Ghiont de motocicletă și manele marocane în Marrakech

-          Unde? în centrul orașului? dar nu mai sunt autobuze la ora asta...

În tonul vocii pune toată compătimirea mimată de care este în stare.

                      

-           Luați un taxi, vă duc eu..., găsesc imediat soluția taximetriștii care așteaptă în fața gării ca niște hultani să le pice în plisc vreun american sau german mai în vârstă sau mai necălătorit. Noi, însă, cunoaștem refrenul din Gara de Nord...

La câțiva pași, dincolo de intersecție, așteaptă troleibuzele pentru celebra piață Jemal El Fnaa... așa că, faceți loc în burtă... am ajuns în Marrakech!!! 

La botul cămilei în Jemal El Fnaa 

Noaptea Jemal El Fnaa se transformă într-o imensă bucătărie. Sub prelatele corturilor improvizate apar oale uriașe și „chefi” gata să te îndoape cu bunătăți locale. Înghițim o supă de linte care ne merge ca unsă ... iar paharul cu ceai de mentă ni se tot umple.

-          C’est bon? Suntem întrebați constant.

Tres bon, te lingi pe degete...

În timpul zilei Jemal El Fnaa e o bătătură prin care se perindă calești trase de cai, cântăreți de gnawa, fermecători de șerpi sau pictorițe de desene tradiționale pe mâini, ademenind turiștii.

Înoptăm la Rainbow Hostel, un loc pictat din tavan până în podea, multicolor, cu o atmosferă ușor halucinantă, de parcă ar fi suficient să inspiri aerul din interior ca să fii un pic „fumat”. Pentru 5-6 dolari primești un pat, duș cu apă caldă și mic dejun copios. Ce-și mai poate dori un călător ca noi?

Nu e o statuie, e un nene care stătea gură-casă în fața unei cărămizi

A doua zi luăm Marrakechul la picior. Primul oraș-capitală al statului marocan unit (în secolul 11), locul unde triburile din așa-numit Bled El Siba (tărâmul fărădelegilor) se întâlneau cu cele din Bled El Makhzen (tărâmul guvernului), punct de oprire a caravanelor pe ruta comercială trans-sahariană. Întemeiat de membrii dinastiei almoravide în secolul 11, nomazi fanatici sosiți din vestul Saharei, acoperiți cu văluri sobre, asemănători tuaregilor...

 Haos colorat în medina... vânzători ambulanți de alune, de prăjituri, în plus: de căciuli colorate specifice cântăreților „gnawa” și fosile – care mai autentice, care mai fabricate...

Căciulițele cântăreților de gnawa

N-avem noroc – Palais Royal este închis, la fel și Jardin Agdal... Rămânem doar cu Mormintele Saadite – o uimitoare construcție cu pereții lucrați complet în filigran. Te gândești la o peșteră cu stalactite de o simetrie migăloasă.

Interiorul Mormintelor Saadite 

Dinastia saadită vine din Valea Draa (sudul Marocului) și cucerește Marrakechul în secolul al 16-lea. Primul sultan din această dinastie a urcat pe tron după ce și-a ucis toți rivalii. După prăbușirea dinastiei, maniacul de Moulay Ismail, patronul Meknesului (http://www.tropatrop.blogspot.ro/2013/10/sange-si-glorie-in-meknes-cu-moulay.html) a zidit mormintele, fiind descoperite abia de francezi...în secolul 20.

 Așa se fac mozaicurile

La discuții

Culorile Marocului

Magazin de fosile

E ultima zi din an... după un pui de somn la hostel, ieșim în oraș s-o facem lată cu un grup colorat de couchsurferi – doi olandezi gay, o rusoaică și iubitul ei neamț, un marocan plecat la studii în Japonia, un altul în Germania... și o indoneziancă născută în Suedia care urma să meargă anul viitor să-și cunoască pentru prima dată familia din Indonezia. Suntem întrebați despre rromi... („Rromii vin din România, nu?” – pare logic, 

așa-i?)

Din lunga istorie pe care o am cu motoarele... 2012 pare că ține să-și scoată pârleala pe ultima sută de metri – cu vreo oră înainte de 12 noaptea, cum mâncam liniștită un sandviș sporovăind cu olandezii, mă trezesc că-mi zboară mâncarea din mână și că sunt aruncată de pe scaun. Un marocan amețit n-a mai nimerit drumul drept pe străduța îngustă și s-a oprit cu motorul fix în noi – noroc că a mai avut ceva reflexe de frânare... Timp de un sfert de oră grupul ne întreabă continuu dacă suntem bine și eu primesc un nou sandviș din partea casei...

Petrecerea de Anul Nou ne dă ocazia să vedem cum se distrează tinerii marocani în club... Se dă din fund pe un fel de manele locale și playlistul numără maximum zece piese. N-am ce face – superstiția potrivit căreia trebuie să fiu veselă la miezul nopții mă scoate la dans, deși veselia e cam cu dinți... ! Marocanul din Japonia găsește o fată și în zece minute îi bagă limba pe gât, se fac poze, se schimbă pălăriile...

Ne retragem repede, a doua zi plecăm spre deșert...

Gara din Marrakech - asta-i gară sau e mall?