Plimbare pe Lacul Morii

Refugiu ?! in Bucuresti










Puritate...










Tolanit fericit, dupa un snack la Mac :)











Apus printre ciulini













Peninsula de pe Lacul Morii

E atat de greu in Bucuresti sa gasesti un loc cu liniste. Sa nu mai auzi huruitul traficului si sa nu-i mai simti tensiunea pentru mai mult de cinci minute. Din cartierul tipic comunist unde stau n-ai unde sa scapi, pe undeva pe aproape… Oricum, parcurile noastre sunt minuscule si inconjurate de strazi, asa ca… inevitabil imi amintesc de padurile pe care polonezii le numeau parcuri.
Pe Lacul Morii macar se vede cerul intins. Scurtez drumul printre blocuri si apoi printre case si curti. Mirosul vag de vegetatie imi aduce pentru mai putin de un minut linistea in imaginea mea despre cum miroase la tara, seara.
Daca vii doar sa te uiti la cer e in regula. Daca mai arunci si un ochi poetic la spectacolul pamantesc, ai parte de o plimbare pe cinste. Pe Lacul Morii bucurestenii incinsi fac baie cu catei cu tot, pescuiesc si beau bere. Cei mai stilati alearga cu castile in urechi, creandu-si propriul sistem de izolare de realitate. Altii se plimba cu bicicleta, sau, dupa posibilitati, foiesc incoace si incolo niste scutere partzaitoare sau niste ATVuri pe langa care nu le vad bine pe pasnicele mamici cu carucioare. Dinspre satul de dincolo de Lacul Morii, doi barbati vin hotarati spre oras cu un carucior gol de supermarket (or merge sa-l returneze, nu?) Ceva figuri suspecte ma fac pana si pe mine – campioana inconstientei – sa nu ma aventurez pana pe insulita. „Ma enerveaza ca trec tot felul de fu..ti. Oai, ce faci, nene? Ai prins ceva, nene?” se plange un pescar serios colegului de hobby.
Dupa ce soarele coboara, daca sunteti curiosi sa vedeti, deasupra orizontului ramane dara aerului pe care-l respiram.
Cand am ajuns acasa, dupa haosul cumparaturilor din supermarket in care ne-am impiedicat unii de altii, mi-am dat seama ca tot drumul nu m-am ”uitat” la nimic, am mers ca printr-un coridor care taia intr-o masa siroinda de autosuficienta, de solduri largi si leganate, de plozi tinuti de mana si tricouri ridicate pe burta, rujuri si lantzauri, vorbe lejere, in largul lor, fitze de Italia si smecherii… Desi m-am plictisit de el, locul cu liniste dinauntru e singurul la indemana (cand nu-i ocupat cu turbulente, proteste sau automotiuni de cenzura).