...din basme

Cele câteva zile cu soare promise de meteorologi nu-mi dau pace și pornesc într-o dimineață, foarte devreme, cu ținta -Vârful Peleaga. Întrebându-mă dacă voi avea sau nu ocazia să sorb cafeaua cu ursul, trec prin păduri netulburate în ora mea favorită a dimineții - șapte… când soarele e încă fraged și liniștea încă neridicată, căzută ca o perdea de ceață. Tăul dintre Brazi e un lac-oglindă din basme (foto). Obișnuit atât de mult cu realitatea artificială și cu televizorul, îți vine să spui că e ireal, că așa ceva vezi doar la televizor. E nevoie uneori să te surprinzi așa, în off-side, ca să îți reamintești că televizorul copiază natura reală, că imaginea lui e un fals care nu poate substitui mirarea ta, revelația că locurile din basme chiar există.
Retezatul e probabil locul din care au alunecat spre vale și spre civilizație poveștile munții care se băteau cap în cap, din care curgea apa vie a cascadelor, Valea Plângerii, pe lângă care am trecut înspre Peleaga – atât de vie, atât de stearpă încât, prin ceață, părea că se aud tânguieli dinspre mormanele de bolovani prăbușiți. Puteau fi o cetate, o civilizație, morminte sub picioarele feciorului de împărat întors din rătăciri, fără să fi găsit tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte.
Când mergi singur pe munte e o experiență diferită față de drumeția în grup. În tăcere, pare că intri cu totul în munte, pare că îl înțelegi, dar și că devii conștient de tine – de partea de dumnezeire din tine și din el, de locul tău real în lume. Atunci când știi că depinzi mai puțin de acțiunea de voință din fiecare pas al tău și mai mult de șansa de a-l face corect, când ești ca o gâză încercând să urce o namilă nemuritoare. Ești însingurat, așa cum erau primii oameni, la cheremul ploii, ceții, vântului. Aici, unde nu stăpânești nimic – nu ai nici lift care să te urce, nici casă în care să te adăpostești, nici robinet de apă, nici aragaz pentru mâncare. Ești mai aproape de tine ca oricând, eliberat de toate appendix-urile care te-au făcut om modern și ți-au dat o putere iluzorie, artificială. Te vezi din perspectiva naturii – o clipa, o rostogolire de piatră.