Medina din Fes, unde lucrurile frumoase au o poveste

În Fes m-aș pierde vreo două luni de zile, ferită într-un cotlon al timpului, la capătul vreunui gang unde se bate pielea pentru genți sau migălesc bijuteriile din argint.

La intrarea în medina

Medina Fesului e o cetate a meșteșugurilor, o încurcătură de străduțe, ganguri și intrânduri boltite unde mii de mâini împletesc, găuresc, bat, străpung, frământă și meșteresc lucruri frumoase – genti din piele sau cârpă, covoare, haine, fesuri, eșarfe, bijuterii. Ca și zona turistica din Kathmandu, medina din Fes e pentru mine paradisul cumpărăturilor!

Negustori

       Cum se face pâinea

Aș muta Facultatea de Arte Decorative chiar in atelierele din medină. Un an aș sta să trec pe la fiecare în parte, să învăț cum se fac lucrurile cu mâinile mele, câte ore încap într-o geantă, câte luni de ucenicie pentru un lucru care la noi, în Europa, nu înseamnă decât contravaloarea unei sume de bani și o funcționalitate. Aici, în schimb, are și o poveste.

 Sunt ateliere transmise din generație în generație, cu o varietate imensă de modele…   Mergi în cerc fără să-ți dai seama prin haosul medieval, inundat de culoare; dacă ceva ți-a plăcut, cumpără-l, altfel nu vei mai găsi niciodată drumul înapoi. În medina locuiesc peste 200.000 de oameni și pielăria, argintăria și produsele din lemn de cedru făcute de ei se vând în souk-urile (piețele) din tot Marocul. Vopsitorii, tăbăcarii și argintarii folosesc încă metode străvechi – intoducerea producției pe scară largă nu se face (nici n-ar avea sens) din cauza lipsei de spațiu în medina.

Aprovizionarea

Supraaglomerarea este oricum una dintre problemele micului orășel medieval, aflat în pericol de deteriorare, asemenea Veneției – deșeurile toxice sunt deversate în râuri și în sistemul de canalizare și micile (dar numeroasele) utilaje folosite de meșteșugari produc vibrații cu efect negativ asupra vechilor clădiri. În prezent, se află în desfășurare un program UNESCO, în parteneriat cu Banca Mondială și guvernul italian pentru refacerea și consolidarea medinei...

Așa se preiau afacerile familiei... - ar fi bine, însă, deși statutul femeii s-a îmbunătățit mult în ultimii ani, tot băieții sunt cei care duc mai departe afacerile. Conform legii islamice a succesiunii, fetele primesc doar jumătate din moștenirea pe care o primesc fiii 

 Cotloane

  Și ca  în orice orășel medieval... luuuuume, luuuume!!!

De-ale călătorilor spre Fes…

Cine a mai fost prin zone arabe/musulmane ştie că în autogară nu trebuie să se arunce să plătească la primul ghişeu, nici să ia bilet de la binefăcătorul care încearcă să te împacheteze în primul autobuz care pleacă – nu există aşa ceva, majoritatea pleacă atunci când sunt pline! Aşa că întrebăm la mai multe ghişee, eventual şi la şofer şi comparăm preţurile… răbdare, răbdare...

Marocanii au un obicei lăudabil când pleacă la drum – merindele nu sunt doar pentru ei, ci şi pentru cei de-alături. E bine, ca turişti, să faceţi la fel. Pe Leo l-a alimentat o marocanca simpatică de pe acelaşi rând de scaune cu chipsuri şi seminţe.  În orice autogară găsiţi alune, migdale şi seminţe, expuse direct la praf… aşa că uitaţi de ambalaje sau gel dezinfectant, vă garantez că romanii au sistemul imunitar gata să nimicească tot! Fructele sunt cele mai potrivite pentru a servi călătorii din jur – dacă vă îndurați, pentru că mandarinele micuțe, picate din soare, au un gust care nu se compară cu aroma fadă pe care o cumpărăm în România.

Suburbiile Fesului, din autobuz

Autobuzul din Oujda ne lasă aparent într-o suburbie a Fesului, unde sare pe noi o haită de şoferi de taxi, luntre şi punte să ne ducă la hotelul nostru, în centru… care e depaaaaarte! Nu chiar aşa departe, am ajuns cu câteva stații de autobuz local și apoi pe jos, doar întrebaţi de Bab Boujloud – e alfa și omega în ghemul de ganguri al medinei.

Bab Boujloud

McDonald’s, primul popas în Fes (ca să dăm de gazda noastră, Abdessamad). Nu mă ating de el în Bucureşti. Când călătoresc, însă, devine un hub al tuturor  necesitaţilor – sală de aşteptare, cantină studenţească, duș, Internet. Pe lângă asta, în Maroc pare să ţină loc şi de bibliotecă unde liceenii și studenții se întâlnesc ca să-şi facă temele. Aşa că peste cartofi prăjiţi rătăciţi pe masă, stropi de ketchup şi firimituri se foiesc caiete, cărţi, pixuri şi tablete. 

Ce văd studenții din Fes la leneveala dintre cursuri

Couchsurfing...în Oujda

În Oujda am avut şi cea mai „negative” experienţa de couchsurfing.

Gazda noastră – un student marocan de treabă, cu un talent deosebit pentru limbi străine. Casa noastră pentru o noapte – un apartament superb într-o zonă rezidenţială, cu două băi, două camere uriaşe şi o vedere extraordinară de la înălţime… cumpărat de mama lui Sami, business-woman în Casablanca, să stea băiatul cât o fi student, să înveţe în oraşul care îi place...

Problema era modul în care studentul nostru şi un prieten reuşeau să transforme aceasta „pleaşcă” a vieţii într-un tomberon. Coji de mandarine, mandarine începute şi aruncate pe parchet, pături și canapele care nu fuseseră spălate vreodată, îmbâcsite de murdărie, pâinici întregi aruncate şi mucegăite în colţuri… totul împachetat într-un miros greu.

Fac orice sacrificii pentru a călători, chiar dacă ar fi să dorm pe stradă (în Bangkok au închis gara peste noapte în timp ce eu dormeam înăuntru), dar aici mi-e greu să îmi dau seama cum am supravieţuit până dimineață. Deşi am stat de vorbă toată seara, ne-am străduit să nu atingem nimic, târziu ne-am strecurat în sacii de dormit şi am încercat să dormim. Pentru Leo era prima experienţă cu couchsurfing – o maximă bilă albă pentru că a mai dat o şansă sistemului!

Pe couchsurfing n-am putut să îi dau calificativul „positive”, am scris ”neutral”. Gazda s-a supărat, bineînţeles. Sunt, însă, cu conştiinţa împăcată pentru că şi alţi călători trebuie să ştie situaţia reală pe care şi-o asuma. Chiar dacă ospitalitatea înseamnă că omul ne pune la dispoziţie condiţiile lui normale de viaţă, referinţele sunt tocmai pentru că următorii călători să poată face o selecţie cât mai informată...

Debarcarea în Africa - Melilla, portul de legatură cu Spania. Oujda, o păcăleală

Oare de aici vin bețele colorate de la Maroco?....

Etapa telenovelistică din educația mea dă roade – mă descurc să vorbesc în spaniolă pentru că aproape nimeni în Malaga, nici măcar tipa de 20-25 de ani de la ghişeul din port unde se vând bilete spre ţărmul Marocan nu vorbeşte engleza. Altfel am fi aflat că puteam pleca spre Maroc chiar în seara în care am ajuns în Malaga... (cu o cursă Acciona, în jur de miezul nopţii care ajunge în Melilla pe la 6-7 am).

Burta de balenă a feribotului aşteaptă să fim vărsaţi înăuntru din interminabilă şi dezordonată coada…  Leo încearcă inutil să vrăjească o spaniolă creață, dar rămân la categoria zâmbete pentru că toate alternativele pe care i le propune  – english, french, italian sunt respinse. Non-verbal, maybe?

În zori, pe un alt continent...

Feribotul ne leagănă o noapte întreagă şi în dimineaţa următoare ne trezim în lumea exotică a carpetelor de perete – palmieri, castele roşietice, ca de pământ, o frontieră dezolantă care îmi aminteşte de Cambogia. Trebuie luat un taxi până în Nador şi un bus până în Oujda.

Fată, nu ne-am oprit la DUTY FREE

În autogări îmi regăsesc lumea mea arabă – enervantă şi savuroasă. Negustorii ambulanţi – mulţi sunt copii – urcă şi coboară din autobuze ca şi cum s-ar plimba pe o străduţă aglomerată, plină de turişti. Cutii de carton cu biscuiţi, cu CD-uri, cornete cu alune şi migdale ni se plimba prin faţă.

Oujda, piața centrală

Oujda a fost o întârziere inutilă în explorarea Marocului – un orăşel provincial, cu un bazar aglomerat şi murdar şi o stradă ceva mai scuturată plină cu magazine de aur. Eu sunt oricum încântată de tot ce văd, de palmierii care se unduiesc sus, pe cer, de medina (zona veche a fiecărui oraş în Maroc), de tarabele încărcate cu fructe… 

În Maroc non-musulmanii nu au voie în moschee, așa că am tras cu ochiul...

Dar ce bucurie să descopăr străduţele murdare pe care sunt aruncate resturi de papiote de mătase, de toate culorile, cu aţa cât firul de păr din care meşteşugarii locali fac şireturi împletite tot mai groase sau țes haine.

      -   Ce frumos! Putem să luăm câteva?  mă aplec pe vine, pun mâna direct pe ele… bacteriile, hepatită şi toţi monştrii cu care te sperie lumea când vrei să călătoreşti într-o zonă exotică dau bir cu fugiţii!

     -    Oui, tu peux prendre…

Marocanii mă văd aşa încântată încât îmi dau resturile lor cele mai consistente de papiote. Spiritul practic e şi el la cote minime pentru că rucsacul de doar 30 de litri e deja supraîncărcat cu viaţa mea pe 17 zile.

 La shopping

 Un picioruș de vițel, să ne poarte noroc? 

Pâinicile vândute peste tot pe stradă le-am mâncat goale, atât de bune mi s-au părut!

America 

In Australia patria cangurilor

Voi ajunge vreodata la Rio ?