Ski la 9 dimineața, asta-i viața !

Ce muncesc oamenii ăștia dacă luni de dimineață, la prima oră, sunt cu skiurile în spate pe colinele din Nordmarka? Trenul te urcă până pe delușoarele Oslo-ului, te depune în pădure și de-acolo ai liber la schi de tură sau la coborâre, la alergare sau la plimbat cățeii… cam așa începe săptămâna pentru unii.   Noțiunea de stres la serviciu, de deadline-uri strânse nu prea există, ne-a spus Vio, prietenul nostru care lucrează în Norvegia… munca începe pe la 7,30 dimineața, la 15,30-16,00 lumea e liberă să-și vadă de viață. La finalul carierei, poți ajunge să ai un concediu anual de șase luni, ne-a spus letonianca Kristine, cea de-a doua gazdă a noastră, din Bergen.

Pârtia olimpică de sărituri în vârful colinei Nordmarka

Alergarea de luni dimineață...

În cele câteva – prea multe – zile de Oslo am luat la rând toate muzeele. Tot ce e de văzut în Oslo poate fi concentrat în două zile pline – de 12 ore de „bagabonțeală” fiecare, cum spune Leo.  Nici Muzeul de Artă Contemporană, nici Galeria Naţională nu m-au impresionat deloc, fortăreața Akershus e o mică-mică cetățuie bătută de vânt, pe lângă care castelele românești sunt adevărate reședințe impunătoare de regi. Dacă vremea e de partea ta, poți urca pe clădirea Operei – e pe malul golfului și are o arhitectură interesantă care imită forma icebergului. 

Opera

Ce se vede de pe acoperiș

Primaria by night

Holul Primăriei (cu o secțiune pictată de Edvard Munch, artistul reprezentativ al Norvegiei, un simbolist) se vizitează, cu condiția să ajungeți înainte de ora 16.00, lucru valabil pentru toate muzeele!

Recomand, într-adevăr, muzeele de pe peninsula Bygdoy -  Folkmuseet (un fel de Muzeu al Țăranului Norvegian, în aer liber), Muzeul Naval Viking, Muzeul Fram (e extraordinar, puteți vizita nava Fram cu care Amundsen a ajuns la Polul Nord și apoi la Polul Sud! Copiii vor fi încântați de cursa cu obstacole prin ghețurile de la pol) și Muzeul Kon-Tiki (denumit astfel după nava - de fapt, o plută - cu care niște exploaratori norvegieni mai boemi, de prin anii 1970, au traversat Oceanul Pacific plecând din Peru pentru a dovedi că au existat contacte între populațiile din America de Sud și cele din insulele Polineziei. Mi s-a părut un proiect fantastic și a intrat în topul muzeelor mele favorite! Muzeele de pe Bygdoy peninsula se deschid la 10.00 și se închid la 16.00, așa că organizați-vă bine, astfel încât la 12.00 să fiți la Muzeul Kon-Tiki unde rulează în fiecare zi un film despre această aventură, filmat chiar de exploratori! Pe Bygdoy se ajunge cu autobuzul 30 din centru…  nu săriți peste cumpărarea biletului, noi ne-am întâlnit de câteva ori cu controlorii…  

Lângă un Moai, sperând că într-o zi voi fi lângă unul real!

Pescăruși, soi local

Dacă prindeți și o zi cu soare, pe faleza Bygdoy merge de un picnic

Teatrul din Oslo

Parlamentul

și... Palatul Regal

Sub globul de sticlă din Oslo

Decolăm din București cu 2 ore întârziere – perfect ca să nimerim în mijlocul petrecerii! E 2 noaptea și străzile din centrul Oslo-ului viermuiesc. Vineri și sâmbătă sunt nopțile de ieșit în oraș, de evadare după o săptămână de lucru (nu că norvegienii s-ar rupe cu munca…). Așa că femeile se împleticesc pe tocuri, cu capul descoperit și doar o eșarfă aruncată peste decolteu (când eu am nasul în fularul de lână și pantaloni de polar), bărbații țin cu greu direcția, cerșetorii sunt la orele de program. În această dezlănțuire fără griji, însă, toată lumea vorbește fluent engleza și e gata să ne răspundă la întrebări, așa că găsim destul de ușor drumul până la gazda noastră. O norvegiancă drăguță, cu plete castanii, ondulate și tocuri cât turnurile gemene găsește pentru noi adresa pe smartphone în timp ce se clatină ca bătută de vânt și insistă să ne conducă chiar până la ușa lui Helen.

A doua zi începem explorarea Oslo-ului cu toate pânzele sus, pe vânt și un început de ploicică. Duminică - orașul e semi-pustiu, lumea e cel mult refugiată prin parcuri. Începem și noi cu parcul Vigeland, denumit după un sculptor norvegian foarte conștiincios care l-a umplut cu statui imense de oameni care se joacă, se luptă, vin pe lume, mor… cercul vieții… temă favorită a artiștilor norvegieni. Mi se pare cam insipid… parcă mai mult mă inspiră tabăra de sculptură de la Măgura, jud. Buzău…

Și falusul lui Vigeland...

Prima zi de Norvegia are un iz de tristețe… mi se pare că mă plimb print-un oraș de carton. Fațadele clădirilor sunt perfecte, toate în același stil simplu, imitând oarecum cu materiale moderne cabanele de munte construite din bârne. Străzile sunt aproape pustii, e atâta liniște, ca sub un glob de sticlă… Oamenii aleargă pe străzi sau prin parcuri, mulți trec cu bicicleta… (nici în zilele lucrătoare nu vezi mai mult de patru mașini stând la semafor)… atâta pace, atâta perfecțiune încât mi se pare că seamănă cu pliantele pe care le împart martorii lui Iehova despre cum ar fi lumea dacă ne-am iubi între noi…  

Seara e însă momentul magic al Oslo-ului când parcă orașul primește suflet: se aprind luminile în case. A devenit ora mea favorită de plimbare – după șase seara… Electricitatea e foarte ieftină pentru norvegieni pentru că e produsă în țară, la fel ca cele mai multe lucruri (statul își protejează resursele, afacerile locale, capacitatea de producție), așa că oamenii își permit să aprindă imense candelabre sau să lase lămpi aprinse la fiecare fereastră (probabil un obicei rămas de pe vremea când se trăia în cabane de munte, izolate). Nu au perdele, așa că, după ce se face întuneric, poți privi direct în camerele goale și de-abia atunci am simțit că descopăr orașul…