Cel mai gustos covrig

Ieri am mancat cel mai bun covrig din viata mea... De cand am iesit de la serviciu, cerul negru, bulucit intr-o zare, anunta furtuna. Cand am ajuns pe Lispcani, a inceput sa picure rar, cu stropi mari, cat un ibric... Cand am iesit din magazinul Victoria, lumea se ascundea sub stresini sau sub umbrele, grabita sa fuga de ploaie. Nu se racise, era prima ploaie frumoasa din primavara asta care ne-a tinut in atata asteptare pana sa vina caldura. Am pornit-o prin stropi, prin caricatura de centru vechi al Bucurestiului (combinatie de daramaturi, pavaje noi, terase si felinare proaspat rasarite), rontaind dintr-un covrig cu susan si simtindu-ma atat de libera! Am pasi usori sub cerul care se alungeste printre cladiri, intr-o parte imbufnat, intr-o parte cu soare, amestecat, tulburat, cu atmosfera de dezintegrare, de nebunie din timpul furtunii. Ma intalnesc cu un grup de tineri care nu se sinchisesc de ploaie, rad si fac slalom printre picaturi. Tuna... semn ca se incalzeste, ca vine vara si ca Roxana va avea o vreme minunata la nunta. Ploua cu soare, vom avea si curcubeu! Rontai covrigi coborand spre Piata Unirii, blocata intr-o alta varsta, ametita de mirosul de iarba si de duca al ploii, atrasa intr-una dintre minunile lumii noastre urbane.