joi, 11 februarie 2010

O farfurie de Asia














Bineinteles, prezentarea ne apartine (mie si lui RR, colega mea de casa) - oua de prepelita si un rulou cu banana inauntru



Gado-gado = mancare vegetariana cu tempe, tahu, sos de alune, oua, vegetale, creveti (care se cheama krupuk)










Es Campur - o gustare dulce - un fel de supa din diverse feluri de jeleuri si fructe, cu gheata

















Soto - supa cu pui, orez, vegetale

















Mi goreng - taitei prajiti cu vegetale si ou











Nasi goreng mera - orez rosu prajit, cu ceva verzaturi si carne de pui












Indonezienii, creativi la toate capitolele













Amintire din Bali!

joi, 4 februarie 2010

Exotic Bali...







O noua provocare? Nu, nu am incercat surfing... e unul dintre putinele sporturi trasnite care nu ma atrage















Lipeala in Bali !!!















Curtea interioara a unui hotel din Ubud - 80 de dolari pe noapte

















Ayo, come to Bali!















Ceremonia de la sase de asezare a ofrandei la un magazin din Ubud


















Bule intr-o galerie de arta din Ubud









Oprire pe traseul de rafting la o "statiune" de Yoga
































Rafting













Plaja Jimbaran











Plaja Kuta, in top ten cele mai frumoase din lume
(una dintre explicatiile care mi s-au dat pentru deversarea de deseuri de pe plaja a fost "low season", desi sezon e cam tot timpul... era plin de oameni)










Templu pe coasta
























Maimute furacioase - la intrarea in templu ti se spune sa iti scoti ceasul, cerceii, ochelarii de soare si alte bijuterii si sa ai grija la aparatul foto pentru ca maimutele sunt cleptomane. Ti se mai da si o esarfa pe care sa o legi in jurul taliei, semn ca ti-ai inghtit toate frustrarile si sentimentele negative si nu le vei lasa la suprafata. Cei care sunt in perioada de doliu nu au voie sa intre in templu pentru ca e dificil sa isi invinga durerea.

Bali - bule land

Despre exoticul Bali, in jurul caruia imaginatia europeanului tese povesti si imagini... e plin de verdeata si de o atmosfera spirituala aparte (avand in vedere ca peste tot, pe strazi, in fata magazinelor, in case trebuie sa fii atent sa nu calci peste cosulete mici cu flori si putin orez – offerings pentru zei... De mai multe ori pe zi, localnicii aseaza aceste ofrande in fata caselor sau magazinelor, intr-o mica ceremonie intima - ideea este de a da inapoi simbolic ceea ce le-a fost oferit de catre zei. Fiecare casa are un altar, dar uneori localnicii au altare chiar si in magazine sau pe strada). Un lucru nostim – statuile din Bali sunt imbracate in sarong pentru decenta... Un detaliu util - daca esti primul sau ultimul cumparator, superstitiile ii obliga sa iti dea pretul pe care il ceri pentru produs, oricat de mic ar fi.
Pe de alta parte, zona Kuta din Denpasar e centrul dezmatului, o enclava pentru albii veniti la distractii exotice si foarte foarte ieftine. Se ofera totul de la plaje, masaj, cluburi de toate genurile (unul dintre cluburile pentru gay se cheama Braveheart) pana la droguri, alcool si fetite. E firesc sa dai o tura prin Kuta pe la 10 seara si sa auzi o conversatie in gura mare intre un indonezian si un bule (strain cu pielea alba): „Deci, pana la urma, ce oferi – cocaina, hasis, marijuana si mai ce?” intreaba bule, trecand pe langa noi si numarandu-le pe degete. Sau, te trezesti ca ti se arunca intrebarea obisnuita: „Transport, mister?” completata pe un ton mai jos: „Hasis?” Fetele de 15 ani sunt tranzactionate in acelasi mod, pe strada...
Ne-am distrat pe seama motivului australianului beat care e o parte importanta din atmosfera Kuta... (Australienii viziteaza frecvent Bali pentru vacanta, fiind aproape si deschis la orice gen de distractie)
Plaja din Kuta a fost o dezamagire – mai murdar ca la Mamaia si valuri imense asa ca nu am inotat cine stie ce.
Ubud e centrul artistic al Denpasarului – un satuc frumos, plin de hoteluri si casute superbe, cu piscini turquoise, curti interioare, palmieri si canale unde inoata pesti colorati, magazine ale designerilor, galerii de arta (cele mai multe, totusi, vand kitschuri si uratenii), temple...
Locuit de artisti, tineri in luna de miere, bule ajunsi la batranete care isi permit sa se retraga intr-un loc atat de exotic si sa fie fericiti...
Pe raul din Ubud am facut rafting toata echipa intr-una din zile, ceea ce ne-a dat ocazia sa vedem statiunile de cinci stele unde bule se retrag sa faca yoga, incojurate de liniste, respirand armonie cu umbrelutele lor imaculate, cu casutele scufundate in verdeata...
La polul pragmatic al realitatii, Denpasar e incredibil de aglomerat, cu strazi foarte proaste si un trafic agresiv. La intoarcerea in Yogya, mi s-a parut ca m-am intors in provincie, intr-un orasel cu doua stradute si trafic linistit, unde nimeni nu claxoneaza, nimeni nu se lupta pentru 50 de centimentri de sosea...
Din pacate, nu am reusit sa vad din Bali ceea ce as fi vrut – coasta Amet am auzit ca e minunata, as fi vrut sa ajung acolo mai ales pentru snorkelling. Viata de bule din Kuta m-a cuprins cu totul si vacanta in Bali a fost pentru mine mai mult un timp pe care l-am petrecut cu prietenii, fara sa vizitam ceva anume, doar pierzand timpul prin Kuta si Ubud (Gosia, prietena mea poloneza, partenera de calatorii, cu care ma voi vedea de-acum in kampung Europa – „satul Europa”, Sanja din Slovenia cu care am ramas prietena din primele zile in Jakarta, Dragos si Petru, profesorii de engleza care locuiesc in Korea si familia Loghin care locuieste in Bali de opt ani si de zece in Indonezia).

Imobiliare... vând casă la roșu cu fericire centrală

Când ai reușit să-ți iei apartament, îți faci credit să-l renovezi, dacă îți merg bine afacerile, începi să lucrezi la o vilă, dacă te ține Dumnezeu, și la a doua, că poate ai doi copii și să ai ce să le lași... poate ăsta este motivul pentru care atât de puțini români călătoresc prin Asia. De câte case ai nevoie într-o viață de om pentru a fi fericit? Una în Elveția, una în Italia... De fapt, casele de care avem nevoie cu adevarat pică din cer, necondiționate de nimic, pe neașteptate și se resorb în evoluția noastră.
Câte lumi sunt pe lumea asta, câte lumi cuprinse în alte lumi, câtă culoare, câtă vibrație, câtă întindere amețitoare pe care n-o vom vedea niciodată pe geamul tramvaiului care ne duce și ne aduce de la serviciu, absorbit de gravitația oarbă a orașului, a timpului orb, egal cu el însuși, care curge prin noi, uscându-ne între cei patru pereții ai muncii noastre de o viață...
Casele sunt vii, ca oamenii, se schimbă o dată cu locuitorii lor, acasă de atunci nu mai există așa cum poate acest cald și liniștit acasă nu va mai exista peste un an. Povestea începe, ca la romantici, cu casa bunicilor din care, târziu, ca adult, mi-au făcut cu ochiul cotloane familiare cărora le reținusem detaliile pe când mă jucam sau învățam tolănită pe jos; această casă și-a încheiat cariera după moartea bunicii... Casa învăluită de viţă de vie şi linişte a socrilor, cu sobe fierbinți iarna, cu plapumi groase, cu atâta liniște... pe care am lăsat-o în urma deschizând capacul celei mai mari surprize a vieţii mele – casa din Indonezia.
Mă mișc prin Yogya ca și cum mi-aș străbate propria persoană – mediul cel mai familiar cu putință. Piesele puzzle-ului se potrivesc ca atunci când te îndrăgostești și „e să fie” și ești uimit de atâtea similarități. E ca într-o vrajă... camera mea e făcută pentru mine, cu fereastră imensă pe un perete, luna luminează ca un felinar puternic curtea pavata, palmierii își mișcă grațios și leneș frunzele, timpul e în sfârșit al meu – deschizânud-mi cu o mișcare generoasă de braţ paleta de oportunităţi la care am visat mereu – să studiez tot ce-mi trece prin cap.
Prietenii îmi dovedesc zilnic cât de multe mai sunt de aflat despre lume, iar Yogya mi-a împlinit fantezia originară în cine știe ce povești cu haiduci de a avea un căluț al meu – o motocicletă.
Ochii alunecă peste câmpurile incredibil de verzi, care ai zice că nu există decât în filme, caut culoarea în borcănașele cu pigment, culoarea care mă va readuce în acest acasă din amintire atunci când voi fi închis și această ușă. Un fluture mare ezită înainte de a-și deschide aripile și de a se odihni pe borcănașul albastru. E negru catifelat, fiecare aripă are ochi albi, tiviți cu nervuri violete. E una dintre clipele în care îți ții respirația sperând s-o faci să dureze mai mult... și zboară mai departe, așa cum zboară din noi casele, conturile din bancă, prietenii, familiile, joburile, când, într-o închidere catifelată de aripi, totul se concentrează în întrebarea dacă ai fost sau nu fericit.

marți, 12 ianuarie 2010

Mencintai seni daripada makanan - Examen la Institut Seni




Artistul se strecoara in becak, sub lucrare














Conducatorii de becak sunt super-incantati sa transporte lucrarile, mai ales ca in Indonezia orice forma de arta este foarte admirata si e o mandrie sa ai copilul in scoala de arta - :) nu ca in Romania "fa-te, avocat, Sandele - termopane, termopane, tata"!




