duminică, 2 decembrie 2012


Bau-Bau!


Boschetarul a devenit un fel de Bau-Bau pentru o femeie care călătorește singură. Personal, n-am întîlnit nici unul să umble liber prin sate.
„Nu-i cunoști pe ăștia de-aici. Păi ăștia intră peste tine să te fută în casă. Dacă puneai cortu acolo jos la Gogu erai moartă”, mi-a zis tanti Mariana. Tot ea: „Nu ți-e frică să mergi prin pădure spre Slava Rusă? E plină de boschetari, să ai grijă”.

Tanti Mariana e foarte superstițioasă. Am dormit cam iepurește la ea, așa că eram cu o geană deschisă când a venit în toiul nopții să mă trezească să ascult o pasăre care-i mai cântase la geam și în noaptea de dinainte. Ei i se părea că plânge. „Ce-o fi? Ți-a murit cineva în familie? E cineva bolnav?” Chiuia enervant, într-adevăr, și mult – cam vreo oră, dar nu părea plânset.

Nu e deloc util să te iei după semne într-o călătorie. Cred că îți programezi mintea pentru ceva negativ (oamenii caută, în general, semnele negative pentru a se pregăti pentru ce-i rău). Sunt o mulțime de păsări moarte pe șosea. Una a fost lovită de parbrizul unei mașini chiar înainte să ajung eu la cetatea Enisala. Am oprit bicicleta și m-am întors până la ea. Era albă pe piept, cu puf delicat. Am ridicat-o de aripi și i s-au desfăcut, inerte. Am pus-o în iarbă – măcar să nu mai fie stâlcită de roțile altor mașini. Dacă le-aș fi povestit, ce materie pentru interpretat ar mai fi găsit Sabina și tanti Mariana. Și-apoi nu suntem noi, oamenii,cam aroganți, nu avem prea multe pretenții când ne imaginăm că am putea înțelege ghemul de destine al Universului? Oricum, planurile lui sunt în permanentă schimbare…

Pădurea către Slava Rusă e, într-adevăr, dubioasă. Drumul – foarte prost, asfalt plin de gropi. Mă depășește, chiar la început, un tractor și apoi o camionetă… și atât. Peste tot – urme de boschetar: haine aruncate, sticle. E umezeală, un roi de muște mici încearcă să-mi intre în ochi. Le văd, balansând în sus și în jos în timp ce transpir urcând panta în pedale.

Borcanul cu miere dăruit de tanti Mariana zăngăne la fiecare piatră din suportul pentru bidon, așa că e imposibil să trec neobservată. Încerc să-mi ciulesc urechea la zgomotele pădurii. N-a fost nimeni și, când am ieșit în luminiș, m-a primit un lan de floarea soarelui peste care plutea încă un abur rece.


În pădurea asta am simțit ce rău e să-ți fie frică. E un sentiment irațional, ca ceva care nu-i al tău și care încearcă să te conducă, ceva pe care nu te poți baza pentru o decizie rațională. După ce le-am ascultat pe Sabina și pe tanti Mariana toată seara, aproape aveam de gând să iau drumul ocolitor și să abandonez pădurea.


 La Slava Rusă merg încă 3 km până la Mânăstirea Uspenia, de călugări, unde mă gândisem să dorm noaptea trecută. Drumul e bun, încărcat de verdeață, curtea mânăstirii e pustie. Toți călugării sunt la slujbă – intru pe furiș înăuntru și ascult cuvintele îngrămădite, fără sens pentru mine. Afară, pe o buturugă, se odihnește o sticlă goală de bere.




Chilie



Pe furis...


Niciun comentariu:

About

toateBlogurile.ro