Zilele următoare am avut ocazia să îl cunosc mai de aproape pe stăpânul lui Vasilică. Un ţigănuş care se lăsa să alunece pe scaun şi ofta a oboseală, fără să renunţe totuşi la zîmbet... Ochii îi alunecă spre punga de cadou a unui călător şi începe să comenteze de unul singur: "Cadouri... Duceţi cadouri... duceţi ţuică..." şi improvizează ritmat, repetând la nesfîrşit şi zâmbind: "ţuică, ţuică, ţuică..."
Azi dimineaţă, în 41 a urcat nimeni altcineva decât Capra in person, însoţită de nişte indivizi îmbrăcaţi în costume roşii de Moş Crăciun, murdare şi urât mirositoare. Urlând tot felul de versuri neinteligibile, au avansat spre spatele tramvaiului, făcând o hărmălaie îngrozitoare. Unul dintre ei bătea într-o tobă improvizată dintr-o pânză de rafie (din acelea din care se fac sacoşele, cu dungi albastre şi roşii) întinsă pe un cerc. M-a amuzat din ce poate fi făcut un instrument muzical (sau, mă rog, de hărmălaie...) şi i-am dat dreptate lui Leone care a crescut într-un cartier cu mulţi ţigani şi care spunea că ţiganul poate să nu aibă de mâncare, dar muzică în curte tot are şi dansează, chiar şi cu burta goală. Un popor spiritual, nu? Au descoperit că veselia nu trebuie să fie condiţionată de aspectul material, ba chiar funcţionează ca un fel de antidot. Când sunt tristă şi încep să dansez, îmi trece; iar lor probabil că le trece foamea dacă dansează sau cântă.
marți, 23 decembrie 2008
luni, 15 decembrie 2008
"Sărumâna, Vasilică..."
De pe 1 decembrie, toată comunitatea vagabonzilor din Bucureşti care îşi câştigă existenţa expunând la metrou cartoane cu "mi-e foame", certificate medicale şi recitând "Luceafărul" sau texte pe care ajungi, ca şi călător, să le înveţi pe de rost, renunţă la orice altă marcă şi iese la înaintare cu ACELAŞI colind, an după an - "Deschide, uşa, creştine"... Începi să faci alergie la cântecul ăsta sau pur şi simplu nu îl mai auzi sau... te pufneşte râsul când se cântă în alt context, cum am păţit eu şi mama Leone la concertul lui Hruşcă.
Azi-dimineaţă, în tramvaiul 41, am dat peste o altă modalitate de cerşit de sezon, scoasă pe piaţă de timpuriu. Un puştan de vreo zece ani purta legat într-o eşarfă la piept un mieluţ mic şi alb care adulmeca în dreapta şi în stânga pe toţi călătorii de care era, fără voie, atins de stăpân. M-am trezit cu boticul roz pe umărul meu, acompaniat de un glas care ne ura: "Sărumâna, Vasilică, să vă luaţi maşină mică. Haideţi, puneţi mâna pe Vasilică". Maşina mică nu e tocmai visul bucureşteanului care are multe de făcut şi nu îşi permite să piardă ore întregi în trafic, un elicopter ar fi util.
Tradiţia spune că, în noul an, dacă vezi prima dată un miel alb, vei avea un an bun, dacă vei vedea unul negru, va fi un an nefavorabil. Până la anul mai este, dar ca să fie siguri că ne cresc şansele să trecem la "etapa următoare" a mijloacelor de locomoţie şi că îşi strâng banii de Crăciun, posesorii de miei au ieşi din timp cu "norocul" pe piaţă...
Azi-dimineaţă, în tramvaiul 41, am dat peste o altă modalitate de cerşit de sezon, scoasă pe piaţă de timpuriu. Un puştan de vreo zece ani purta legat într-o eşarfă la piept un mieluţ mic şi alb care adulmeca în dreapta şi în stânga pe toţi călătorii de care era, fără voie, atins de stăpân. M-am trezit cu boticul roz pe umărul meu, acompaniat de un glas care ne ura: "Sărumâna, Vasilică, să vă luaţi maşină mică. Haideţi, puneţi mâna pe Vasilică". Maşina mică nu e tocmai visul bucureşteanului care are multe de făcut şi nu îşi permite să piardă ore întregi în trafic, un elicopter ar fi util.
Tradiţia spune că, în noul an, dacă vezi prima dată un miel alb, vei avea un an bun, dacă vei vedea unul negru, va fi un an nefavorabil. Până la anul mai este, dar ca să fie siguri că ne cresc şansele să trecem la "etapa următoare" a mijloacelor de locomoţie şi că îşi strâng banii de Crăciun, posesorii de miei au ieşi din timp cu "norocul" pe piaţă...
Bine ca il asteptam pe Mos Craciun...
- In perioada comunista, Mos Gerila l-a inlocuit in traditiile populare pe Mos Craciun, considerat de Partid ca fiind prea religios pentru noua realitate sociala. Mos Gerila si-a facut aparitia in 1948, cand Partidul Comunist aflat la putere a decis ca 25 si 26 decembrie sa devina zile lucratoare si ca Mos Gerila sa ofere cadouri copiilor pe 31 in loc de 25 decembrie.
Şi bine că nu mai trăim atunci...
- In 1968 natalitatea s-a triplat fata de anul 1966. Aceasta crestere a fost o consecinta directa a Decretului 77 din 1966 prin care se interziceau avortul si mtodele contraceptive femeilor cu varsta sub 40 de ani sau cu mai putin de patru copii. In paralel cu decretul a fost adoptata o strategie pentru cresterea natalitatii care presupunea introducerea unei taxe de divort si a unui impozit pe celibat. Astfel, in anul 1968, in toata tara s-au aprobat doar 28 de divorturi.
- Salariul oficial al lui Ceausescu era in 1989 de 18.000 de lei, aproximativ 1.200 de dolari la cursul oficial. Din aceasta suma, Ceausescu depunea lunar 5.000 de lei la CEC in contul copiilor sai.
- Pe 4 martie 1977, la ora 21:22, a avut loc un cutremur cu o instensitate de 7,2 grade pe scara Richter. A provocat 1.578 de victime, dintre care 1.424 in Bucuresti. La numai patru zile dupa dezastru, CC al PCR a hotarat ca cetatenii care locuisera in blocurile prabusite sa primeasca imediat apartamente in blocuri noi, dotate gratuit de catre stat cu tot mobilierul necesar si cu aparate de radio si televizor.
Şi bine că nu mai trăim atunci...
- In 1968 natalitatea s-a triplat fata de anul 1966. Aceasta crestere a fost o consecinta directa a Decretului 77 din 1966 prin care se interziceau avortul si mtodele contraceptive femeilor cu varsta sub 40 de ani sau cu mai putin de patru copii. In paralel cu decretul a fost adoptata o strategie pentru cresterea natalitatii care presupunea introducerea unei taxe de divort si a unui impozit pe celibat. Astfel, in anul 1968, in toata tara s-au aprobat doar 28 de divorturi.
- Salariul oficial al lui Ceausescu era in 1989 de 18.000 de lei, aproximativ 1.200 de dolari la cursul oficial. Din aceasta suma, Ceausescu depunea lunar 5.000 de lei la CEC in contul copiilor sai.
- Pe 4 martie 1977, la ora 21:22, a avut loc un cutremur cu o instensitate de 7,2 grade pe scara Richter. A provocat 1.578 de victime, dintre care 1.424 in Bucuresti. La numai patru zile dupa dezastru, CC al PCR a hotarat ca cetatenii care locuisera in blocurile prabusite sa primeasca imediat apartamente in blocuri noi, dotate gratuit de catre stat cu tot mobilierul necesar si cu aparate de radio si televizor.
duminică, 14 decembrie 2008
Concert de colinde cu Ştefan Hruşcă
La București ploua cu spume... Pe scenă, însă, era zăpadă închipuită printr-o pânză albă care acoperea totul. Decorul în care urma să cânte Hrușcă era rustic și foarte bogat – în fața brazilor naturali luminați de beculețe fusese „parcat” un car, un cuptor scanteia rosiatic în fundal, împodobit cu ștergare, din cealaltă parte a scenei își arunca brațul o cumpănă de fântână.
Începutul spectacolului mi s-a părut prea zgomotos, nu tocmai ceea ce așteptam de la un concert de colinde, am fost luată pe sus din prima de soundul rock, dar totul s-a redresat chiar de la următorul cântec. Hrușcă a fost acompaniat de un clapist cu o figură boemă, un baterist – stăpânul clopoțeilor și de o gașcă de mititei moroșeni în costume populare care mai uitau textul, mai uitau să învârtă fata la joc, spre amuzamentul tuturor...
Cu excepţia melodiei sinistre despre părinţii care se sting de care Hruşcă nu s-a putut despărţi, concertul a răspândit foarte bine starea de Crăciun, de linişte şi bucurie. Pe la mijlocul spectacolului, m-am uitat în jurul meu şi toată lumea avea o figură relaxată, detaşată de tot ce ar putea exista în afară. S-a cântat, s-a „dansat” pe scaune în ritm legănat moroşenesc şi chiar ne-am fi dorit să fie Crăciunul a doua zi.
Hruşcă are un brand personal care îi asigură succesul şi care pare să fie, în mare parte, autentic - accentul lui de maramureşean, bunul-simţ al acelor locuri pe care îl transmite, discreţia, modestia care nu pare falsă, faptul că este promotorul folclorului fără să încerce să epateze ci doar să dăruiască ceva frumos. Un exemplu: „La sfârşit o să vin în foaier şi o să vă dau ISCALITURI pe ce aveţi, pe şerveţele, pe CD-uri, facem şi poze cu telefonul mobil”, a spus spre finalul spectacolului, iar sintagma „telefonul mobil” a sunat foarte nostim încondeiată de accentul local al lui Hruşcă. La toate se adaugă aspectul de bard blond care îl ajută. E drept că, deşi i-a numit „prieteni” pe clapist şi baterist, s-a încurcat când a trebuit să spună care a terminat Conservatorul la Timişoara şi care la Cluj. E imposibil să nu porţi o mască atunci când te expui publicului, altfel nu ai mai avea un spectacol de oferit, nu ai mai fi artist.
Foarte amuzanţi au fost şi cameramanii care filmau spectacolul, tupilaţi printre brazii de pe scenă, cu obiectivele care păreau nişte arme inofensive, cel mult evocând un război de paintball, apăreau şi dispăreau dintre crengile de brazi, la pândă de cadre.
Lumini diverse şi potrivite momentului, un sound impecabil, punctualitate la începerea spectacolului, toate au fost în ton pentru a susţine „brandul Hruşcă”, om din Maramureş, unde lucrurile trebuie făcute cu încetul, temeinic, să iasă treaba bună.
La final, peste colindători au colobrât fulgi artificiali de zăpadă care au zburat apoi spre sală, aducând bucureştenilor zăpada pe care în curand o vor arăta copiilor la televizor, să ştie că există undeva, doar la Bucuresti moşul vine cu ATVul din Unirii, nu-i trebuie zăpadă.
La ieşire, ne-am dorit să se fi răcit brusc şi să găsim totul îngropat în nămeţi şi să fie Crăciun...
"Nişte ţărani" :)...
A naibii de ciudată viața... Tipul care stă în fața mea în trenul de Azuga e un domn cam la 40 de ani, cu alură rebelă, originar din Anglia, dar stă în Dubai, a mai locuit doi ani în China și are o fată de 18 ani care cântă într-o formație. A mai fost de trei ori în România, însă doar vara și acum merge la ski la Brașov. Toate astea le-am aflat din discuția pe care o poartă cu singura româncă din compartiment, în afară de mine. Nu se mai oprește din vorbit, aflu că nu are unde să stea diseară pentru că avionul a ajuns prea devreme, așa că speră să se descurce în Bașov. În afară de el, în compartimemt se mai află doi cehi sau polonezi – după grai – care mănâncă așa cum fac la noi cei pe care i-am numi „ţărani” – au luat o pâine, brînză topită şi salam feliat şi îşi fac sandvişuri. Au făcut ca porcii în jurul lor, dar se comportă superfiresc. Când pe culoar apare unul dintre cerşetorii care se târăsc prin trenuri, cehii îi dau ceva de mîncare.
Au figuri de călători autentici, din aceia pe care îi vezi străbătând toată Europa. Deşi arată mai stilat, cu pantaloni crem - iarna! Când toţi românii se îmbracă în negru pentru că se „murdăreşte” mai greu – şi cămaşă albă cu dunguliţe, nu are nici un stres – vrea să îi arate româncei unde stă în Braşov şi, căutând în rucsac, îşi lasă sandvişul fără nici o problemă pe măsuţa din compartiment, după care îl ia de acolo şi îl termină, ca şi cum ar fi fost masa de la el de acasă sau cel mai curat loc din lume. Gest pe care NICIODATĂ nu l-ar face un român! Noi, care nu mâncăm înainte de a folosi şerveţele umede sau Touch sau măncăm sandvişul din şerveţel, încercând să atingem cât mai puţin măncarea de universul înconjurător, invadat de microbi. Ambalajul de la Mac şi sticla cu suc de portocale au fost aruncate de englez pe jos, iar paharul din plastic cu cafea a rămas pe măsuţa pe care a şi vărsat destul de mult din conţinut. Mă gândesc la românii noştri care ar zice – ce nesimţiţi!
Englezul îi dă înainte că vrea să meargă la Bran, fata îi spune că Dracula e doar o legendă, el se preface că se miră şi glumeşte cu fata, spunându-i: „ Really? I’m surprised. Let me see your teeth”.
Peste puţin timp, conductorul trece pe la fiecare compartiment şi anunţă că avem probleme cu energia electrică şi că ne întoarcem în Floreşti Prahova pentru înlocuirea locomotivei. Românca îi explică englezului ce se întîmplă şi acesta continuă să glumească: „Why did we ever let you in the E.U.?”
Au figuri de călători autentici, din aceia pe care îi vezi străbătând toată Europa. Deşi arată mai stilat, cu pantaloni crem - iarna! Când toţi românii se îmbracă în negru pentru că se „murdăreşte” mai greu – şi cămaşă albă cu dunguliţe, nu are nici un stres – vrea să îi arate româncei unde stă în Braşov şi, căutând în rucsac, îşi lasă sandvişul fără nici o problemă pe măsuţa din compartiment, după care îl ia de acolo şi îl termină, ca şi cum ar fi fost masa de la el de acasă sau cel mai curat loc din lume. Gest pe care NICIODATĂ nu l-ar face un român! Noi, care nu mâncăm înainte de a folosi şerveţele umede sau Touch sau măncăm sandvişul din şerveţel, încercând să atingem cât mai puţin măncarea de universul înconjurător, invadat de microbi. Ambalajul de la Mac şi sticla cu suc de portocale au fost aruncate de englez pe jos, iar paharul din plastic cu cafea a rămas pe măsuţa pe care a şi vărsat destul de mult din conţinut. Mă gândesc la românii noştri care ar zice – ce nesimţiţi!
Englezul îi dă înainte că vrea să meargă la Bran, fata îi spune că Dracula e doar o legendă, el se preface că se miră şi glumeşte cu fata, spunându-i: „ Really? I’m surprised. Let me see your teeth”.
Peste puţin timp, conductorul trece pe la fiecare compartiment şi anunţă că avem probleme cu energia electrică şi că ne întoarcem în Floreşti Prahova pentru înlocuirea locomotivei. Românca îi explică englezului ce se întîmplă şi acesta continuă să glumească: „Why did we ever let you in the E.U.?”
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Poze Ceahlau
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


