duminică, 3 mai 2009


Paste la Alba Iulia

Mi-am dorit un Paste plin cu soare, în care să trec călare pe bicicletă printre sate cu copaci înfloriţi la poartă şi dealuri verzi, să mă tolănesc pe câmpuri şi să miros iarba... într-un cuvânt - nebunia care mă apucă în fiecare primăvară.
Planurile mele de vacanţă se îndreptau vertiginos spre Vestul ţării, am printat hărţile cu judeţele Hunedoara şi Alba şi mi-am făcut planul să iau bicicleta lui Leone cu mine, să cobor la Alba Iulia sau la Simeria şi să pedalez până în Deva.
Deşi Leone mi-a spus că nu vrea să audă de aiureli din astea cu zburat cu bicicleta printre dealuri, m-am încăpăţânat să iau bicicleta cu mine în tren, unde mi-am atras înjurăturile exprimate în gând ale vecinilor de călătorie, la care am încercat să răspund cu zâmbete cât mai frumoase şi binevoitoare...
Am coborât la Alba Iulia unde m-am plimbat toată după-amiaza cu bicicleta prin oraş... minunată senzaţie! Oameni drăguţi (la un magazin auto mi-au umflat o roată de la bicicletă, mai târziu, o fată cu bicicleta m-a condus la Kaufland să cumpăr ouă gata vopsite), straturi de flori, trafic lejer, catedrala impecabilă, aranjată ca în Occident, cu flori şi gazon... şi primăvară... Cetatea Alba Carolina este foarte bine întreţinută, din păcate am văzut-o abia noaptea, când ne întorceam de la denie. Am ratat din nou partea cea mai frumoasă din denia mea favorită, din Vinerea Mare, dar mi-a plăcut atmosfera în care toată lumea a rămas afară în curtea interioară pentru a asculta predica...
A doua zi am luat autobuzul de şapte cu ţinta Arieşeni, dar am coborât la Vadu Moţilor pentru că ne-am dat seama că în Duminica Paştelui nu circula nici un autobuz, iar noi trebuia să fim înapoi în Deva. Vadu Moţilor nu ne-a dat pe spate, aşa că am mers pe malul Arieşului, printre dealuri verzi, cu iarbă, cinci kilometri până la Albac (cred că erau de fapt, şapte, dar de ultimii doi ne-a salvat o maşină care ne-a luat la autostop).
Ne-am cazat la Pensiunea Lenuţa, unde pregătirile de Paşte erau în toi şi miroseau atââât de bine! Lenţua, "şefa de trib", ne-a dat şi nouă să gustăm câte un pic din fiecare... Ne-a plăcut curtea mare, cu fântână artezian şi un mic lac, leagăn şi foişor.
Albac are trei străzi principale: Horea, Cloşca şi Crişan. Am plecat în recunoaştere până la mânăstirea unde urma să petrecem noaptea de Paşte şi am intrat din greşeală pe uşa din dos, prin curtea animalelor, unde am dat de o măicuţă cu ochi albaştri, venită din Bucureşti, care ne-a recunoscut că suntem din capitală după accent. Am întrebat-o - curiozitate care ne roade mereu - de ce a venit aici, la mânăstrire şi a răspuns cu acelaşi zâmbet pe care nu l-am inteles niciodată: "Din dragoste pentru Dumnezeu!"
Seara, am mers prin beznă, pe sub stele, 1 km până la mânăstire. Cât har e într-o noapte petrecută pe un vârf de munte cu stele, cu toate lucrurile atât de autentice în jurul tău, nici unul nu se ascunde, nici unul nu încearcă să te manipuleze, să fie altceva decât este - pădurea, stelele, întunericul, mirosul de brad... Şi minunea de boltă care cade peste tine cu mii de ochi liniştiţi, împăcaţi. Cum să nu fii şi tu la fel? - cu pace în suflet, împăcat cu trecutul, prezentul, viitorul, împăcat cu strămoşii pe care nu îi cunoşti, dar care se află în tine, ţi-au transmis lucrurile bune şi pe cele rele şi te veghează de undeva, să nu faci aceleaşi greşeli, să le schimbi tu soarta celor care vor veni... Se spune că ciobanul din Miorita este apatic, se resemnează ca un leşinat în loc să lupte să îşi schimbe soarta şi iata, noi, românii (!), popor de mediativi (să zicem aşa!), i-am acceptat si pe unii şi pe alţii şi ne-am mulat după fiecare... Dar cum să nu fii gata să accepţi în pace ceea ce îţi este dat când, noapte de noapte, asupra ta coboară linişte şi minune? Asta ar putea fi adevărata biserică, sub cerul liber.
A doua zi a început aventura de a străbate cei fix 99 de km care despărţeau Albacul de Alba Iulia cu "Ia-mă nene". Cald, minunat, linişte, lumea îmbrăcată la ţol festiv şi plecată la plimbare prin sat, pomi înfloriţi, dealuri verzi, cum îmi doream, doar că fără bicicletă - ceea ce n-am ezitat să îi scot pe nas lui Leone, mai în glumă sau (în sufletul meu) mai în serios. Sărim dintr-o maşină în alta - în toate şoferii ascultă populară (super-autentică atmosfera) - şi între curse mergem la pas voinicesc. Până când facem greşeala să ne urcăm în maşină cu un manelist (după stilul vestimentar) care vrea să negocieze cu noi să ne ducă până la Alba. Eu nu prea îl cred când spune că nu mai găsim nimic până în Alba, dar lui Leone i se pare mai comod să călătorim cu o singură maşină şi cum e interesul lui să ajungem mai repede... Manelistul o ia şi pe prietena lui (o blondă) şi pornim. Numai că stilul lui de condus e în aşa hal de neglijent că nici nu pornim bine şi pe nişte serpentine opreşte maşina şi începe să se holbeze pe sub ea: concluzia - i s-a rupt axul care ţine roata. Numai bine că îl depăşeşte un nene cu o dubiţă pe care manelistul nostru îl opreşte şi îi spune să ne ia. Faza naşpa a fost că îi plătisem deja drumul până la Alba Iulia şi n-am mai văzut banii înapoi ("Că io cu ce îmi plătesc reparaţia? Dacă nu plecam, nu mi se întâmpla!"). Oamenii care ne-au luat mai departe, până la Zlatna, ne-au compătimit şi nu ne-au luat nici un ban. Şi de la Zlatna, dă-i şi mergi... că nu mai oprea nimic... până la urmă, o maşină drăguţă, cu număr străin ne-a dus direct până în Alba pe bubuielile unei muzici house care transforma până şi dealurile paşnice în decor urban.
Suntem rupţi de oboseală. Luăm bicicleta de la hotelul din Alba-Iulia unde o lăsasem şi ne urcam in trenul spre Deva.
A doua zi, Leone se pune pe lucru, dar ieşim, totuşi, un pic la plimbare prin oraşul care pare blocat înainte de '89 prin liniştea cu care lumea face copii, îi creşte şi iese la promenadă sau la terasă. Cred că toţi se cunosc între ei. E un oraş plin de flori şi verdeaţă şi descopăr cea mai frumoasă biserică pe care am văzut-o vreodată - catedrala din Deva, pictată cu păuni şi flori.
Seara, sunt încrezătoare că naşul mă va lăsa să urc cu bicicleta în tren, dar este atât de aglomerat şi naşul e aşa agresiv încât sunt nevoită să las bicicleta la Deva.

3 comentarii:

BijuArtizan spunea...

Foarte frumos jurnalul tau de calatorie! M-a impresionat.

tropatrop spunea...

Ma bucur ca ti-a placut! Sunt niste locuri foarte frumoase!

Georgeta spunea...

Foarte simpatic juralul tau. Si mie mi-a placut mult catedrala. Am scris si eu un articol aici. Numai de bine.

About

toateBlogurile.ro