In feribotul care ne duce in Galata privirea mi se opreste pe
mainile unei femei. Musulmană, invelită în hainele negre, nu i se vad decat
ochii, nasul si mainile – indescriptibil de frumoase, așezate una peste alta, culoarea
cerii – perfecte. Daca aș fi văzut-o în haine europene, i-aș mai fi observat
mâinile?
Mă fascinează Istanbulul, mirosul care se lasă dulce in aer
seara, indescifrabil – poate de la mirodenii sau de la hainele intinse la uscat
de la o cladire la alta, poate de la vant sau de la viermuiala de mahala
portuara a orasului, de la mizerie… (Mirosul
asiatic care vine cu nostalgia dupa o casă indepartata, dupa un loc pe carenu pot
sa-l mai simt decat rar și doar pentru o clipa - seara inainte de a adormi.
Sa fie adevarat ca in noi traieste un suflet care a mai fost pe pamantul asta?)
Pe stazile principale ale Galatei n-ai loc sa faci un pas in
multimea de turisti. Strada Istikal e în timpul zilei o mare plictiseala de
aglomeratie si branduri internationale, dar dincolo de rutele deja batute,
Istanbulul isi traieste viata in care oamenii te trateaza ca pe un musafir. Mă
opresc in fata geamului unei frizerii unde un turc batran, mustacios, tunde un
baietel. Fac o poza. Primesc dinauntru un zambet. A doua. La a treia, turcul
iese sa ma intrebe de unde sunt, cu foarfeca si pieptenele in mana. Inteleg din
gesturile lui ca sunt multi romani in Istanbul si ca are prieteni romani.
Imediat ma intreaba – „Chai?” Mi-a fost dor de asta de cand am plecat din
Nepal.
Pe malul Bosforului pestii colcaie in caldarile din piata –
miroase a mare.
Istanbulul e ca un joc de paravane – un pas mai departe si
iesi din multimea turistica pe o strada aproape pustie. La un colt, dau peste
barbatii din zonă stransi sa vadă meciul Galatasary – Fenerbahce. Televizorul
l-au scos in strada ingusta, au adus
scaune din casa, iar pe spatele televizorului scrie numele partidei si taxa de
vizionare 10TL (lire turcesti).
Caravanserai :)
Grand Bazar noaptea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu