duminică, 1 noiembrie 2009

Rascruce dupa Loksado

Ca orice calatorie si aceasta are momentele ei in care totul merge foarte lent, impotmolit. Presiunea psihica atunci cand calatoresti singura, mai ales ca fata, prin Indonezia, este imensa. La fiecare pas, esti atractia publicului, cuvantul bule e peste tot, toata lumea iti studiaza gesturile, fata, ba mai si comenteaza cu privire la ceea ce faci, la ceea ce mananci, la ceea ce cumperi. Mai ales cand esti intr-un mic orasel de tranzit (Kandangan) in care nu ai ce sa faci pentru aproape o zi intreaga... Apropourile masculine nu se compara cu ceea ce avem in Romania, totusi exista si uneori iti vine sa-i imbrancesti pe toti deoparte, sa te lase in pace...
Solutia mea a fost sa ma ascund intr-un net cafe... si sa imi amintesc de padurea din Loksado, un satuc la marginea junglei, cu poduri suspendate deasupra unui rau in care toata lumea inoata, pescuieste, se spala si face caca. In Loksado, pentru "straini" exista un alt cuvant - "Turis". E numele cu care timp de doua zile m-au strigat copii din zona, tinandu-se tot timpul dupa mine.
Padurea e fantastica - puternica, salbatica, zbarlita in toate partile de bambusi, palmieri. Din loc in loc arborii de cauciuc sunt crestati, iar lichidul se strange intr-o jumatate de nuca de cocos.
Vietati incredibil de colorate misuna prin aceasta padure - fluturi imensi, negri, cu model de un turquoise viu sau verde, libelule svelte cu corpul rosu... Cascada e dincolo de un sat dayak, insa singurul elememt traditional pe care l-am putut vedea a fost locul unde isi tin, se pare, ceremoniile... in rest, case normale, cu antena parabolica si motocicleta la intrare... Profesorul de la scoala din sat imi spune ca Dayacii vin doar de doua ori pe an sa isi sustina ceremoniile, in rest traiesc in jungla si migreaza in fiecare an din loc in loc, construind noi case in padure.

Banjarmasin - Venezia Kalimantanului

Banjarmasin, poetic denumit "Orasul celor o mie de rauri" e o venezie in mizerie, un ghem de canale cu apa galbuie si maghernite proptite deasupra apei pe stalpi care zici ca stau sa cada, pe sub care colcaie sobolani cat puii de pisica.
Cele doua malluri ale orasului sunt pustii - doar eu si vanzatorii si nicaieri nu scap de aceleasi intrebari care devin obositoare, la fiecare pas: "De unde sunt, cati ani am, unde ma duc?"
Dincolo de farmecul de maghernita mizera si de oras al luntrelor, in Banjarmasin am cunoscut niste oameni minunati - familia la care am stat - Keluarga Beruang (familia de ursi), cum ii place Lalei sa ii spuna.
Impreuna cu ei am fost la Martapura, unde e de vizitat un complex comercial plin cu bijuterii. Oraselul aflat la 40 de km de Banjarmasin e renumit pentru productia de bijuterii cu pietre pretioase si diamante; in apropiere se afla cateva exploatari de acest gen.
Politistii, prietenii mei din calatorii, s-au interesat pentru mine in legatura cu o barca spre Negara, mirandu-se de intentiile mele curajoase. Si sa nu uit de echipa simpatica din supermarket care mi-a ajustat cu foarfeca cerceii pentru a ajunge la dimensiunea pe care mi-o doream (kecil, kecil-mici, mici), de fata care a vrut sa imi dea cerceii ei cand colegii pareau sa nu se descurce prea bine sa scoata la lumina noul design.
Cum pentru o calatorie cu barca mai trebuia sa pierd o zi in Banjarmasin, am decis sa plec cu autobuzul spre Loksado, orasel unde ma astept sa gasesc jungla si cascade...

joi, 29 octombrie 2009

Bye bye , Surabaya!

Singura bule de pe vas, ma strecor printre privirile tuturor. Puntea cea mai de sus, asa cum mi-am imaginat, luna atarna din cer, leganandu-se, jumatate.
Plecam cu intarziere... bye bye Surabaya - raman in urma luminile orasului si portul care mi-a devenit familliar.
Surabaya e cel mai mare port pe care l-am vizitat pana acum - lasam in urma vase tip cargo, vase de pasageri ancorate in apropiere de port, incet-incet se face liniste, doar vantul si sunetul regulat al motorului.
Oamenii dorm invalmasiti si, da, avem un cocos la bord care tine sa isi faca datoria, il aud de unde stau cocotata, izolata in momentul asta al calatoriei la care m-am gandit atat. Al doilea cocos isi face auzita prezenta... dialogheaza.
Stele sudului, deasupra, necunoscute. Indonezia mi-e draga, ca o lume la care am visat si mi-a depasit asteptarile.
Vantul imi flutura parul, adormindu-mi gandurile, amortindu-le pe masra ce intunericul se apropie tot mai mult. Curand, nici o lumina decat punctele albe ale stelelor. Ca marinarii de la inceputul lumii... Imi lipseste petecul lipit de ochi si papagalul...
...................................................................................................................................................................

Am dormit aproape in continuu 20 de ore, incercand sa tin sub control senzatia de permanenta ameteala. Intr-una dintre pauze, spre seara, am urcat din nou pe puntea de sus.
E un sentiment ciudat de tristete in mijlocul marii. Mi-am imaginat ca daca as vedea apa oriunde imprejur imi va da o senzatie de liniste, de impacare. In schimb, e mai mult gustul amar al depresiei, al disperarii.

Pulau Madura

Legata de Surabaya printr-un pod nou-nout, Pulau Madura e un petec de pamant sfaramicios si galben, renumit pt Karapan Sapi, cursele de boi.
Incerc un hitchiking, dar dau de un politist care, auzind cuvantul 'wartawan' - jurnalist, se incapataneaza sa imi opreasca un autobuz si sa ii spuna soferului sa ma lase sa merg pana in Pamekasan (orasul principal al insulei) gratis. Zis si facut. Din autobuz vad piete presarate in malul galbui, palmieri care imi zboara prin fata ochilor, adormindu-ma.
Dupa obisnuita intalnire cu localnicii in statia de autobuz - care presupune ca toti trag de mine sa ma urc in becak sau pe motocicleta sa un in taxi, reusesc sa ajung in centru, sa vad Karapan Sapi.
Multa foiala, imbranceala, toata lumea se indreapta spre stadion. Locul ideal pentru a ma trezi ca nu mai am portofelul.
Doar 10% dintre cei adunati la stadion pot vedea cursele de boi, restul se foiesc, se ridica pe varfuri, rontaie sau beau suc cu gheata. Ma lipesc de un grup de coreeni care predau engleza in Malang si sunt in vizita, ca si mine. Nici ei nu fac prea multi purici la karapan sapi pentru ca au o masina inchiriata si vor sa vada si altceva pe insula.
Merg impreuna cu ei la focul etern - o pacaleala, cateva mici focuri pe pamant, ingradite de un gard si groaznic de cald. Urmeaza satele pescaresti, presarate pe coasta sudica a insulei, cu barci prelungi si colorate. O droaie de copii ne inconjoara cand coboram sa facem poze. La exploatarile de sare de pe insula te ustura ochii din cauza vantului sarat...
Am avut noroc cu coreeni, m-au lasat in Surabaya si m-au invitat sa ii vizitez in Malang, un oras din insula Jawa situat intr-o zona muntoasa, un fel de pol al frigului, daca exista asa ceva aici...

miercuri, 28 octombrie 2009

Surabaya in photos

















Chitara in Tanjung Perak Harbour














Pesti in piata nocturna de animale din Surabaya













Melci vii cu cochiiliile pictate in piata de animale












Pantai Kenjeran


















In portul Kalimas


















Terminalul de Pasageri Tanjung Perak













Productia manuala de tigari in House of Sampoerna











Muzeul Submarinului Pasopati (1952, tip whisky, Rusia) din Surabaya, merita viztat!!!

Tanjung Perak harbour

Am iubit mereu porturile poate din cauza ca m-am nascut intr-un oras port.
Portul Tanjung Perak din Surabaya este imens, mizer si suspect ca orice port. Terminalul de pasageri e plin de oameni care stau trantiti pe jos, dormind sau pierzand vremea in asteptarea vaporului.
Portul a ajuns sa-mi fie familiar datorita unei plimbari accidentale cu autobuzul in micul port Kalimas (destinat doar transportului de pasageri spre insula Madura), dar si incercarii mele de a gasi un vas cargo (un plan nebunesc de-al meu) cu care sa plec spre Banjarmasin. Cu ajutorul unui amic indonezian, am dat de un om care lucra pentru o companie de transport marfa care ne-a aratat depozitele de unde in fiecare noapte se incarca marfa pe vase care pleaca spre Banjarmasin. Calatoria dureaza de trei ori mai mult decat cu un vas de pasageri (3 zile) si e destul de nesigura, ne-a spus ghidul, ceea ce a fost evident din momentul in care am ajuns la fata locului. Oamenii cu ochii inrositi de nesomn, privind ciudat, vase mici, arcuite... Oricum, a fost interesant sa patrudem macar pentru cateva minute in lumea nevazuta a portului.
Intamplarile mele in Tanjung Perak erau, insa, departe de a se termina... O zi mai tarziu am pierdut vaporul spre Banjarmasin, fiind nevoita sa umblu din agentie de voiaj in agentie pentru a-mi recupera macar o parte din bani...
In sfarsit, printr-un prieten al lui Anez din Surabaya am reusit sa primesc un bilet pe urmatorul vas spre Banjarmasin...

luni, 26 octombrie 2009

Surabaya _ Here plaza< there plaza!

Cel de-al doilea oras ca marime din Indonezia e un centru "fancy" pentru cumparaturi, viata pare sa se desfasoare intre o plaza cu sase etaje si alta, oamenii supravietuiesc sarind dintr-un incubator cu aer conditionat in altul (din masina, in mall, din mall, in restaurant), iar transportul public e la pamant - asigurat de bemos, microbuze minuscule, in care chiar si eu ma ghemuiesc, cu toate geamurile deschise.
Surabaya e o Jakarta mai mica si nu la fel de poluata, in care shoppingul si viata de noapte sunt principalele atractii. E imposibil sa mergi pe jos din cauza caldurii si a traficului, iar soferii de autobuz n-au nici cea mai vaga intentie sa te indrume incotro vrei sa mergi, singurul scop este sa te urci in autobuzul lor.
Probabil nu multi bule viziteaza Surabaya, motiv pentru care hartuirea e la cote maxime. Lumea te fluiera pe strada, te striga: "Hoi! Hoi!" sau "Hello, Mister, ke mana?" (unde mergi?), taxiurile te claxoneaza in cautare de clienti, becak drivers iti arata locul liber si te intreaba: "ok?"
Nu-i greu de ghicit ca Surabaya e un oras al contrastelor... Langa cladiri luxoase si hoteluri renumite se straduiesc sa respire si piete traditionale, fascinantele piete de noapte, piata de animale, deschisa doar noaptea si micile locuri unde poti manca delicios daca nu faci prea multe fite la igiena. "Piata asta e ultima piata traditionala din Surabaya", imi spune Anez, "dar vor sa o darame sa faca un alt mall in loc".
De vazut in Surabaya - in afara de vizitat malluri luxoase si cheltuit banii pe branduri (ceea ce nu cred ca aveti), neaparat trebuie gustata atmosfera locala din cartierul arab si cea mai mare moschee din Surabaya (Mesjid Ampel) - eu l-am vizitat seara, cand vanzatorii din bazar isi inchideau tarabele. Mi-a amintit de Istanbul, avand aerul unei mahalale din apropiere de port.
House of Sampoerna este muzeul tutunului - frumos amenajat, intrarea e gratis, organizat de una dintre companiile cu traditie in productia de tutun din Indonezia, detinuta acum de Phillip Morris. In timpul zilei, puteti vedea cum se lucreaza, fiecare femeie angajata impaturind manual circa 4.000 de tigarete pe zi.
Templul budist de pe plaja kenjeran este construit chiar pe malul marii si e inconjurat de atata liniste
Daca ajungeti in surabaya< neaparat incercati terang bulan (clatita umpluta cu ciocolata) sau martawa (clatita umpluta cu ceapa, usturoi si carne).

About

toateBlogurile.ro