa fie calde si prin crapaturi ies aburi fierbinti, suficient cat sa faci un ceai pe creasta...mmm... Sus, insa, ora 5 dimineata, frig de crapa pietrele. Degetele ni se umfla pe butoanele aparatului foto si ne zgribulim in spatele unei stanci in asteptarea rasaritului, impreuna cu un mic grup de cehi.
Geana de lumina coloreaza orizontul si facem pozele memorabile repede-repede, grabiti sa o stergem spre zone mai caldute... nimic mai usor sub soarele indonezian care zambeste cu 30 de grade la 7 dimineata...
La intoarcere, noroc pe toata linia – masina organizatiei care se ocupa de rezervatie are drum chiar in Jogja! Hitchikingul e simplu si sigur in Indonezia, oamenii vor pur si simplu sa te ajute si sa afle mai multe despre tine...
Dupa un drum fragmentat intre diverse autobuze, am avut norocul sa fim pescuiti de o masina de familie, cu sase locuri care ne-a trecut serpentinele cu minimum de indispozitie pentru noi (fata de varianta autobuz minuscul in care oamenii se inghesuie pana la refuz).
Urcusul pe muntii din Indonezia incepe noaptea pentru a prinde rasaritul pe varf si a cobori pe racoare (cat de cat), asa ca pe la 12 si jumatate ghidul ne-a batut in geam, iar la 1 eram la inceputul traseului.
In prima parte a urcusului alunecam prin praful care ne intra in toate orificiile posibile, urmeaza etapa stanci de catarat si transpiratie rece, vant, dupa care, mai aproape de varf, descoperim ca stancile incep sa fie calde si prin crapaturi ies aburi fierbinti, suficient cat sa faci un ceai pe creasta...mmm... Sus, insa, ora 5 dimineata, frig de crapa pietrele. Degetele ni se umfla pe butoanele aparatului foto si ne zgribulim in spatele unei stanci in asteptarea rasaritului, impreuna cu un mic grup de cehi.
Geana de lumina coloreaza orizontul si facem pozele memorabile repede-repede, grabiti sa o stergem spre zone mai caldute... nimic mai usor sub soarele indonezian care zambeste cu 30 de grade la 7 dimineata...
La intoarcere, noroc pe toata linia – masina organizatiei care se ocupa de rezervatie are drum chiar in Jogja! Hitchikingul e simplu si sigur in Indonezia, oamenii vor pur si simplu sa te ajute si sa afle mai multe despre tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu