Buzau-Vernesti-Monteoru - primul tur cu bicicleta

De curand, calatoriile mele au un nou parterner - Mariuca - o bicicleta Merida cu cadru din aluminiu si o sa extrem de agresiva pe care a trebuit sa o imblanzesc in primul meu tur legand pe ea un pui de perna (spre marele haz al colegilor de la serviciu - investitiile urmatoare (far, husa cu gel) le las pe un pic mai tarziu, asa ca probabil voi mai calatori cu puiul de perna). Initial, prinsa de ideea unei aventuri pe care mi-o doream de mult, imi propusesem sa pedalez de la Ploiesti la Buzau. Din fericire, mi-am dat singura seama ca pentru prima calatorie ar fi bine sa aleg o ruta mai placuta si mai scurta.

Asa ca, dupa obisnuitele discutii din tren cu nasii care au comentat in legatura cu bicicleta mea, desi trenul era supraetajat si gol (asa ca Mariuca nu deranja pe nimeni), am aterizat la Buzau, de unde am luat-o spre Vernesti (5 km pe sosea), hotarata sa merg la Manastirea Ciolanu si la tabara de sculptura.

La rascurce, insa, m-am razgandit pe moment, cugetand intelept ca ar putea fi peste puterile mele cei aproximativ 60 de kilometri pe care ar fi trebuit sa ii parcurg pana acolo si inapoi in Bz.
Eu si bicicleta stam lungite in iarba... Cuget in stil hippiot. Cata placere sa stai pe planeta asta... De unde sunt, vad cerul acoperit de nori si cateva fire lungi de iarba care imi inconjoara capul. Simt pe obraz, foarte aproape, respiratia umeda a ierbii.

Vara asa cum mi-o doream. Campurile verzi pe care le vedeam din tren, lanul de grau care forfoteste, zumzaitul general si... un om care vine la pas?! Imi aduc brusc aminte de stirile de la ora 5, etc... dar trece, spune "buna ziua" infundat; cred ca e cam nedumerit, intoarce capul , poate se gandeste ca a ratat ocazia... o fata in iarba cu un aparat foto... Sunt o ciudatenie. Mi-ar placea sa am toata viata pentru aceasta calatorie.

Macii - tinta fotografica a calatoriei. Deocamdata nu am gasit decat unul alb, la intrarea in Zoresti

Mariuca, odihnindu-se in lanul de grau

Trec prin sate invaluita de mirosul specific... amestec innebunitor de flori, tamaie si iarba arsa. Intr-o curte bazaie radioul vechi, din alta se aude un guitat atat de disperat incat nu pot sa-mi imaginez decat ca familia se va imbogati cu noi membri. La un popas, in iarba, vad o buburuza atat de mica! atarnata pe o frunza, dar cand ma apropii cu aparatul foto o scutur din greseala si o pierd prin iarba...

Aproape de Sarata Monteoru, o jungla verde

Ciripeste padurea, canta cucul, se aud mii de triluri si fluieraturi din iarba; par sa se produca si sa se framante permanent, de parca iarba ar respira. Stau in iarba si scriu... atat de tipic pentru mine. Sunt lucruri de care nu te poti dispensa, pe care le iei cu tine toata viata si pe care le vei aparea daca vor fi amenintate.
Mirosul asta de piele incalzita la soare, de pamant si de iarba e atat de familiar, ca regasirea unui sentiment din trecut care nu mai are loc in viata prezenta. Poate imi aminteste de copilarie, dar in acelasi timp de munte si iarba (perioada mea cea mai frumoasa, cand am redescoperit mersul pe munte).

Cata liniste. Nu mai am ganduri. Privesc doar si ascult ca un simplu receptor, fara sa pot transmite mai departe nimic, fara sa pot intelege. Sunt gata sa adorm...

Si cand meditam eu mai cu spor, gata sa cobor in sfantul somn din iarba, imi dau seama ca se apropie o turma de vaci si capre, manata de un cioban. Animalele trec linistite pe langa mine, cu exceptia iedutilor care ma traverseaza cu tupeu. Unul dintre ei chiar pare deosebit de interesat de intalnirea cu mine, Iedutzul Coditzel...

impreuna cu colegii de turma

Coditzel este foarte comunicativ, cercetandu-mi cu atentie baretele de la rucsac si muscand usor din ele

...nici elementele componente ale bicicletei nu ii scapa

Cand l-a strigat ciobanul, nici nu mai vroia sa se intoarca printre rudele capritze. Statea proptit in drum si behaia, de parca ar fi dialogat cu batranul.

Si nu s-a dat dus pana cand ciobanul nu s-a intors sa il ia in brate

Parte din Mariuca

Singurii maci rosii pe care i-am gasit in excursie, intr-un decor cat se poate de zgomotos, pe marginea soselei care ducea inapoi spre Buzau. Mersul pe sosea - super experienta. Am pedalat 11 km pana in oras pe fasia artistic denivelata de pe marginea drumului, acompaniata de diverse masini, microbuze si TIR-uri care mai de care mai grabite. Trebuia incercata si asta. Totusi, nimic nu se compara cu momentul cand tocmai ti-ai intrat in ritm, soseaua intra pe o portiune ceva mai lina si incerci sa te bucuri de soare, iar un shmeker de TIR claxoneaza fix cand trece pe langa tine!