Din KL Sentral, trenul spre Bangkok a plecat cu intarziere, ceea ce urma sa imi prelungeasca aceasta calatorie pana la peste 36 de ore...
A fost, insa, o experienta... si nu as schimba-o pe o calatorie cu avionul.
In gara l-am cunoscut pe Boris, un elvetian vorbaret de la care am primit o carte - "Christ philosophe", de Frederic Lenoir care e foarte draguta (cu ocazia asta imi dau seama ca profii de franceza din liceu si-au facut treaba - dupa atatia ani in care nu am vorbit franceza, pot sa citesc o carte fara dictionar). Mi-a scris ceva pe ea si eu o s-o dau mai departe altui vorbitor de franceza, cand o s-o termin (si cand Boris va fi batran, o sa ajunga din nou la el... scanata, in format electronic :).
La frontiera cu Thailanda ne-am intalnit cu o familie admirabila (uneori nu-ti vine sa crezi ca exista asa minuni) - mama (insarcinata cam in luna a 6-7 a - parea foarte tanara, ziceai ca avea 17 ani), tata si CINCI copii (cel mai mare avand vreo 10 ani) calatoreau prin Asia (o sa postez o poza cu ei - atat de frumosi! - ca in Sunetul Muzicii)
Trenul spre Bangkok arata exact ca in filmele cu Indiana Jones - fara ferestre, doar cu niste storuri rabatabile, cu ventilatoare in tavan si foarte, foarte vechi. Bineinteles, toate ferestrele si usile trenului deschise (trenul pana la granita Malaysia-Thailanda a fost si el nostim, usile se inchideau cu zavorul, ca la buda), prin statii se perindau mereu vanzatori ambulanti cu fructe, mancare si apa. Semnalul de tren in garile din Thailanda nu se da prin radio, ci cu un clopot pe care il suna impegatul, ca la cazarma...
In Thailanda, cultura musulmana pare destul de puternica... pentru ca n-am vazut niciodata oameni in Indonezia rugandu-se in tren sau in autobuz, la asfintitul soarelui, dar in trenul spre Bangkok, da...
A fost, insa, o experienta... si nu as schimba-o pe o calatorie cu avionul.
In gara l-am cunoscut pe Boris, un elvetian vorbaret de la care am primit o carte - "Christ philosophe", de Frederic Lenoir care e foarte draguta (cu ocazia asta imi dau seama ca profii de franceza din liceu si-au facut treaba - dupa atatia ani in care nu am vorbit franceza, pot sa citesc o carte fara dictionar). Mi-a scris ceva pe ea si eu o s-o dau mai departe altui vorbitor de franceza, cand o s-o termin (si cand Boris va fi batran, o sa ajunga din nou la el... scanata, in format electronic :).
La frontiera cu Thailanda ne-am intalnit cu o familie admirabila (uneori nu-ti vine sa crezi ca exista asa minuni) - mama (insarcinata cam in luna a 6-7 a - parea foarte tanara, ziceai ca avea 17 ani), tata si CINCI copii (cel mai mare avand vreo 10 ani) calatoreau prin Asia (o sa postez o poza cu ei - atat de frumosi! - ca in Sunetul Muzicii)
Trenul spre Bangkok arata exact ca in filmele cu Indiana Jones - fara ferestre, doar cu niste storuri rabatabile, cu ventilatoare in tavan si foarte, foarte vechi. Bineinteles, toate ferestrele si usile trenului deschise (trenul pana la granita Malaysia-Thailanda a fost si el nostim, usile se inchideau cu zavorul, ca la buda), prin statii se perindau mereu vanzatori ambulanti cu fructe, mancare si apa. Semnalul de tren in garile din Thailanda nu se da prin radio, ci cu un clopot pe care il suna impegatul, ca la cazarma...
In Thailanda, cultura musulmana pare destul de puternica... pentru ca n-am vazut niciodata oameni in Indonezia rugandu-se in tren sau in autobuz, la asfintitul soarelui, dar in trenul spre Bangkok, da...
.JPG)
