Jocul traditional al Jogjakartei se desfasoara in Alun-Alun, piata de langa Kraton, centrul vechi al orasului, si e caraghios si ironic in acelasi timp.
Prin praful unei bataturi imense, oamenii merg legati la ochi cam o suta de metri, incercand sa se opreasca exact intre doua palcuri de copaci imprejmuite de ziduri. Grupuri de prieteni ii urmeaza, incercand sa le faca drumul cat mai sigur, ferindu-i de alti orbeti care bantuie prin batatura. Bineinteles, inainte de a incepe trebuie sa iti pui o dorinta si apoi sa incerci sa simti energia locului, desi e cam greu printre chicoteli, tipete, sunetul masinii de inghetata, al pocnitorilor sau artificiilor din Alun-Alun. Partea caraghioasa este ca foarte rar cineva nimereste drumul dintre palcurile de copaci, cei mai multi dau ocol bataturii, uneori ajungand sa mearga chiar in directie opusa fata de orientarea corecta. Partea ironica tine de asistentza celui legat la ochi - grupuri de oameni care merg dupa un orb, amestecandu-se prin praful pietei, punandu-i intrebari orbului sau razand de alti zombie bezmetici, incapabili sa isi gaseasca drumul.
Jocul incepe seara si, pana dupa miezul noptii, oamenii continua sa se amuze incercand sa isi dibuiasca drumul spre dorinta la care s-au gandit. De multe ori, cei care reusesc spun ca au uitat sa isi doreasca ceva.
Marginea lui Alun-Alun (Jogja’s nightlife) e tivita cu locuri unde se poate manca – noi le-am numi „terase”, dar sunt, de fapt, un fel de dughene improvizate unde se gateste, cu pleduri asternute in fata lor pe care sunt asezate mese scunde. Se sta pe jos – sub pled, asfaltul e fierbinte de la soarele de peste zi.
Prin praful unei bataturi imense, oamenii merg legati la ochi cam o suta de metri, incercand sa se opreasca exact intre doua palcuri de copaci imprejmuite de ziduri. Grupuri de prieteni ii urmeaza, incercand sa le faca drumul cat mai sigur, ferindu-i de alti orbeti care bantuie prin batatura. Bineinteles, inainte de a incepe trebuie sa iti pui o dorinta si apoi sa incerci sa simti energia locului, desi e cam greu printre chicoteli, tipete, sunetul masinii de inghetata, al pocnitorilor sau artificiilor din Alun-Alun. Partea caraghioasa este ca foarte rar cineva nimereste drumul dintre palcurile de copaci, cei mai multi dau ocol bataturii, uneori ajungand sa mearga chiar in directie opusa fata de orientarea corecta. Partea ironica tine de asistentza celui legat la ochi - grupuri de oameni care merg dupa un orb, amestecandu-se prin praful pietei, punandu-i intrebari orbului sau razand de alti zombie bezmetici, incapabili sa isi gaseasca drumul.
Jocul incepe seara si, pana dupa miezul noptii, oamenii continua sa se amuze incercand sa isi dibuiasca drumul spre dorinta la care s-au gandit. De multe ori, cei care reusesc spun ca au uitat sa isi doreasca ceva.
Marginea lui Alun-Alun (Jogja’s nightlife) e tivita cu locuri unde se poate manca – noi le-am numi „terase”, dar sunt, de fapt, un fel de dughene improvizate unde se gateste, cu pleduri asternute in fata lor pe care sunt asezate mese scunde. Se sta pe jos – sub pled, asfaltul e fierbinte de la soarele de peste zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu