-
Să meargă toată lumea la vot că nu se mai poate...
Adică de ce să nu ne creştem copiii acasă şi să stăm aici ca nişte câini? se
revoltă, în gura mare, o femeie în jur de 40 de ani...
La coadă la vot în Strasbourg e lume amestecată... români din Franța și din Germania, veniți cu
prietenii sau cu copii mici... cei de la grădiniță în sus pare că vorbesc deja mai mult
franceză... Se discută despre medicii români care au plecat. „Dar câți
constructori or fi plecat?” se întreabă unul dintre bărbații din grupul lângă
care stau; de plictiseală, s-au apucat să analizeze casele din jur cu ochi
expert: „E fain la mansardă, dar să ai
izolația bună, cu foaie de aluminiu. Da’ asta are, la cum arată. Și țigla e
țiglă...”
foto: Cristina Andrei
foto: Cristina Andrei
Toată distracția durează o oră și jumătate. Când am ajuns,
înainte de 9 dimineața, era deja coadă. Când am plecat, rândul șerpuia la peste
100 de metri...
M-am oprit la biserică în drum spre casă. În România nu mai
merg aproape deloc, doar de Paște, la denii... Aici am mers întâi ca să întreb
de cuie... Am fost impresionată de corul bisericii (nu mai auzisem nicărieri cântându-se
așa, nici la mânăstiri, nicăieri), de vitraliile de deasupra altarului și de o
icoană pictată pe pânză, veche și ștearsă, care aproape părea un giulgiu.
Acum, când am deschis
ușa bisericii, am avut un sentiment ciudat, ca și cum ușa s-ar fi deschis spre
dealurile noastre, cu căpițe, spre munții cu stâncile spânzurate în cer, spre haine albe, spre dansuri care te lasă fără suflu, spre
„Ciocârlia” și balada lui Ciprian Porumbescu... Cântarea dinăuntru devenise ceva fizic,
ca un fel de aer alternativ care ne delimita
corpurile. De pe pielea mea creșteau acele dealuri și râuri, acea liniște...
Nu mi-e dor de România, stau prea puțin în Strasbourg pentru
așa ceva și știu că din prima clipă în care voi fi în București mă voi simți
prizonieră iar. Dar nu pot să nu văd cum faptul că sunt româncă prinde formă în
mine, aici, cum România e mai deplină în mine aici decât acasă. Nucleul de Românie.
4 comentarii:
Thanks😉
Such an amazing blog post….very informative also….thanks for sharing it..
Book online bus ticket from Redbus
http://daftardewapoker88.com/
dewapoker
login dewapoker
daftar dewapoker
situs dewapoker
link dewapoker
link alternatif dewapoker
http://pokerq.xyz/
pokerqiu
login pokerqiu
daftar pokerqiu
situs pokerqiu
link pokerqiu
link alternatif pokerqiu
http://peluangpoker99.info/
peluangpoker
login peluangpoker
daftar peluangpoker
situs peluangpoker
link peluangpoker
link alternatif peluangpoker
http://pokernet88.xyz/
pokernet88
login pokernet88
daftar pokernet88
situs pokernet88
link pokernet88
link alternatif pokernet88
http://pokerpelangiiii.com/
pokerpelangi
login pokerpelangi
daftar pokerpelangi
situs pokerpelangi
link pokerpelangi
link alternatif pokerpelangi
http://pelangiqqqq.com/
pelangiqq
login pelangiqq
daftar pelangiqq
situs pelangiqq
link pelangiqq
link alternatif pelangiqq
http://asikqqqq.com/
asikqq
login asikqq
daftar asikqq
situs asikqq
link asikqq
link alternatif asikqq
raja poker online
Trimiteți un comentariu