Maine plecam spre Pokhara si de poimaine incepem marea cucerire a traseului Annapurna Sanctuary :)... Voi urca impreuna cu Milena si Lea, doua studente la medicina din Germania. Traseul dureaza cam zece zile, dar depinde de ritmul nostru si ajunge pana la aproximativ 4.000 de m... Jumatate de optmiar :). Restul, in calatoria viitoare...
sâmbătă, 20 martie 2010
vineri, 19 martie 2010
Kathmandu - unic!
Orasul in care nu poti fi simplu plimbăreț. Soferii conduc atat de riscant incat ai senzatia ca se bazeaza pe tine ca vei avea relflexe bune si vei face miscarea corecta
Colorata Asie
Nu sunt suburbiile, e chiar centrul Kathmandu-ului
Intelept la templu. Multi îti picteaza fruntea cu un punct rosu, fie ca vrei, fie ca nu...
Sofer de tuk-tuk. Ma intreb cum poate dormi in mijlocul zgomotului ametitor de claxoane si motoare
Kathmandu love
miercuri, 17 martie 2010
Kathmandu, love at first sight
"Welcome to OUR Nepal", mi-a spus in avion un nepalez simpatic care a lucrat in Afganistan impreuna cu soldati romani. Isi iubeste tara, se vede... Imi spune ca ar trebui sa o vad cand totul e verde, plin de iarba... si prin cuvintele lui spuse cu toata gura, ca si cum ar vorbi despre un fel de mancare, se contureaza imagini.
Muntii pe care ii vad din avion ma lasa fara glas. Munti, vai si drumuri serpuitoare, asta e Nepalul. Cand am trecut de imigratie si am vazut scris: "Welcome to Nepal" mi-am dat seama ca e un vis devenit realitate.
Kathmandu e diferit de orice oras pe care l-am vazut pana acum, e Asia asa cum si-o imagineaza fiecare inainte de a calatori - praf, cladiri darapanate, haine colorate intinse la uscat, trafic haotic, claxoane, copii murdari care urla... L-am iubit din prima clipa. La fel si oamenii - sunt simpatici, glumeti, cu inima deschisa, gata sa imparta o vorba cu tine.
Am senzatia ca intreg Kathmandu-ul e o mahala, foarte asemanatoare cu mahalaua Galatiului din port... Cel putin asa arata inima lui turistica, Thamalul. M-a cucerit atmosfera lui hippy - peste tot se vand obiecte de artizanat colorate, esarfe, haine hippy, mingi de jonglat, carti, bijuterii funky din lana, margele, piele, matase... M-as muta cu totul in Thamal un an...
Muntii pe care ii vad din avion ma lasa fara glas. Munti, vai si drumuri serpuitoare, asta e Nepalul. Cand am trecut de imigratie si am vazut scris: "Welcome to Nepal" mi-am dat seama ca e un vis devenit realitate.
Kathmandu e diferit de orice oras pe care l-am vazut pana acum, e Asia asa cum si-o imagineaza fiecare inainte de a calatori - praf, cladiri darapanate, haine colorate intinse la uscat, trafic haotic, claxoane, copii murdari care urla... L-am iubit din prima clipa. La fel si oamenii - sunt simpatici, glumeti, cu inima deschisa, gata sa imparta o vorba cu tine.
Am senzatia ca intreg Kathmandu-ul e o mahala, foarte asemanatoare cu mahalaua Galatiului din port... Cel putin asa arata inima lui turistica, Thamalul. M-a cucerit atmosfera lui hippy - peste tot se vand obiecte de artizanat colorate, esarfe, haine hippy, mingi de jonglat, carti, bijuterii funky din lana, margele, piele, matase... M-as muta cu totul in Thamal un an...
marți, 16 martie 2010
Waiting in New Delhi
Oricat as iubi aeroporturile, protocolul de tranzit din New Delhi e cel mai de cacao de care am avut parte pana acum. Practic, esti restrictionat intr-o zona de dimensiunea salii de asteptare din autogara din Galati, cu aproximativ acelasi aspect. Magazinele unde sa te zgaiesti sa mai treaca timpul sunt dincolo de check-in, asa ca... adio! Ma foiesc, incerc sa ies pe cealalta usa, dar indianul ma trimite inapoi ca pe catei sau pe copii, imi arata cu degetul: "Go inside!"
Nu e nimic de facut, pe pereti sunt vreo doua televizoare fara glas, asa ca degeaba sunt pe Discovery, nici macar nu au subtitrari. E suportabil, dar nu daca trebuie sa dormi acolo - doar cateva scaune pe care te poti intinde (vanez, bineinteles, unul dintre ele), restul tari si despartite de bare, sa nu te poti lungi.
Dau de urma unei retele internet wireless, chipurile free, numai ca trebuie sa te inregistrezi cu numarul de telefon din tara de origine si se pare ca programul nu a auzit de Romania, asa ca trebuie sa ma rog de o indianca sa-mi imprumute numarul ei de telefon. E de acord, dar imi spune ca dupa o ora conexiunea se intrerupe si nu vrea sa-si mai introduca numarul de telefon inca o data. Halal wi-fi free!
Trebuie sa ajung intr-o zi si in faimoasa Indie, dar dupa cum arata lucrurile in aeroport, locatie cat de cat civilizata, nu vreau sa-mi imaginez felul in care functioneaza societatea in restul tarii. Nu s-a auzit de cozi organizate, lumea se imbulzeste dezordonat, care cum apuca, zborurile sunt intarziate, isi schimba ora de decolare sau poarta in ultimul moment... Dezamagire fata de aeroportul modern si elegant din Bangkok. Si... oamenii de la check-in poarta arme. Nu mai am aceeasi simpatie pentru India cand am aflat ca, impreuna cu China, sustine dictatura militara din Myanmar.
Nu e nimic de facut, pe pereti sunt vreo doua televizoare fara glas, asa ca degeaba sunt pe Discovery, nici macar nu au subtitrari. E suportabil, dar nu daca trebuie sa dormi acolo - doar cateva scaune pe care te poti intinde (vanez, bineinteles, unul dintre ele), restul tari si despartite de bare, sa nu te poti lungi.
Dau de urma unei retele internet wireless, chipurile free, numai ca trebuie sa te inregistrezi cu numarul de telefon din tara de origine si se pare ca programul nu a auzit de Romania, asa ca trebuie sa ma rog de o indianca sa-mi imprumute numarul ei de telefon. E de acord, dar imi spune ca dupa o ora conexiunea se intrerupe si nu vrea sa-si mai introduca numarul de telefon inca o data. Halal wi-fi free!
Trebuie sa ajung intr-o zi si in faimoasa Indie, dar dupa cum arata lucrurile in aeroport, locatie cat de cat civilizata, nu vreau sa-mi imaginez felul in care functioneaza societatea in restul tarii. Nu s-a auzit de cozi organizate, lumea se imbulzeste dezordonat, care cum apuca, zborurile sunt intarziate, isi schimba ora de decolare sau poarta in ultimul moment... Dezamagire fata de aeroportul modern si elegant din Bangkok. Si... oamenii de la check-in poarta arme. Nu mai am aceeasi simpatie pentru India cand am aflat ca, impreuna cu China, sustine dictatura militara din Myanmar.
Amelia
In Boeingul nou-nout care ma duce spre Delhi, ma uit la un film despre Amelia Earhart, prima femeie care a traversat Atlanticul cu avionul si apoi a disparut misterios in Pacific in 1937 in incercarea de a face inconjorul lumii in zbor.
Mi-au placut cateva replici:
„Who wants a life imprisoned in safety?” De acord.
„When I flew over the sea I felt transported to a simple, safe, beautiful place where everything was comprehensible”
„On my 7th birthday my dad gave me a globe. I was spinning it slowly, reading the names of all those strange places – Morocco, Spain, Etiopia, dreaming one day I will go to all these places” Imi aminteste de harta mea de pe usa dormitorului, de degetul care se plimba peste Indonezia si indepartata Asie intrebandu-ma, la fel, daca voi ajunge vreodata acolo...
„I want to be free, a vagabond of the air... Flying the world...”
„Want a tip? If I listened to all those that told me it was impossible I would have never flied”
„No borders, just horizons. Only freedom”
Mi-au placut cateva replici:
„Who wants a life imprisoned in safety?” De acord.
„When I flew over the sea I felt transported to a simple, safe, beautiful place where everything was comprehensible”
„On my 7th birthday my dad gave me a globe. I was spinning it slowly, reading the names of all those strange places – Morocco, Spain, Etiopia, dreaming one day I will go to all these places” Imi aminteste de harta mea de pe usa dormitorului, de degetul care se plimba peste Indonezia si indepartata Asie intrebandu-ma, la fel, daca voi ajunge vreodata acolo...
„I want to be free, a vagabond of the air... Flying the world...”
„Want a tip? If I listened to all those that told me it was impossible I would have never flied”
„No borders, just horizons. Only freedom”
Mai degraba binecuvantata... (Bangkok-New Delhi)
M-am intrebat de multe ori daca faptul ca ma intereseaza lucruri atat de diverse e o binecuvantare sau un blestem.
Si totusi... nimic n-a fost in zadar, nici una din ratacirile mele; din fiecare mi-a ramas cate ceva – din dans, din balet, din catarat, din fotografie, din sporturi, din studiul literaturii, din desen. Unele toane au ramas in viata de zi cu zi. Baletul si sporturile pentru pregatirea fizica, aparatul foto pe care il iau cu mine oriunde, calatoriile care imi fac familiare parti indepartate din lume, imi dau perspectiva propriei experiente (voi citi cu totul altfel stirile de acum incolo, mult mai „personal”, cunoscand tarile respective).
Uneori mi se spune: „Tu n-o sa te opresti niciodata, vei dori sa inveti mereu altceva, mereu... nici nu stii ce cauti, esti ca fat-frumos care vrea tinerete fara batranete si viata fara de moarte...” Poate-i adevarat. Ar trebui sa ma tem? Sau viata mea va fi mereu bogata, mereu cu un scop?
Calatoriile imi dau perspectiva. Stiu ca e mult spus, dar sunt ca un fel de meditatie... autobuzul, trenul sau avionul merg, ducandu-ma spre destinatie si gandurile mele alearga libere, o data cu drumul, relaxate... libere, asta e cuvantul.
Savurez un pahar de Cola si privesc norii – ceea ce pictorii de motive religioase au reprezentat intotdeauna ca „Imparatia Cerurilor”, „Regatul Ingerilor” – pufosi, imaculati, luminati dulce dintr-o parte de apus. Cand vezi lucruri atat de frumoase te gandesti ca lumea noastra e chiar paradisul fizic, folosit drept metafora de catre religii pentru o stare sufleteasca de liniste si impacare – paradisul interior. (Doar ce simtim cand privim norii sau padurea sau cascadele? Nu ne gandim; simtim; suntem muti. E doar „oau” si ceva interior, indescriptibil. Ceva care trebuie simtit de fiecare, ceva care nu se denumeste prin concepte, nu se explica in carti, ci se simte in maniera personala – pe asta se centreaza filosofia buddhista, pe propria practica si experienta)
E nostim cum in calatorii lucrurile care acasa erau parte din firesc, banale devin speciale. Ca un pahar de Cola, ca o franzela; uneori (mai ales in Asia de sud-est), apa calda de la dus.
... Si lista mea continua. Sarah (carlandsarah.travellerspoint.com) mi-a deschis curiozitatea pentru yoga (tot un fel de balet, dar nu atat de dur ca exercitiu fizic), avioanele mi-au amintit de visul de a zbura, inca nu am luat lectii de calarie, mi-as dori sa incerc cursurile de vipassana de zece zile, sa citesc mai mult despre istoria religiilor... si sa descopar calea de a-mi lua viata de la capat in tara, acum ca mi-e greu sa ma mai imaginez angajata...
Poate ca sunt mai degraba binecuvantata...
Si totusi... nimic n-a fost in zadar, nici una din ratacirile mele; din fiecare mi-a ramas cate ceva – din dans, din balet, din catarat, din fotografie, din sporturi, din studiul literaturii, din desen. Unele toane au ramas in viata de zi cu zi. Baletul si sporturile pentru pregatirea fizica, aparatul foto pe care il iau cu mine oriunde, calatoriile care imi fac familiare parti indepartate din lume, imi dau perspectiva propriei experiente (voi citi cu totul altfel stirile de acum incolo, mult mai „personal”, cunoscand tarile respective).
Uneori mi se spune: „Tu n-o sa te opresti niciodata, vei dori sa inveti mereu altceva, mereu... nici nu stii ce cauti, esti ca fat-frumos care vrea tinerete fara batranete si viata fara de moarte...” Poate-i adevarat. Ar trebui sa ma tem? Sau viata mea va fi mereu bogata, mereu cu un scop?