Cel mai placut examen la care am participat, atat pentru ca am admirat lucrarile colegilor, cat si pentru ca am luat parte la relatia atat de speciala dintre profesorii indonezieni si studenti.
Cultura din Indonezia, sustinuta de ideea de familie, dar si de respect (limba javaneza este construita pe nivele de respect fata de interlocutor, iar acestea sunt total diferite intre ele ca si lexic) este cadrul care le permite profesorilor sa fie atat de deschisi, sa glumeasca, sa se apropie atat de mult de studenti fara ca acestia sa isi permita glume de aiurea sau "nu fac tema asta asta, ca proful e de treaba"... (e adevarat, aici e vorba de arta, deci pasiune, si nu de obligatie)
Motocicletele incarcate cu tablouri opresc in fata cladirii, lucrarile se insira langa perete, profii fac misto de o culoare sau o postura a vreunui personaj, colegii mei se ajuta intre ei sa-si expuna pentru cateva minute in fata dosen-ilor (dosen=prof) munca pe un intreg semestru, imprumuta ramele de la unii la altii, din tavan atarna tablouri care compun o expozitie de nuduri ale studentilor mai avansati... bineinteles, mi-a fost groaznic de ciuda ca nu avut aparatul de fotografiat cu mine...
In tabloul in care trebuia sa ne desenam spatiul personal, zaresc in camera unui coleg o chitara, precum si un afis pe care scrie simpatic: "Mencintai seni daripada makanan" (sa iubim arta mai mult decat mancarea! - ceea ce e mare lucru pentru o natiune careia ii place atat de mult sa manance)...
Am crescut de cand am ajuns in Indonezia, acum nu-mi mai admir colegii fara rezerve ca la inceput. De fapt, doar cativa dintre ei au cu adevarat talent, restul poate vor creste in cei trei ani de studiu care ii mai asteapta...
Mencinta Institut Seni pentru toate incurajarile profesorilor, pentru toata rabdarea de a ma convinge de punctele pozitive ale lucrarilor mele si de a trece cu vederea pe cele negative, pentru zambetul cu care mi-au spus sa am incredere in mine, pentru lucrarile colegilor care m-au facut de fiecare data sa ma intorc acasa si sa vreau sa desenez mai bine.

vineri, 8 ianuarie 2010

Selamat tahun baru, 2010!




Poza de la concertul de Anul Nou al prietenilor cu palaria mea cea noua!! - 11.45









Ralu si lucrarea cu trenul - pentru o iubitoare a garilor de provincie - sedinta foto de prosteala la 4 dimineata









Blocaj de 15 minute in trafic pe strazile din Yogya de Anul Nou
Selamat tahun baru dari Indonesia! - Felicitari de Anul Nou din Indonezia!

Am o superstitie legata de Anul Nou care - fie din cauza ca e adanc infipta in subconstientul meu, fie ca o fi ceva adevarat - se cam adevereste. Nu am nevoie sa citesc horoscopul, ceea ce simt sau fac in noaptea de Anul Nou se perpetueaza tot anul... Pentru 2010... am condus motocicleta patru ore, am vazut un spectacol de muzica al unor prieteni intr-o gradina imensa, pe malul unui rau si am sters-o fara sa le spun "la revedere" pentru ca nu prea imi gaseam locul (apoi mi-a parut rau pentru ca m-au cautat prin gradina). Inainte de 11 noaptea mi-a fost foame si am dat gata o farfurie mare de "nasi goreng", pe drumul de intoarcere mi-a fost frig, dar a fost placut sa gonesc singura pe strazi.

RR, colega mea de casa, mi-a repetat mereu: Tidak boleh "sad" malam ini, Ralu! Harus happy! - Nu tebuie sa fii trista in noaptea asta, trebuie sa fii fericita! Superstitia asta imi creaza ceva stres, dar pana la urma am lasat-o balta - oricum se va intampla ce e scris sa fie!

miercuri, 2 decembrie 2009

Bloody photos!














Procesiune de inmormantare













Abia dupa cel de-al doilea taur ucis mortul este considerat mort, iar pe spinarea celui de-al doilea, sufletul sau parasete satul













Some kind of jim morrison :) ...




















Tau-Tau - sculptura care reproduce chipul persoanei decedate












Tinerii din familie poarta cotume traditionale



















:) Liniste in Toraja





















Paznic













Cimitir traditional















Casa traditionala, cu acoperisul de forma unei barci
















Pregatirea pranzului de la 'pomana'






































Inteleptii satului





About

toateBlogurile.ro