Decolăm din București cu 2 ore întârziere – perfect ca să
nimerim în mijlocul petrecerii! E 2 noaptea și străzile din centrul Oslo-ului
viermuiesc. Vineri și sâmbătă sunt nopțile de ieșit în oraș, de evadare după o
săptămână de lucru (nu că norvegienii s-ar rupe cu munca…). Așa că femeile se
împleticesc pe tocuri, cu capul descoperit și doar o eșarfă aruncată peste
decolteu (când eu am nasul în fularul de lână și pantaloni de polar), bărbații
țin cu greu direcția, cerșetorii sunt la orele de program. În această
dezlănțuire fără griji, însă, toată lumea vorbește fluent engleza și e gata să
ne răspundă la întrebări, așa că găsim destul de ușor drumul până la gazda
noastră. O norvegiancă drăguță, cu plete castanii, ondulate și tocuri cât turnurile gemene găsește pentru noi adresa pe smartphone în timp ce se clatină ca bătută
de vânt și insistă să ne conducă chiar până la ușa lui Helen.
A doua zi începem explorarea Oslo-ului cu toate pânzele sus,
pe vânt și un început de ploicică. Duminică - orașul e semi-pustiu, lumea e cel
mult refugiată prin parcuri. Începem și noi cu parcul Vigeland, denumit după un
sculptor norvegian foarte conștiincios care l-a umplut cu statui imense de
oameni care se joacă, se luptă, vin pe lume, mor… cercul vieții… temă favorită
a artiștilor norvegieni. Mi se pare cam insipid… parcă mai mult mă inspiră
tabăra de sculptură de la Măgura, jud. Buzău…
Și falusul lui Vigeland...
Prima zi de Norvegia are un iz de tristețe… mi se pare că mă
plimb print-un oraș de carton. Fațadele clădirilor sunt perfecte, toate în
același stil simplu, imitând oarecum cu materiale moderne cabanele de munte construite
din bârne. Străzile sunt aproape pustii, e atâta liniște, ca sub un glob de
sticlă… Oamenii aleargă pe străzi sau prin parcuri, mulți trec cu bicicleta… (nici
în zilele lucrătoare nu vezi mai mult de patru mașini stând la semafor)… atâta
pace, atâta perfecțiune încât mi se pare că seamănă cu pliantele pe care le
împart martorii lui Iehova despre cum ar fi lumea dacă ne-am iubi între noi…
Seara e însă momentul magic al Oslo-ului când parcă orașul
primește suflet: se aprind luminile în case. A devenit ora mea favorită de
plimbare – după șase seara… Electricitatea e foarte ieftină pentru norvegieni
pentru că e produsă în țară, la fel ca cele mai multe lucruri (statul își protejează
resursele, afacerile locale, capacitatea de producție), așa că oamenii își
permit să aprindă imense candelabre sau să lase lămpi aprinse la fiecare
fereastră (probabil un obicei rămas de pe vremea când se trăia în cabane de
munte, izolate). Nu au perdele, așa că, după ce se face întuneric, poți privi
direct în camerele goale și de-abia atunci am simțit că descopăr orașul…
2 comentarii:
Foarte frumos scris ...mi-a placut acest tropa tropa ...
Bafta
Multumesc! Despre Norvegia mai vin si alte povesti...
Trimiteți un comentariu