Calatoriile imi dau perspectiva. Stiu ca e mult spus, dar sunt ca un fel de meditatie... autobuzul, trenul sau avionul merg, ducandu-ma spre destinatie si gandurile mele alearga libere, o data cu drumul, relaxate... libere, asta e cuvantul.
Savurez un pahar de Cola si privesc norii – ceea ce pictorii de motive religioase au reprezentat intotdeauna ca „Imparatia Cerurilor”, „Regatul Ingerilor” – pufosi, imaculati, luminati dulce dintr-o parte de apus. Cand vezi lucruri atat de frumoase te gandesti ca lumea noastra e chiar paradisul fizic, folosit drept metafora de catre religii pentru o stare sufleteasca de liniste si impacare – paradisul interior. (Doar ce simtim cand privim norii sau padurea sau cascadele? Nu ne gandim; simtim; suntem muti. E doar „oau” si ceva interior, indescriptibil. Ceva care trebuie simtit de fiecare, ceva care nu se denumeste prin concepte, nu se explica in carti, ci se simte in maniera personala – pe asta se centreaza filosofia buddhista, pe propria practica si experienta)
E nostim cum in calatorii lucrurile care acasa erau parte din firesc, banale devin speciale. Ca un pahar de Cola, ca o franzela; uneori (mai ales in Asia de sud-est), apa calda de la dus.
... Si lista mea continua. Sarah (carlandsarah.travellerspoint.com) mi-a deschis curiozitatea pentru yoga (tot un fel de balet, dar nu atat de dur ca exercitiu fizic), avioanele mi-au amintit de visul de a zbura, inca nu am luat lectii de calarie, mi-as dori sa incerc cursurile de vipassana de zece zile, sa citesc mai mult despre istoria religiilor... si sa descopar calea de a-mi lua viata de la capat in tara, acum ca mi-e greu sa ma mai imaginez angajata...
Poate ca sunt mai degraba binecuvantata...
Intr-o zi o sa invat sa zbor (Vientiane-Bangkok)
Ador sa zbor. Si chiar daca viata mea de acum inainte e o nebuloasa, cand m-am urcat in avion am gandit: „Sunt sigura ca intr-o zi o sa invat sa zbor”. Sau sa sar cu parasuta.
E una dintre activitatile care iti golesc mintea de orice, ca si skiul sau snorkellingul. Privesc in jos, spre formele abstracte create de oameni pe pamant si ma simt ca in Pulau Derawan in Indonezia (pulau=insula), cu Gosia, cand priveam spre viata subacvatica de dedesubt.
Ador sa fiu un vagabond al aeroporturilor. Sa arat ca un calator fara bani, sa ma plimb prin magazinele sclipitoare, sa petrec ore in sir citind in waiting lounge, sa dorm in aeroport, sa pastrez din sucul sau mancarea din avion pentru „mai tarziu” (Thai Airways si Jet Airways – India au avut mancare si dulciuri excelente!)
Iubesc aeroporturile, simt ca aici se deschide lumea, ca intr-adevar calatoresc. Poate pentru ca sunt atat de rare in calatoriile mele; le savurez. Aerul lor fancy, muzica lor clasica la volum discret, protocolul de zbor, pilotii si stewardesele cu trollerele lor elegante... Sa beau cafea cu lapte si sa ma uit la nori...
E una dintre activitatile care iti golesc mintea de orice, ca si skiul sau snorkellingul. Privesc in jos, spre formele abstracte create de oameni pe pamant si ma simt ca in Pulau Derawan in Indonezia (pulau=insula), cu Gosia, cand priveam spre viata subacvatica de dedesubt.
Ador sa fiu un vagabond al aeroporturilor. Sa arat ca un calator fara bani, sa ma plimb prin magazinele sclipitoare, sa petrec ore in sir citind in waiting lounge, sa dorm in aeroport, sa pastrez din sucul sau mancarea din avion pentru „mai tarziu” (Thai Airways si Jet Airways – India au avut mancare si dulciuri excelente!)
Iubesc aeroporturile, simt ca aici se deschide lumea, ca intr-adevar calatoresc. Poate pentru ca sunt atat de rare in calatoriile mele; le savurez. Aerul lor fancy, muzica lor clasica la volum discret, protocolul de zbor, pilotii si stewardesele cu trollerele lor elegante... Sa beau cafea cu lapte si sa ma uit la nori...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
About
