Plaja Parangritis, 20 km sud de Yogyakarta

Batranica in piata de peste de langa plaja Parangritis

Trasura din alt timp...














Indonezienii in weekend

Castel de nisip

Personaje din Yogyakarta

Strengar Indonezian














Femeie dormind in piata de fructe Prawirotaman

Baietel

Un baietel foarte comunicativ, impreuna cu un coleg de bursa, japonez.

Daca vreti sa vedeti un popor cu adevarat ospitalier, mergeti in Indonezia, unde toti zambesc, de la portar, sofer de taxi, oameni de pe strada - si nu ca sa primeasca ceva, doar pentru ca vor sa va ajute.

Chipul Indoneziei

Copil indonezian

Jakarta - poze

Jakarta de la et. 53.

Jakarta

Jakarta, centrul lumii mele asiatice, cel putin pentru moment. Un centru al haosului in trafic, in relatiile interumane. La capitolul trafic e tragic, dar in ceea ce priveste contactul cu oamenii, haosul ia forma unui farmec aparte. Indonezienii zambesc mult, te ajuta cu placere si nu pentru bacsis. Unii au vrut sa faca poze cu noi, asa cum scrie prin ghiduri. La randul meu, am pozat niste figuri indoneziene minunate, de copii.

In Jakarta, strada se traverseaza pe oriunde (e de un haos pitoresc minunat de amuzant), trebuie doar sa iti impui dorinta, lucru pentru care scoala Bucurestiului e mai mult decat utila. Oricum, ceea ce numim noi haos in capitala e chiar organizare in toata regula fata de Jakarta.

Totusi... lumi diferite - Jakarta are ceea ce Bucurestiul nu va avea niciodata... Etajul 53 al hotelului unde stau imi ofera o priveliste nocturna minunata, plina de lumini si in perpetua miscare (in Romania nici nu stiu daca exista cladiri cu 50 de etaje). In Jakarta sunt o multime, dar este o tara a contrastelor, ca intreaga Asie - multi oameni traiesc in cocioabe, mai rau decat in Romania.

Viata e ieftina aici - 3 lei o masa de pranz cu care te saturi, 0,5 lei un bilet de autobuz, intrarea la muzeu - 1,5 lei... O vacanta in Asia de Sud est trebuie pusa in practica, macar o data in viata pentru a simti aceasta atmosfera atat de aparte.

Am vizitat monumentul national al Indoneziei, Monas, supranumit si ultima erectie a lui Soekarno - presedintele Indoneziei care a proclamat Independenta fata de olandezi in 1945. Foarte inalt, un singur lift in care incapeau 11 persoane si o coada imensa, am stat cam o ora la rand. Apoi, cea mai mare moschee din SE Asiei - intr-adevar foarte mare... dar nu se compara cu cele din Instanbul. O arhitectura plata, in stilul cladirilor comuniste, fara mozaicuri frumos colorate, doar foarte incapatoare.

Cam asta pentru astazi, nu cred ca am timp sa pun si poze - conexiunea e groaznica

Deasupra norilor

Superb sa privesti pamantul de deasupra norilor. Cand te gandesti ca au fost oameni considerati nebuni pentru ca au avut visul asta. Parcele de pamant subtiri ca semnele de carte sau mari si neregulate, ca un desen cubist. Curand, inaintam in taramul zapezilor - norii materiali - mijesc ochii de atata lumina si alb. Asa trebuie sa arate Polul Nord.
Relatez la ora 3 dimineata din Dubai, foarte incantata ca am gasit wireless. De la Instanbul, am calatorit inghesuita intre fereastra si un arab sau turc foarte mirositor... si asta de dragul unei fotografii a apusului de soare pe care nici macar nu am apucat sa o fac pentru ca atat s-au lungit turcii la imbarcare ca am ratat momentul. Aveam locul de langa culoar, dar pt fotografia respectiva m-am gandit sa fac eu cumva sa stau la fereastra. Asa ca m-am asezat acolo si cand au venit vecinii de bancheta n-au mai comentat, dar vai de capul meu... sau, mai bine zis, de nasul meu... In avionul Emirates se pot face variate permutari pentru ca familiile sa stea impreuna - ei calatoresc cu copii de toate varstele care sunt foarte zgomotosi si lasa in urma lor un dezastru de mizerie in avion.
Ajunsi intr-un final la Dubai, cand sa respire si nasul meu linistit, dam peste un aer umed si foarte cald, cred ca aproximativ 40 de grade noaptea. Aeroportul din Dubai e imens, construit foarte modern, singurul inconvenient e ca tabelele de afisaj sunt foarte rare, probabil din cauza numarului imens de zboruri, si ca turistii trebuie sa se ghideze dupa anunturile verbale (distorsionate de accent, etc).

Cand spre Itaca vei porni...

Trei zile pana la plecare. Ca un rac ce sunt, ma sperii, ma ingrozesc, necunoscutul ma ataca de peste tot si imi vine sa fac cale intoarsa spre calmul vietii previzibile din Bucuresti. Incerc sa ma linistesc, ma cunosc de ceva vreme si stiu ca sunt nostalgica si sentimentala si ca necunoscutul ma atrage in aceeasi masura in care ma sperie. Orice moneda are doua fete... si, evident, ceea ce voi invata din aceasta calatorie va fi mult mai valoros decat ceea ce as fi putut descoperi in sase luni in Bucuresti.
Racul din mine s-a zbarlit abia dupa ce Leone a plecat (ultima plasa de siguranta), lasandu-si prezenta subtila peste tot prin casa.
Acum voi descoperi ce sunt cu adevarat – un calator, in cautare de aventuri sau doar o visatoare. Sunt intr-adevar capabila sa traiesc astfel de experiente sau aveam doar nevoie de aspiratia spre ceva? Bursa in Indonezia nu este doar calatoria spre celalat capat al lumii, ci si experienta de a fi complet singura, fata in fata cu mine insami. Mai degraba experimentul din care sper sa iasa la iveala cine sunt.