Strasbourgul, din cui în cui

Mi s-a povestit că străbunicul meu, grecul Panait Culuri, bunicul Panaitache, cum îi spunea tata, când vedea un cui pe jos, se apleca, îl ridica și îl lua cu el, poate mai foloseste la ceva... Se pare că așchia nu sare departe de trunchi... am început să cunosc Strasbourgul căutând cuie vechi, adunând pene şi şireturi pierdute pe stradă.

Nu prea aveam chef să văd orașul, deși e o minune, ca orașele unde visăm să trăim privind blocul gri, la câțiva metri în fața ochilor... dar trebuia să încerc să îmi realizez proiectul. Așa că am luat-o la picior, în căutare de cuie vechi. Dacă aș fi o adevărată, aș lua o tărăbuță după mine și aș striga...”fiaaaare... cuie veeechi luăăăăm...”... Cum ar suna în franceză „je preeeends des clouuus vieeeux...”! 

Lumea se uită ciudat când îi întreb de unde aș putea face rost de cuie vechi, ruginite, îndoite... nimeni nu știe. Unul dintre profii mei a postat un anunț pe Internet – „caut cuie vechi”, fata de la magazinul de artă mi-a sugerat să merg la Decheterie (un fel de groapă de gunoi, bănuiesc) și cam astea au fost ideile...

În căutare de cuie, am ajuns într-un cimitir, am descoperit Muzeul Vodoo din oraș, am mers la periferia Strasbourgului pe șantierele unor noi blocuri, în Kehl, la biserica românească şi în Ittenheim, la o familie de români care are o firmă de construcții, am muncit cot la cot cu băieții care ridicau o casă (ei băteau cuiele pe acoperiș, eu – jos, le scoteam din niște lemne vechi).

Căutarea continuă... și îmi dau seama că noi, românii, avem multe vorbe de duh implicând cuiele... „Mai pune-ți pofta-n cui”, „cui pe cui se scoate”, „cuiul lui Pepelea”... Francezii or avea astfel de expresii sau la ei e ... „mai agață-ți pofta în croissant”?

Din nou, din străinătăți...(a se graseia la citire)...

După rătăciri aventuroase prin țări îndepărtate, murdare, incintant-dezorganizate și furtunoase în colorit, TropaTrop a eșuat în patria fițoșeniei, pe care o programasem de-abia pentru la bătrânețe, fiind prea aproape și prea confortabilă...  Dar cum artistul nedus în Franța nu-i artist cu pașaport în regulă J, m-am sacrificat și iată-mă-s cu rucsacul în băț la Strasbourg, pentru următoarele 4 luni. Acolo unde bate inima Europei, unde-i funcționează „organismele” administrative – instituțiile europene...

Coborând din sferele birocratice în stradă, „microorganismele” sunt la fel de energice – Strasbourgul viermuiește de tineri din toată lumea – studenți, stagiari la Parlamentul European, profesori de diverse limbi străine... La cantina facultății întâlnesc oamenii cei mai diverși, cred că reprezentanți ai tuturor națiilor s-au amestecat aici și stau, hămesiți, la coadă, în pauza de masă. Limba de bază pentru comunicare e franceza, nu engleza, cum ne-am obișnuit „all over the world”.   

                  

Detalii tehnice: eu am zburat cu Lufthansa care te duce doar până în Frankfurt, de unde iei un autobuz care merge la Strasbourg (despre care nimeni nu știe nimic de unde pleacă, mare confuzie, chiar mă miram, oi fi în Germania?!)... nu recomand neapărat varianta asta, însă pentru mine a fost cea mai convenabilă ca preț.

Strasbourgul e un oraș cu alură boemă, plin de bicicliști care îți taie calea peste tot, călare pe niște armăsari cu pedale vechi și deșelați (din câte mi s-a spus, se fură mult biciclete, așa că fie nu se riscă să ia ceva mai bun, fie zdroncănesc căluțul un semestru, după care îl vând).  La Strasbourg nu sunt reguli de trafic decât pentru mașini. În rest, pietonii și bicicliștii traversează ca pe miriște...  

După câteva zile de stres, am găsit printre ultimele camere de la Residence des Arts (nume întâmplător, nu e cămin de artiști) pentru care achit venerabila sumă de 260 de euro plus electricitate... din atotcuprinzătoarea bursă de 406 euro pe lună... În plus, francezii sunt ca niște șoricei de bibliotecă – iubesc hârtiile. O mie și una de formalități printre care și obligația de a asigura locuința (dacă te cazezi la cămin) sau asigurarea de răspundere civilă obligatorie pentru a folosi materialele de la facultate... 

A se remarca politia pe bicicletă!