Hoinarii...de Sa'eb-e-Tibrizi, poet persan... cu dedicație pentru toți visătorii și inconștienții...

... care zburdă pe sârmă, trăind în prezent...

Hoinarii

"N-avem vin deloc, măcar cât să gustăm o clipă,

Iar fără  o sticlă la căpătâi, somnul nu vine.

Dacă buza paharului nu ne-a dăruit sărutări,

Inima noastră rămâne uscată ca un șip gol. 

Cei din palate tremură gândind la loviturile sorții;

Dar noi, hoinarii, de ce să luăm seama la furtuni?

Pe cercul vieții suntem numai un punct șters

Și niciodată n-am știut despre cauze și urmări.

Oglinda noastră nu-i murdară de colbul atașării

Și nu ne pasă că stăm pe cenușă sau pe covor îmblănit."

Sa'eb e principalul poet al Școlii de la Ispahan, născut în 1607 într-o familie de negustori originari din Tabriz. A pimit de la șahul Abbas al II-lea laurii de prinț al poeților.

Poezia este considerată principala formă de exprimare artistică a culturii iraniene... cu impact asupra literaturilor lumii care au preluat elemente de formă - gazelul, catrenul, dar și de tematică - idei ce țin de cunoașterea regulilor care guvernează lumea, de căutarea divinității, de celebrarea vieții a căror neajunsuri sunt privite cu detașare...

Tema vinului, ca băutură paradisiacă și a beției, ca stare de efuziune a celui ce se apropie de divinitate este arhi-prezentă... și provine din tradiția iraniană unde vechii persani venerau vinul. Vinul înseamnă dragoste și bucurie, eliberare, o emanație divină, un simbol al dragostei supreme care se manifestă în creație...idei în opoziție cu faptul că Legea Islamică interzice consumul de vin...