vineri, 6 decembrie 2013


Despre viață și alți demoni metafizici. Cum am zis că mă apuc de astronomie


Merg aproape cocârjată de încântare. „Uite: și asta ce frumoasă e! Și asta...” N-am dat peste nici un magazin de genți în mijlocul deșertului, doar adun pietre. Mici, mai mari, mega-bolovani buni de proptit cortul, lustruite sau găurite de colții vântului, roșii, verzi, negre, albe...
Seara sau la prânz, când ne oprim pentru masă, le scot și mă uit la ele. Saleh, ghidul, clatină din cap... „beaucoup des pierres...” în traducere „mda, iremediabil sunteți duși cu capul, voi, europenii ăștia...”
               
Spectculosul turnat al ceaiului. Am încercat și eu și nu-i chiar atât de ușor pe cât pare


 
Am plecat din deșert cu buzunarele pline de pietre – buzunarele de la geacă, de la geantă, de la rucsac, de la pantaloni... mă mir că nu le-au considerat arme albe la aeroport...

Ghid-beduin

Între toate, și o scoică ciobită. I-am arătat-o ghidului entuziasmată de dovada că ne plimbăm printr-un loc care a fost cândva fundul unei mări! Mi-a spus că are milioane și milioane de ani... Poate vroia doar să-mi facă plăcere versus părerea mai prozaică a lui Leo: „o fi pierdut-o vreun turist”...

În adâncul deșertului, pierduți pentru civilizație...

Cărăușele

 Dacă n-ar fi fost prea frig, aș fi dormit noaptea afară... culcată pe o dună, sub copertina de stele care-ți alimentează cele mai nebune fantezii de călător. După ce toate poveștile trec, rămâne doar tăcerea, nici un gând. Stelele mă acoperă ca într-un glob și... e a doua oară în viață când simt că sunt singură pe pământ. Un omuleț care stă pe fundul unui fost ocean și se uită la niște universuri de neînțeles.

Îmi dau seama că singura noastră valoare e conștiința, mintea pe care natura nu dă doi bani – toate aceste vise, toate aceste gânduri se vor șterge simplu, cum se închide un cerc în apă. La scara naturii, sunt un animal între atâtea alte animale organizate pe specii, în marele mecanism infailibil care se regenerează maiestuos, fără să fie nevoie să gândească...

Dacă până atunci îmi imaginam că aș putea avea un sens, m-am lămurit: nu există nici un sens în afara marelui organism. Ce am e doar această călătorie, această clipă – viața mea.


p.s. Am zis atunci că mă apuc de astronomie. Că data viitoare când mă voi întâlni cu acest cer, voi fi pregătită. De cum m-am întors, însă, am devenit prea ocupată să-mi urmez sensul...   






Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro