duminică, 1 noiembrie 2009


Rascruce dupa Loksado

Ca orice calatorie si aceasta are momentele ei in care totul merge foarte lent, impotmolit. Presiunea psihica atunci cand calatoresti singura, mai ales ca fata, prin Indonezia, este imensa. La fiecare pas, esti atractia publicului, cuvantul bule e peste tot, toata lumea iti studiaza gesturile, fata, ba mai si comenteaza cu privire la ceea ce faci, la ceea ce mananci, la ceea ce cumperi. Mai ales cand esti intr-un mic orasel de tranzit (Kandangan) in care nu ai ce sa faci pentru aproape o zi intreaga... Apropourile masculine nu se compara cu ceea ce avem in Romania, totusi exista si uneori iti vine sa-i imbrancesti pe toti deoparte, sa te lase in pace...
Solutia mea a fost sa ma ascund intr-un net cafe... si sa imi amintesc de padurea din Loksado, un satuc la marginea junglei, cu poduri suspendate deasupra unui rau in care toata lumea inoata, pescuieste, se spala si face caca. In Loksado, pentru "straini" exista un alt cuvant - "Turis". E numele cu care timp de doua zile m-au strigat copii din zona, tinandu-se tot timpul dupa mine.
Padurea e fantastica - puternica, salbatica, zbarlita in toate partile de bambusi, palmieri. Din loc in loc arborii de cauciuc sunt crestati, iar lichidul se strange intr-o jumatate de nuca de cocos.
Vietati incredibil de colorate misuna prin aceasta padure - fluturi imensi, negri, cu model de un turquoise viu sau verde, libelule svelte cu corpul rosu... Cascada e dincolo de un sat dayak, insa singurul elememt traditional pe care l-am putut vedea a fost locul unde isi tin, se pare, ceremoniile... in rest, case normale, cu antena parabolica si motocicleta la intrare... Profesorul de la scoala din sat imi spune ca Dayacii vin doar de doua ori pe an sa isi sustina ceremoniile, in rest traiesc in jungla si migreaza in fiecare an din loc in loc, construind noi case in padure.

Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro